Meniu Închide

De ce mi-aș crește copilul în străinătate

Tocmai am revenit dintr-o scurtă, dar foarte relaxantă vacanță în Franța, în apropierea Parisului. Așa mi s-au aliniat mie planetele, ca după ce am visat la Paris ani de zile, să ajung să îl văd de două ori în mai puțin de un an. Noroc chior, nu alta. Pentru că eram deja a doua oară  acolo, nu am mai fost presată de graba de a vizita și bifa obiective. Faptul că am stat la vreo 30 km de Paris și la 25 de km de unde stătea Ana (cu mama), mi-a permis să văd și latura non-turistică a țării. Aia de care se izbește cetățeanul de rând. Sigur, eu eram în vacanță și aveam mintea relaxată, plus că am stat și foarte puțin. Suficient cât să îmi confirm că nu aș da înapoi de la a-mi crește copilul în străinătate.

Da, chiar și cu teama de atentate. Da, chiar și cu aglomerația și mirosurile din metrouri seara. Cu orele petrecute în trafic, cu nesimțirea care se găsește și acolo, mai ales la populația de culoare. Chiar și așa mi-aș crește copilul în străinătate.

Acolo unde prestatorul de servicii, că e omul de la metrou, casierița de la supermarket sau patronul de terasă dintr-un sătuc, e conștient că el este în slujba mea.

Îmi zâmbește sau măcar îmi răspunde politicos, mă ajută dacă nu știu, îmi răspunde la întrebare. Cu toată scârboșenia proverbială a francezilor (pe care eu sincer nu am experimentat-o nici în toamnă, nici acum), nu a existat moment în care să am nevoie de ceva și să nu primesc. Să întreb și să nu mi se răspundă, să mi se vorbească superior sau în sictir. Nu am avut nicio secundă sentimentul că sunt la mâna cuiva și ar trebui să mă rog Divinității să mi se rezolve problema. Ba mai mult, am primit mai mult decât am cerut. Când am vrut cafea gourmande la ora la care localurile nu găteau încă, am primit. Patronul și-a făcut un calcul rapid că timpul care îl costă pe el să ne facă două cafele cu trei prăjituri lângă pălește în fața sentimentului pe care ni-l dă nouă. Și așa a fost.

Acolo unde oamenii sunt amabili, zâmbitori și relaxați

Chiar dacă Anei i-au cedat mai puțini oameni în metrou decât în București (poate a și crescut sau poate ei nu au mentalitatea asta) am simțit oamenii mai relaxați, mai puțini încrâncenați, mai puțini apăsați. Par mai atenți la ce se întâmplă în jur, un pic mai atinși de cel de lângă, ceva mai prezenți. Și am mers în metrou, la ore de vârf, în zi de lucru, în toate zonele din centrul până la periferia Parisului. În afară de maximum 2 cazuri izoate, nu am întâlnit nici măcar un om care să mă facă să mă simt inconfortabil.

Acolo unde regulile se respectă

Zice că n-ai voie să te urci cu picioarele pe nu știu ce bordură, păi în cinci secunde de când zăpăcita din dotare s-a suit acolo, a apărut un agent de pază care ne-a arătat semnul. Nu ai voie să arunci gunoi pe stradă și te-a prins, te ustură nene, de nu îți mai trebuie. Poate să te cheme oricum și să faci orice. Legea nu e negociabilă. Pentru nimeni. Da, parcarea e înfiorător de scumpă, dar n-ai să vezi pe niciunul parcat de-a-ncurulea, fix în intrarea de la restaurant sau de la vreun obiectiv. Pentru că îl costă o vacanță să își ia mașina înapoi.

Acolo unde viața se trăiește și în altă parte decât la mall sau hipermarket

Prima oară când mă aflam în Belgia la un mall și la ora 19.00 nu mi-au primit produsele la casă pentru că magazinul închisese de cinci secunde, am avut un șoc. La fel când am vrut să cumpăr o pâine duminică în Italia. Apoi mi-am dat seama că nu e atât de rău. Faptul că nu îți poți petrece nopțile și week-end-urile la magazin și că mall-ul este un loc unde te duci și cumperi ce ai nevoie, bei o cafea și pleci, te determină să îți petreci timpul acasă, în parc, în familie. Altfel decât degustând produse moca la hipermarket – da, pentru unii asta e distracție sau alergând după promoții. Mie mi-e clar că magazinele deschise până la miezul nopții și în week-end-uri nu sunt tocmai un liant al familiei, oricum ai da-o.

Acolo unde oamenii mai fac și altceva pe lângă a supraviețui

Categoric nu umblă câinii cu croissant în coadă nici pe acolo, dar oamenii par că își permit mai multe. Măcar să își facă cumpărături decente la magazin fără să ruineze bugetul pe toată luna. Sau să iasă o dată la o cafea – scumpă ca naiba. Sau să își facă o vacanță fără rate la bancă. Prețurile sunt mari, dar ele sunt raportate mult mai cu cap la veniturile populației. În plus, creditele au condiții stricte de acordare, în așa fel încât să nu ajungi la sanatoriu de grija ratelor. Nu există grad de îndatorare care să depășească puterea reală a cetățeanului.

Acolo unde școala înseamnă și altceva decât învățare prin repetiție și atotputernicia omului de la catedră

Cred că ăsta de fapt e primul și cel mai important motiv. Toate episoadele seriei Învățământul în lume o spun, prietenii noștri o confirmă. Oricâte hibe ar exista, oricâte nemulțumiri ar fi, copiii învață altfel. Sunt curioși, se duc cu bucurie la școală. Nu îi deranjează să stea chiar și zece ore acolo, pentru că le stau cu drag și fac lucruri din care simt că învață ceva. Băiețelul prietenilor noștri a învățat cifrele romane la clasa pregătitoare și nici măcar nu și-a dat seama că a făcut asta. La fel literele, la fel operațiile de adunare și scădere. Nu a făcut pagini A4 cu 53 de exerciții de adunare și scădere, musai cu verificare, nu a scris zeci de rânduri cu a mic de mână, nu a ajuns să doarmă cu capul pe masă la ore. Și el și fratele lui, cu doi ani mai mare, refuză să rămână acasă după școală, chiar atunci când li se propune. E mult prea interesant ce fac la after-school.

Știu că nicăieri nu sunt numai lucruri pozitive. Știu că există și neajunsuri și că mulți oameni nu se pot adapta. Știu că nu e ușor să trăiești departe de familie și apropiați. Că străinii sunt mai reci și toate cele. Dar, cu toate neajunsurile, eu mă conving pe zi ce trece  că nu prea m-aș uita înapoi și mi-aș crește copilul în străinătate dacă aș avea ocazia.

Nu în ultimul rând mi-aş crește copilul în străinătate pentru că sunt aproape sigură că nu ar păți niciodată asta. 

Citește și

Cu copilul în vacanță. E clar, n-am stofă de vedetă

Clădiți-le amintiri! Case și mașini își vor lua singuri

Când toți plecau, noi am ales să revenim. În țară

Ceremonii de căsătorie altfel

Du-te în pi…da mă-tii. România 2017

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii

22 Comments

  1. Cris

    Mie Franța îmi plăcea foarte mult, dar în ultimul an și jumătate am avut ocazia să o cunosc mai bine (mergand acolo și avand un angajator francez) și…nu-mi mai trebuie. Fusesem si inainte la Paris si eram extaziati de frumusetile de-acolo. Da, e frumos sa stai 2-3-4 zile, o saptamana, dar sa traiesti zi de zi cred ca e la fel de enervant ca si in Romania. Nu as putea sa traiesc cu militari cu kalasnikov plimbandu-se pe strada, cu amestecatura aia de oameni. Am fost la Strassbourg vara trecuta si cred ca 75% din oamenii de pe strada erau arabi și negri. N-am nimic cu ei, dar erau extrem de galagiosi și obraznici. Asa e cultura lor, habar n-am, dar eu asa n-as putea sa traiesc. Francezii sunt si ei deranjati de asta, seful meu de-asta a venit in Ro. A zis ca nu mai suporta.

    • Silvia

      Si mie imi este destul de cunoscuta Franta, dar poate asta ne face diferiti, toleranta fata de celelalte natiuni. In vest este un curcubeu de nationalitati si fiecare il tolereaza pe celalalt. Mie mi se pare ca noi suntem mai putin toleranti, mereu deranjati de ceilalti, nu ma refer la neobrazarea de la noi din tramvai sau parcuri si la orice pas.
      Eu am mai remarcat si cat de galanti sunt barbatii, cat de atenti sunt cu femeile, cum participa la ritualul mesei si nu numai. Aceasta politete se regaseste si pe strada, asa cum ai spus in articol, serviciile sunt servicii nenica.

    • Ioana Marinescu

      Da, cred ca depinde si unde stai si cum reusesti sa e adaptezi…

  2. Oaky

    Cred ca parerile sunt impartite 😉
    In urma scurtului meu “sejur “(7 ani) in Franta am ajuns la niste concluzii , care nu coïncid Cu parerile dumneavoastra despre Franta.
    Din punct de vedere geografic, istoric, cultural …aceasta tara este deosebit de bogata, de frumoasa , de interesanta etc. Insa… (si vb in cunostinta de cauza) sistemul educational francez a trecut prin multe reforme in ultimii 20 de ani , care au dus La o indobitocire voita a elevului, studentului prin diferite mijloace ; exista enorm de multe lacune in sistem ; Ct despre cadrele didactice : OMG !!! In curand, profesorii vor ridica mana atunci cand vor avea ceva de spus . Nu am suficient timp sa va insir exemple de La gradinita, scoala, liceu…..
    Credite la banci ? Greu de obtinut ? Stiti cati tineri si au pierdut casele ??? Dar masinile?
    Stiti cati francezi pleaca in vacanta pe credite ? FOARTE multi .
    Vorbiti de echilibru intre salarii si costul vietii de zi Cu zi ? Hmmm…. ia sa vedem : 1200 euro/luna (corespondentul minimului pe ce din RO) , intr/o zona “non Paris” ( in Paris si limitrof e imposibil sa traiesti Cu 1200 euro/luna) avem : aprox 10% impozit pe venit , chirie : 400 euro, asigurari : 150 euro , taxa de locuinta 400 euro /an , carburant :approx : 1,70/L , intretinere : vara : 100 euro minimum , iarna e dublu. Adunati, si daca mai ramane ceva adaugati la : produse intretinere, igiena, consumabile etc…
    intr/adevar somajul este :900 euro :))) oricum e cel mai social stat din Europa ; poate CA e mai avantajos sa nu lucrezi….
    Whatever… La vie n’est pas rose non plus !

    Numai bine !

    • Ioana Marinescu

      Sunt convinsa ca dupa 7 ani e normal sa ai si viziunea mai putin roz asupra Frantei. Cred totusi ca depinde de fiecare om in parte cum vede lucrurile si cata toleranta are. Asa cum sunt oameni care traiesc bine mersi in Romania si oameni care vad mai mult neajunsurile si cred ca asa este in fiecare tara. Multumesc oricum pentru input, e bine sa vedem toate fatetele situatiei.

  3. corina

    Daca sunteti atat de incantata de ca ati vazut in Franta nu am inteles ce va retine sa plecati si sa va cresteti copilul acolo. Sunt sigura ca intre atatia oameni draguti nu o sa fie o problema sa va gasiti un loc de munca si o scoala unde atat dumneavoastra cat si copilul sa nu fiti priviti ca niste intrusi (sau ca niste slugi) si sa va traiti fericiti visul.

    • Ioana Marinescu

      Nu inteleg sarcasmul din comentariu. Mi-am exprimat o parere si am spus de la bun inceput ca se bazeaza pe o experienta scurta si pe o perceptie “de suprafata”.

    • Paul

      Uau! Da’ ce ai patit in Franta de esti asa de amara? Poate ar trebui sa scrii un articol.

  4. Anca

    Soțul meu e francez, și zice mereu ca Franța e ultima țara in care ar vrea sa trăiască fiindcă realizează la fiecare vizita pe care o facem la părinții lui (noi locuind in Spania acum) ca poporul francez devine din ce in ce in ce mai îndobitocit și regimul din ce in ce mai fascist…
    Eu sunt îndrăgostită iremediabil de Paris și mai băteam câmpii ca “Vai ce frumos ar fi sa trăim la Paris!”, etc etc, și toți prietenii lui, dar absolut toți m-au sfătuit sa rămânem acolo unde suntem ca suntem bine !
    Iar învățământul din Franța, ca și cel din Spania, ca și cel din România, etc., lasă mult de dorit ! Însă exista întotdeauna alternative din fericire !
    Cu alte cuvinte, fenomenul francez trăit din interior îți dezvăluie multe necunoscute care te fac sa fugi de unde ai venit !!! 😉 Asta simt și eu acum cind cunosc fenomenul mult mai profund !
    Insa cum bine zici tu, e vorba și de adaptabilitatea fiecăruia la o anumită realitate geografică !
    Numai bine !

    • Ioana Marinescu

      Da, Anca, depinde desigur. Dar ma bucur ca am scris articolul asta, parerile oamenilor imi mai echilibreaza din perceptia idilica pe care o aveam pana acum 🙂

  5. Ioana Boca

    Noi exact asta am facut. N-am mai rezistat, asa ca ne-am facut bagajele si ne-am luat talpasita din tara, la mijlocul anului trecut. Am plecat in Spania, la Madrid. Mi-e dor de prieteni, dar atata tot. In rest, nu mi-e dor de nimic. Nu spun ca aici ar fi totul numai norisori pufosi si unicorni pe caldaram, dar cu certitudine e mult, mult mai bine decat la noi. Am plecat pentru baietelul nostru, pentru ca el sa aiba mai multe sanse decat am avut noi, sa creasca intr-un mediu mai putin toxic, in care oamenii mai si zambesc, in care nu te linseaza la semafor daca nu demarezi in milisecunda in care se face verde, in care nu ramai sa bati pe la usile cabinetelor medicilor, cu basca in mana si cu plicul in buzunar si in care sa nu trebuiasca sa te izolezi `in bula ta` cat de mult poti, ca sa iti menajezi nervii. Iubesc Romania, n-as sti sa spun de ce, exact, in afara de faptul ca e cumva, vreau nu vreau, o parte din mine. Dar, in acelasi timp, o si urasc. E un fel de love-hate relationship. 🙂 O iubesc pentru ca acolo am copilarit, o urasc pentru ca ne face viata mai grea decat ar trebui si pentru ca totul e o lupta. Si imi e ciuda, pentru ca nu o vad schimbandu-se in bine, cel putin nu in timpul care ne-a fost dat noua si copilului nostru pe acest pamant. Ce sa zic, sunt `optimista` de serviciu la ora asta. :))

  6. Liliana

    E de înțeles că dorim ce nu avem.
    Eu îmi cresc copilul în străinătate, în Belgia, şi cert, e mai bine decît în România. Am avut ocazia şi eu să trec prin învățămîntul lor (universitar) nemaipomenit de bun! Realitatea e că au un nivel şcolar mediocru şi o inteligență de viață…care lasă de dorit. Dar se respectă regulile şi în consecință totul funcționează cît de cît corect.

    Nu-i vezi prin mall în timpul săptămînii pentru că sunt la lucru de dimineața pînă seara. Da, se stă la birou mult şi bine, pînă se închid toate magazinele. Şi în timp ce părinții îşi petrec veacul la muncă, copiii sînt pe la after-school, pe vrute sau nevrute. În WE, se înghesuie la mall să vîneze reduceri (obsesie națională).

    Bineînțeles că e mai bine decît în România, pentru că dacă ai un job decent trăiesti decent. Şi dacă se întîmplă să ai probleme de sănătate,….aici nu te ruinezi cu bacșișul la doctor…..că nu dai nimic! Asigurarea medicală există cu scopul de a funcționa. Şi funcționează corect pentru toată populația. La fel ca în România nu?….hahaha….no comment.
    Cred că am scris prea mult, te plictisești să citești tot textul.
    E mai bine în străinătate pentru copil? Da,..poate da, dar…pentru mama (şi tata) copilului cu greutăți şi sacrificii departe de familie.
    Numai bine Ioana, oriunde te va duce viața!

    • Ioana Marinescu

      Multumesc pentru impartasire! E bine sa stim toate fatetele vietii afara. Sigur ca nu e totul roz, dar cred ca pentru copii e mai bine, din multe puncte de vedere. Sa va fie bine in continuare!

  7. Andreea

    Am avut o colega de facultate frantuzoaica. Era total inapta in domeniu, la toate materiile. Nu o data m-am mirat cum a terminat ea facultatea in Franta si ajuns sa faca masterul in Germania. Ca om super, ca specialist. JALNIC. Asa ca invatamantul francez, daca nu e o scoala de elita consacrata, nu o sa faca din copil ceva peste medie.

    Plus ca articolul mi se pare o supraevaluare a tot ce vine din Vest si o (auto) plangere de mila la adresa Romaniei. Inainte sa te plangi continuu si sa iei totul de-a gata din Vest, fa ceva in Romania. Nu inchide usa si lasa-i pe altii sa se chinui. Stii zicala aia “fii schimbara pe care o vrei in lume”.

    • Ioana Marinescu

      Andreea, nu este o supraevaluare, poate este o privire prea optimista, dar daca suntem sinceri, o lasam mai moale cu “mandria nationala” si ne recunoastem lipsurile. Cat despre plans si schimbare, crede-ma ca sunt omul care incearca sa ia ce e mai bun din tara lui si care face schimbari mici la tot pasul (nu stiu sa fi aruncat vreodata gunoi pe jos, sunt la zi cu taxele, daca iau o amenda o achit am nu am in ziua respectiva, etc), dar tot am obosit sa fiu mereu in pozitie defensiva si sa ma gandesc ce surprize imi mai coace statul roman.
      Cat despre colega ta, nu cred ca incompetenta avea neaparat legatura cu tara in care a terminat. E posibil sa aiba, dar la fel de posibil este sa fi fost incompetenta si daca termina in Germania, Spania sau…Romania

  8. Raluca

    Mi-a placut articolul tau, m-am regasit in multe din motivele enumerate de tine. Noi locuim in Belgia si pot spune ca sunt foarte incantata de aceasta experienta. In curand se fac 9 ani si nu regret decizia noastra. Fetita noastra creste intr-un mediu sanatos, inconjurata de diversitate (multe culture, multe limbi, multe obiceiuri), multe locuri verzi (foarte multe locuri de joaca in paduri, gradini zoologice, parcuri), multe activitati extracuriculare, atat individuale, dar si impreuna cu mine/tatal. All in all, tara aceasta se potriveste foarte mult cu valorile noastre, neajunsuri vor fi intotdeauna,, cred ca conteaza sa iti asumi ca noua tara este “acasa”, sa nu mai faci comparatie cu Romania si just enjoy. Pana la urma experienta ne-o facem noi 🙂 Spunea-I in articol de parcari, suntem acum in vacanta in RO, iar fetita mea imi spune intruna, “mami multi oameni nepoliticosi aici, uite cate masini pe trotuar” 🙂 (3 ani jumate).

    • Ioana Marinescu

      Draga mea, multumesc pentru impartasire! Ma bucur mult ca va e bine. Belgia este o alta tara care mi-a placut la nebunie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.