Meniu Închide

Nepoții sunt pentru bunici a doua șansă pe care le-o dă viața

Ce păcat ca nu am avut atâtea informații atunci când am fost mamă. De ce am început sa caut sfaturi despre parenting? Am două nepoțele . Mi se părea ciudat uneori modul în care le cresc fiul și nora mea.Ca să pot să-i înțeleg, iată-mă “student” prin bloguri. Așa sună o parte a mesajului primit de la o bunică. Și nu este singurul. Știu că sunt mulți bunici care mă citesc și citesc și alți bloggeri. Citesc cărți de parenting. Se informează. Încearcă să înțeleagă de ce atunci era altfel decât acum. S-au schimbat lucrurile, s-au schimbat ei, puțin din amândouă? Oare le-o fi ușor? Cu siguranță nu, dar au răbdare și deschidere.

Odată cu nepoții, bunicii primesc o a doua șansă de la viață

Primesc șansa să pună mai rar întrebări și să asculte mai des. Să certe mai puțin și să accepte mai mult. Să aștepte, în loc să zorească. Să mângâie acolo unde altădată ar fi lovit. Să aprobe mai mult decât să interzică. Să iubească în loc să pedepsească. Să știe că o oră de joacă în plus n-a omorât pe nimeni. Nici un desen animat. Da, bine, nici o pungă de bomboane :-). Primesc șansa să se joace. Să se așeze în  patru labe, să facă fețe caraghioase și să poarte nas roșu de clovn. Acum nimic nu li se mai pare prostesc și ridicol.

Primesc șansa să ofere timp. Mult timp, tihnit și fără presiune

Uneori exagerează. Cu dulciurile, cu televizorul, cu răsfățul. Cu lăsatul la joacă și sustrasul de la teme. Cu regulile încălcate și haosul pe care îl permit.  Cu prea mult Da și aproape niciun Nu. Cu înfofolitul și ideile “învechite” pe care ne străduim noi așa tare să le scoatem din capul lor. Cu multe greșesc și ne enervează.

Uneori, cel mai mult ne enervează că la noi nu s-a putut și la copiii noștri se poate

Că pentru ei e și înțelegere și răbdare și înțelepciune. Că pentru ei e timp. Că ei au voie să strice, să rupă, să păteze. Că ei pot mânca gogoși înainte de ciorbă și ciocolată la cină. Copilul din noi suferă că el nu a avut voie. Apoi ne bucurăm că la ei se poate. Ne bucurăm că se au unii pe alții, bunici pe copii, copii pe bunici și noi pe toți.

Că fiecare primește câte o șansă

Copiii noștri să își construiască amintiri minunate. Cu reguli încălcate, noroi pe pantaloni și cremă de ciocolată pe pernă. Părinții noștri să trăiască tot ce nu au trăit cu noi. Timp cu răbdare, bucurie fără pedepse și nervi, acceptare și liniște.

Noi, părinții, suntem cei care primim cel mai mult. Noi primim două șanse. Prin ei, ne vedem și noi peste niște ani și, mai ales, primim șansa să ne trăim vremea ca părinți.

Citește și

Mamele ar trebui să trăiască veșnic

Aveți răbdare cu bunicii! Cu poveștile și sfaturile lor!

Copiii au nevoie de bunicii lor

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto Freepik.com

Posted in Gânduri, Lumea noastră, Parenting

Related Posts

5 Comments

  1. Marinela

    Buna ziua.
    Ce ne facem cu bunicii prea autoritari cu nepotii lor?
    Bunicii care ii critica continuu, care ii manipuleaza si care nu vor sa asculte de nici o rugaminte a parintilor de a nu mai face anumite lucruri care afecteaza copii in rau?
    Si care, din pacate , petrec zilnic timp cu ei.
    Va multumesc!

    • Ioana Marinescu

      Offf, da, e greu cu ei. Ei sunt cei care nu iau a doua sansa. Nu pentru ca nu vor, ci pentru ca nu pot. Pur si simplu nu stiu, nu s-au trezit, nu constientizeaza ca se poate si altfel. Nu pot da retete, dar ce as face eu? Intai as face ce pot sa ii “conving”, sa ii determin sa inteleaga cat rau fac si treptat sa ii ajut sa se schimbe. Carti, conferinte, exemple, orice poate sa ajute si sa produca declicul. Daca nu ar merge nicicum, as apela la o alta persoana sau o alta solutie pentru ingrijirea copilului (copiilor). Suna dur, probabil se vor supara, dar copilul tau este pe primul plan, este cel mai important, iar modul de interactiune cu adultii care au grija de el acum isi va pune amprenta asupra intregii lui dezvoltari.

  2. Simona

    Eu am povestit mult cu soacra-mea pe motivul asta, care e dinamica cand ajuti la cresterea nepotilor si ce e diferit fata de cresterea propriilor copii. Ea oricum e o femeie extrem de deschisa la creier care mi-a crescut sotul si l-a ajutat sa devina un barbat adevarat. Mi-a spus ca cea mai mare diferenta e sentimentul de vinovatie, aproape inexistent la bunicii care ajuta la crescut nepotii (spre deosebire de parinti, stii tu, sentimentul ca nu esti mama destul de buna, iti judeci singura fiecare decizie mai critic decat oricine altcineva pe lumea asta) si asta contribuie la intreaga relatie sa fie mult mai relaxata si de pe alt nivel. Eu am noroc si soacra-mea (cand e aici si ma ajuta) nu iese din cuvantul meu cand e vorba de ei (bine, nu e catelus, daca e ceva care nu i se pare in regula intai discuta cu mine pana ajungem pe aceeasi lungime de unda) asa ca la noi bunicii sunt o prelungire absolut naturala a familiei imediate, si daca nu-i vedem atat de des cat am vrea, copiii intotdeauna se socotesc familie de 6 persoane (parintii mei nu mai sunt).
    Aud multe pareri de la alte familii de romani in special, si acolo e mare suferinta “copilului din noi”, eu n-o am, nu ca nu mi s-ar fi interzis nimic, dar ai mei m-au crescut ca pe un membru cu drepturi egale, am fost educata sa imi exercit drepturile si libertatile doar pana acolo unde incalca drepturile sau libertatile altcuiva, fie el si din familia imediata. Si evident, sa suport consecintele aferente. Eu n-am sechele ca “eu n-am avut voie si copiii mei au”, ba dimpotriva, mi se pare ca uneori trebuie sa le ghidez libertatea prea mult din cauza evolutiei societatii in care traim, vreau sa-i las sa se dezvolte singuri si sa-si faca toate greselile, dar in acelasi timp vreau sa-i stiu si in siguranta pe cat se poate. De fapt toata chestia asta e un exercitiu foarte fin de comunicare, cu cat reusim sa acoperim mai multe detalii, cu atat merge totul mai lin si fara hopuri 🙂

    • Ioana Marinescu

      Esti norocoasa, Simona! Cu fiecare comentariu pe care il lasi la postarile mele imi dau seama ce om frumos si echilibrat esti! Iti citesc cu sufletul la gura povestile si exemplele si ma bucur tare mult ca le impartasesti cu noi!

  3. Simona

    Multumesc Ioana, sa stii ca ma simt tare norocoasa, nu zic ca am avut un drum usor in viata, dar lucrurile importante au iesit toate in calea mea si s-au aliniat ca planetele intr-o zi de loto 🙂 Nu este zi in care sa nu ma trezesc de dimineata si sa ma bucur de ce e in jurul meu si ce frumoasa e viata. Mi-a spus o data cineva, la modul peiorativ “viata ta e toata un sir neintrerupt de momente Kodak”, dar ignorand rautatea celui care mi-a spus-o, chiar asa e, cand ajungi sa te poti bucura de tot ce e in jurul tau ajungi cu adevarat fericit si impacat si atunci intelegi mai usor valoarea fiecarui lucru 🙂 Te pup!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.