Meniu Închide

Ce le lipsește copiilor atunci când au totul

Când nu eram părinte, credeam că cel mai important este să ai grijă fizic de copilul tău. Să îl speli, să îl hrănești, să ai grijă să nu se rănească, să îl protejezi. Să îi ofer jucării și să îl educi. Ce credeam despre educație înainte să fiu mamă,  nu mai vreau nici eu să îmi amintesc :-). Cu timpul, mi-am dat seama care sunt nevoile reale ale unui copil. Le descopăr în continuare, în fiecare zi.

Situația 1: Mami, știu că ești obosită, știu că am fișele pe care nu le-am terminat în vacanță și tu trebuie să scrii, dar aș vrea să te rog ceva. Vreau să ne jucăm. Glasul îi e neîncrezător. Nu sunt perfectă, am stabilit asta deja și sunt multe momente în care aleg alte priorități, deși ar trebui să o aleg pe ea mai des. Îmi amintesc că a început școala, că toată luna e plină de repetiții și ultimele spectacole cu Sunetul Muzicii, că azi a avut școală, repetiții, testarea la engleză. Iau girafa imensă cu ochi sclipitori și vorbesc cu ajutorul ei. Da, incredibil, încă merge treaba asta. Ea intră în joc imediat. Vrei să ne jucăm, Giră? Mișc uriașul cap în semn de Da. Copila chiuie toată. E fericită. 10 minute. Atât ne-am jucat, apoi s-a dus fiecare la treaba ei. De cele mai multe ori, cu doar 10 minute putem schimba cursul unei zile.

Pentru că, oricât le-am oferi copiilor, ei au nevoie de atenția noastră

Au nevoie să îi înțelegem, să ne jucăm cu ei, să le dăm un pic din agenda aia plină și foarte importantă. Au nevoie să îi ajutăm la teme, deși știu să le rezolve, dar le trebuie să simtă că ne pasă și că pot conta pe noi. Copiii mici transmit asta prin așa zisele “neascultări”, prin momentele în care se străduiesc cu tot dinadinsul să obțină o reacție. Orice reacție.

Copiii mari își cer drepturile. Cer înțelegere, cer atenție, cer timp

Ne spun când au nevoie de noi. Cei mai comunicativi și care au fost învățați așa, chiar verbalizează. Ceilalți o fac sub forma notelor mici, a neatenției la ore, a comportamentului agresiv față de colegi.

Oricâte lucruri materiale ar avea, copiii au nevoie de părinții lor, dar nici asta nu le este suficient

Situația 2: Suntem pe una din cele mai râvnite plaje din America, după aproape 3 săptămâni de vacanță. Am fost la  New York, la Washington, la muzee interactive pentru copii, la zoo, urmează Disneyland. Copila se simte excelent, dar pare că îi lipsește ceva. Ne așezăm pe nisip și admirăm priveliștea. Plaja e aproape pustie. Dintr-odată, o aud chiuind și dispare de lângă mine. O văd cinci metri mai încolo, în apă. Țopăie împreună cu două fetițe cam de vârsta ei. Când trebuie să plecăm, se tânguie. Acum, când mi-am făcut și eu prietene? Hai măi mama, să mai stăăăm.  Nu pot să nu mă întreb în ce limbă s-au înțeles. În limbajul jocului, e mai mult decât evident.

Îmi dau seama că atunci când au totul, copiilor le lipsesc alți copii

Oricât timp ar petrece cu părinții, oricât ar fi de distractive activitățile, orice ar primi, copiii au nevoie să socializeze unii cu alții. Au nevoie să se joace, să comunice, să interacționeze, să negocieze pe limba lor.  Oriunde am merge în familie, oricât de bine s-ar simți cu noi, Ana e atrasă ca un magnet de copii Copiii au o capacitate de a se împrieteni la cataramă în primele 3 minute de când se întâlnesc, pe care noi, adulții, am pierdut-o.

Un al treilea lucru de care am observat că au nevoie copiii pentru a fi echilibrați este timpul lor

Timp în care să facă ce vor. Să se joace cum vor, fără să fie direcționați de adulți. Să se uite la televizor, dacă asta au chef, la ce au chef. Să stea, dacă asta simt că le face bine. E foarte, foarte greu să îi lăsăm, dar chiar să îi lăsăm. Gândiți-vă și o să îmi dați dreptate.

De câteva zile, Ana este leșinată după un serial la TV, ceva cu adolescenți. O chestie absolut odioasă, după părerea mea. Pisicu și mama susțin că așa erau și serialele la care ne uitam noi, pentru vremea aia, eu totuși zic că erau mai inteligente. În fine, ideea e că eu strâng puternic din dinți ca să o las să se uite. Mi se pare o oră pierdută din viața ei, oră în care aș avea eu o mie de chestii să îi dau de făcut. Dar îmi dau seama că ea are nevoie de ora aia, de timpul în care nimeni să nu îi mai dea nimic de făcut și asta e, dacă așa alege ea să piardă petreacă ora aia, înseamnă că asta e ce trebuie să facă.

În concluzie, mai ales în ultima vreme, eu am observat că, pentru a funcționa, copiii au nevoie de un echilibru între timpul cu părinții, timpul cu alți copii și timpul cu ei înșiși. Cam ca și adulții, de altfel. Trebuie doar să ne amintim de asta mai des, mai ales atunci când “știm noi mai bine ce au ei nevoie”

Citește și

Felul în care e copilul pe care îl crești e și meritul tău

Copiii devin ceea ce aud că sunt. Tu ai grijă la cuvinte?

De ce să nu fim mândri de copiii noștri?

Tu ce-i spui cel mai des copilului tău?

Tu ce planuri ai pentru copilul tău?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto – Freepik.com

Posted in Lumea Pisicii

Related Posts

3 Comments

  1. Simona

    Absolut adevarat, fiecare punct. Timpul pe care il petrecem impreuna si ne jucam valoreaza mai mult decat orice chestii materiale. Dar asta e valabil si pentru noi adultii, oricat de grea mi-a fost ziua, dupa ce ne-am jucat putin cu ciurda de chihuahuas (au copiii cativa Beanie Boos chihuahua carora le-am inventat personalitati separate si inca una de “turma” – bine au ei multi Beanie Boos si toti au personalitatile lor, dar cateii astia sunt speciali, se lasa cu tavalit pe jos de ras cand mami vorbeste pe trei voci deodata cu limba scoasa – asa imi imaginez eu ca ar vorbi o gashca de catei din astia mici si exaltati) am uitat de toate greutatile si problemele 🙂
    Si eu sunt de parere ca pentru a-si atinge potentialul, copiii trebuie sa aiba si perioade cand pur si simplu se plictisesc. Tot ce e creativ in ei e starnit cand nu au nimic de facut, adica nimic structurat, atunci le vin ideile cele mai sclipitoare si e superb sa-i vezi in actiune. Copiii carora parintii le organizeaza 100% din timp (azi balet, maine pian, poimaine meditatii si asa mai departe) sunt intradevar cu creierul ocupat, dar nu e constructiv, creierul mai are nevoie si sa o ia razna pe campii 🙂
    Si da, am fost la mare cand aveam 5-6 ani, cand m-am imprietenit cu o mica frantuzoaica de varsta mea. M-am jucat cu Sophie doua saptamani nedespartite, desi nici una nu vorbeam nimic pe limba celeilalte. Cu asta in cap nu mi-am facut niciodata probleme ca ai mei copii n-au sa gaseasca canale de comunicare cu oricine, si asa e. Copiii se inteleg intre ei, mai ales daca parintii nu-si baga coada 🙂
    Foarte frumos si bine ai spus!

    • Ioana Marinescu

      Multumesc, Simona! M-ai intrigat cu cateii astia, la noi nuu am vazut asa ceva 🙂

  2. Simona

    Sunt sigur si acolo, avem prieteni in Romania colectionari de Beanie Boos. Daca dai o cautare pe Google dupa “Chihuahua Beanie Boos” o sa dai de o ciurda intreaga de ei. Noi avem printre altii Dandelion, Dill, T-Bone, Tomato, Nacho, Pablo, Cancun, Dexter si asa mai departe… Beanie Boos (http://world.ty.com/catalog/catPage.cfm?lineid=24&status=Current) e una din pasiunile ambilor copii, colectioneaza si cred ca au peste 100 fiecare, dar sunt tare simpatici, mi-am spus ca ar fi putut colectiona chestii mult mai nasoale decat astia 🙂 Fiecare vine cu o zi de nastere si cu un mic pamflet care spune despre el. Avem un calendar plin doar cu zilele lor, stim in fiecare zi pe cine sarbatorim, hahaha 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.