Meniu Închide

Nu, nu este “doar o sarcină pierdută”. Niciodată

Ar fi avut 4 ani și 2 luni. Ar fi mers deja la grupa mijlocie. Poate i-ar fi plăcut să deseneze, să modeleze sau ar fi avut talent artistic ca sora mai mare. Deși eu cred că Doamne Doamne ar fi împărțit cumva darurile între ei, să se completeze, nu să se calce pe bătături.

Ar fi mers împreună pe stradă, mai degrabă s-ar fi alergat și cu siguranță unul din ei ar fi căzut și și-ar fi zdrelit genunchii, ca să poată arunca apoi vina pe celălalt. Doamne, dacă semănau ca temperament, casa noastră ar fi fost un câmp de luptă permanent. Ce ne certăm noi parte în parte, dar ce-ar fi fost atunci. Seara s-ar fi certat pe locul la poveste, pe culoarea paiului, pe cine se spală primul pe dinți. Apoi s-ar fi așezat în pat, ea sus, că e mai mare și oricum ăsta a fost visul ei, să aibă un pat cu sus. Cu siguranță i-ar fi făcut loc lângă ea și i-ar fi oferit o pernă și un pluș. Și multă dragoste.

Pentru că îi e dor, uneori îi e mai dor decât îmi e mie

Deși era mică atunci când s-a întâmplat, odată cu trecerea timpului tristețea a crescut și dorința ei neîmplinită a adus lacrimi amare. De multe ori mă întreabă cum ar fi arătat, cum cred eu că s-ar fi purtat. Își imaginează cum s-ar fi jucat împreună, cum ar fi fost ea model și ajutor. I-ar fi plăcut să fie fetiță, dar l-ar fi iubit și dacă era băiat. Eu mă întreb cum ar fi arătat viața mea cu doi copii. Știu sigur că ar fi fost extrem de diferită, nu numai pentru că aș fi fost mamă de doi, ci pentru că totul, dar absolut totul ar fi arătat altfel. De la ocupația mea, la oamenii care ne înconjoară. De la experiențe pe care le-am trăit și greutăți pe care le-am trecut. Nu știu dacă ar fi fost mai bună sau mai rea, stiu doar că ar fi arătat complet altfel.

Dar el sau ea nu a avut răbdare să ne cunoască

S-a oprit să mai crească când era mic mic de tot. Nu suficient de mic încât să nu lase urme adânci în sufletele noastre. Uneori simt că o parte din viața mea s-a oprit în loc atunci, într-o zi de iarnă. Ne-am dus fericiți să ascultăm împreună inimioara care bate. Am primit în schimb cea mai urâtă liniște pe care ne-a fost dat să o răbdăm în viață.

De atunci, o parte din determinarea și perseverența care mă caracterizau au dispărut, iar viața mea s-a pus puțin pe hold. Mi-am canalizat întreaga atenție și energie pe ea, copilul alături de care am primit experiența completă, din care nu am vrut să pierd nimic, am vrut să o trăiesc întreagă și plină, cumva ca pe o compensație.

how-quickly-will-i-get-pregnant-after-miscarriage

Sigur că timpul diminuează durerea, dar niciun timp nu va putea să șteargă vreodată regretul și amintirea. Amintirea a ceea ce nu a apucat să fie

Știu că există pierderi mai mari și poate mai dureroase. Asta însă se vede din afară. Din interior orice pierdere doare.

Există cel puțin șase motive pentru care pierderea unei sarcini nu ar trebui tratată de cei din jur ca o “altă sarcină pierdută”

Nu este “o altă sarcină pierdută”. Este un copil pierdut.

Nu este “o altă sarcină pierdută”. Este pierderea visului cuiva de a avea un copil.

De fiecare dată când o femeie află că va avea un copil, ea începe să viseze, să își imagineze viitorul alături de acel copil. Odată cu pierderea sarcinii toate visele ei se năruie. Este valabil și în cazul taților.

Nu este “o altă sarcină pierdută”. Este o sursă intensă și continuă de învinovățire

Când treci prin asta nu poți să nu te întrebi unde ai greșit, ce puteai face altfel, oare nu te-ai îngrijit suficient, oare gândurile și temerile tale au primit “o pedeapsă”. Recunosc că acest gând m-a chinuit pe mine destul timp. Când am aflat că vom mai avea un copil am simțit, pe lângă bucurie, și un sentiment de teamă. Zeci de întrebări dacă mă voi descurca, dacă o voi iubi pe Ana mai puțin, dacă este momentul. Atunci când am aflat de pierdere nu am putut să nu mă gândesc că nerecunoștința mea a avut urmări.

Nu este “o altă sarcină pierdută”. Este o sursă de durere fizică.

Multe femei care pierd o sarcină trec prin dureri cumplite, unele asemănătoare cu durerile nașterii, doar că la finalul lor rămân cu brațele goale. Atunci când sarcina este mică, singura durere pe care o simți este cea din suflet.

Nu este “o altă sarcină pierdută”. Este un roller coaster al hormonilor

Un fel de depresie post partum, doar că fără a-ți tine copilașul în brațe. Indiferent dacă nașterea a avut sau nu loc, schimbările hormonale s-au declanșat și, în combinație cu durerea resimțită, pot face ravagii. 

Nu este “o altă sarcină pierdută”. Este o provocare pentru cuplu

Ca orice necaz, pierderea unei sarcini poate întări un cuplu sau îl poate destrăma, dar cu siguranță îl afectează.

Citește și

Interviu cu Bianca Brad. Când suferința capătă un sens

Când o mamă pierde un copil, vorbele pot adânci durerea

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa de inspirație am găsit-o aici.

 

Posted in Gânduri, Lumea noastră

Related Posts

21 Comments

  1. Gabi G

    si eu am pierdut un copil,aproximativ 13 ani nu am putut vorbi despe ea…tot timpul am simtit ca ar fi fost fetita…stiu ca ar fi avut 15 ani…ca …mereu este in gandul meu…stiu exact in ce zi am pierdut-o si nu o voi uita cat voi trai….S-a atenuat durerea fizica…dar sufletul….???

    • Ioana Marinescu

      Da, Gabi, durerea din suflet nu trece, din pacate. Si intrebarea aia – cum ar fi fost daca? Te imbratisez!

  2. Raluca

    Este incredibil cat de cunoscuta mi se pare povestea… Acum o sapt am aflat aceeasi veste la ecografia de la 12 sapt… Primul meu copil si… atat

    • Ioana Marinescu

      O, Doamne, Raluca, cat imi pare de rau. Multa putere iti doresc! Ce pot sa te sfatuiesc este sa traiesti durerea. Nu asculta de sfaturile celor din jur care iti spun ca esti tanara, ca mai bine ca s-a intamplat asa, ca cine stie cum ar fi fost, ca acum gata, treci peste, etc. Nu te lua la cearta cu ei, ca atata pot, atata stiu, sunt bine intentionati. Dar incearca sa ignori si daca tu simti sa plangi, plangi, sa urli, urla, iesi, plimba-te, plangi, sufera, traieste-ti durerea, nu o ascunde, nu o ingropa, pentru ca mai tarziu va fi mai rau. Iti spun asta din experienta fetelor de la EMMA si ulterior a mea. Te imbratisez cu drag si iti doresc liniste si speranta!

  3. carmen popa

    Si eu am trait o experinta dureroasa ca a ta! Fetita mea ar fi avut 2 anisori acum si as fi fost cea mai fericita! Dar asemeni tie mi-am canalizat dragostea catre baietel! El a fost cel care m-a ajutat sa trec peste aceasta trauma! Si eu am avut indoieli si am crezut ca aceasta mi-a fost pedeapsa! Acum sunt din nou insarcinata si nu indraznesc sa am indoieli. Incerc doar sa trec peste teama de a nu trai din nou o alta trauma si sa sper ca vom ajunge ziua cand cu ajutorul bunului Dumnezeu imi voi tine pruncul in brate! E foarte greu dar nu imposibil!Rana oricum ramane in suflet !!!

    • Ioana Marinescu

      Carmen, imi pare tare rau pentru experienta ta, multa putere iti doresc, stiu ca nu trece niciodata regretul. Ma bucur de nou asarcina si iti doresc sa ajungi cu bine la momentul in care iti vei tine in brate ambii copii!

  4. Daniela

    Imi pare rau, pentru pierderea ta. Stiu ca aceste cuvinte, nu alina durerea sufleteasca, dar o spun din tot sufletul. Durerea pierderii unei sarcini de o zi sau la termen, aduce aceiasi durere, provoaca aceias rana sufleteasca, care va durea toata viata, provoaca un gol, care nu se va umple cu nimic! Bebele meu Stefan-Mario(Stefi mic), azi ar fi avut 4 ani si 2 zile. A plecat la 21 de saptamani, pe 24 mai 2012, primul copil, dorit de toata familia, dar Doamne-Doamne a mai vrut un ingeras in ceata lui. Am simtit si simt o durere inexplicabila, parca cineva m-ar bate cu spini. Dupa, nu am mai reusit sa raman insarcinata, acesta ma face sa ma simt mutilata. Am impresia ca pe strada, lumea ma arata cu degetul.
    Zbor lin Stefi meu mic
    Zbor lin ingerasi dragi si sa aveti grija si de Stefi meu
    Va imbrazisez, dragi mamici de ingerasi, surori de suferinta.

  5. LMN

    Am o prietena ce tocmai a pierdut o sarcina la 20 de saptamani. Suntem toti prietenii in stare de soc! E groaznic! Imi pare atat de rau de ea si am un sentiment atat de greu in suflet de nu pot exprima in cuvinte. Isi facuse planuri, se simtea implinita, ar fi fost al doilea copil si la ea. Doamne, imi e asa mila de ea si asa as vrea sa ii smulg durerea de nu spun :(. Imi pare tare rau de orice mamica ce trece prin asemenea momente oribile 🙁

    • Ioana Marinescu

      Da, Laura, este teribil! Fii alaturi de prietena ta. Nu neaparat cu vorbe, ca este tare greu sa spui ceva in astfel de momente. Doar fii acolo si ascult-o, imbratiseaz-o, sa simta ca nu este singura. Multa putere!

  6. Alexandra

    Anul trecut a fost un an fascinant și s-a încheiat cu vestea că aș fi însărcinată. Se vedea la ecograf ceva mic, analiză de sânge și testul au confirmat.

    O întrebasem pe doctoriță dacă oare pot face gemeni. Bunicul meu avusese un frate geamăn și visam la asta.

    La controlul de 6 săptămâni a descoperit un săculeț gol. Simțisem parcă. Le zisesem doar celor apropiați, rugându-i să ţină pentru ei. Ba chiar mă întrebase o prietenă și am zis un “Nu!” hotărât.

    Am fost pentru o aspirație, a trecut repede, nu am simțit nimic.

    O săptămână mai târziu, am leșinat la birou, apoi acasă. Aveam încă o sarcină extra-uterină, care tocmai spărsese trompa. M-au operat de urgență.

    Deși a trecut doar o săptămână de atunci, încă mă mir cum am prevăzut toate cele, într-un fel ciudat. Sunt sigură că o să mai doară. Și da, mulți oameni din jur efectiv nu știu ce să spună, cum să se poarte…

    Îmi pare rău pentru pierderea ta. Și că m-am lungit așa cu povestea mea…

    Să ne fie bine, cu liniște și pace ❤

    • Ioana Marinescu

      Offf, Alexandra, ce dureros…Imi pare tare rau de visul tau spulberat. Iti doresc multa putere sa meri mai departe si anul asta sa se si incheie cu bine si cu vesti ;-). te imbratisez cu drag si multumesc pentru impartasire!

  7. Giorgiana

    Si eu tocmai am trecut prin pierderea sarcinii, prima sarcina din viata mea, dorita si visata de mult timp. La mine a fost mai putin obisnuit, am aflat la 8 saptamani ca sarcina s-a oprit in evolutie la 7 saptamani. Am fost la control tocmai pentru ca am simtit ca ceva nu e in regula, mai exact, au disparut toate simptomele de sarcina pe la 7 saptamani si mi s-a parut ciudat. In rest, nu am avut dureri sau sangerari deloc. Dupa ce s-a constatat ca e oprita in evolutie sarcina, mi s-a spus ca am trei variante: sa astept sa se elimine natural, sa iau medicamente care sa stimuleze contractiile uterine sau sa-mi faca aspiratie. Eu am decis sa astept, ca sa las corpul in ritmul lui, sa nu-l fortez. Am asteptat 3 saptamani de cand am aflat vestea pana s-a intamplat. A fost ca o mica nastere, cu contractii regulate de 1 minut cu 2 minute pauza, timp de 2 ore in care s-a eliminat mai intai lichidul amniotic si apoi mai multe cheaguri de sange maricele. Embrionul se resorbise in tot acest timp, nu mai era vizibil la ecograf cu cateva zile inainte. A durut destul de tare fizic, dar si mai tare sufleteste. Cel mai tare dor visele spulberate. Va imbratisez pe toate si va doresc putere!

    • Ioana Marinescu

      Of, Giorgiana, cat de rau imi pare! Cum spui si tu a fost si la mine. La mine am aflat pe la 10 saptamani (nici nu mai sti exact) ca se oprise pe la 8 sau 9 si apoi am facut legatura ca de fapt nu mai aveam simptome deloc. Mie nu mi-a dat nimeni nicio optiune, mi-au facut chiuretaj direct.
      Multa putere iti doresc! Te imbratisez cu drag!

  8. Daniela Paula

    Buna seara mamici de îngeri! In luna august, cu câteva săptămâni înainte de nunta, am aflat ca sunt însărcinată. Eram bulversată dar fericita. După confirmarea sarcinii, a urmat un șir lung de probleme. In saptamana 7 am aflat ca saculetul ei Era putin desprins. La 12 saptamani am constat ca exista o umflatura in zona uterului ce părea a fi un fibrom, după multe investigații, în final nu a fost. La 15 saptamani ma internam prima dată cu dureri de burta fara sangerari, după câteva zile de tratament simptomele păreau să dispară, însă au urmat si alte episoade de dureri si mici sangerari, ca in final la 20 de saptamani sa ma internez din nou cu sangerare puternica si contractii; după 1 saptamana de tratament in spital, fetita mea nu a fost destul de puternică și cumva a declanșat o mininastere. Am pierdut-o pe iubita mea fetita la 20 de săptămâni acum 1 luna jumatate. Simt cumva ca am ramas fara suflet in urma acestei pierderi, dar stiu ca nu sunt singura.

    Putere multa mămici de îngeri!

    • Ioana Marinescu

      Offf, draga Daniela, te imbratisez cu drag (chiar daca virtual) si iti doresc putere si liniste! Ia-ti timpul de care ai nevoie, plange-ti fetita, fii suparata si furioasa cat simti, da-ti voie sa simti, e normal! Iti doresc sa iti gasesti linistea si sa primesti o noua minune in viata ta, cand va fi momentul. O imbratisare mare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.