Meniu Închide

O zi fabuloasă, un final de rușine

Sâmbătă se anunța o zi extrem de plină pentru familia noastră. Aveam o nuntă de amenajat, apucasem să promit deja unor oameni dragi, care au bătut drumul tocmai din Bran ca să organizeze un eveniment frumos pentru copii, că pot conta pe participarea Anei în concurs, iar vineri dimineață am fost anunțați că Ana va trebui să filmeze pentru un proiect despre care voi povesti la momentul oportun.

În lumina tuturor acestor evenimente, părea aproape imposibil să ajung la conferința Puterea relațiilor. Călătoria de la vină la vulnerabilitate și vindecare,  susținută de doi oameni foarte dragi mie, Otilia Mantelers și Gáspár György. Și totuși am ajuns. Și am stat până la sfârșit. Fără să simt oboseala niciun minut, deși dormisem doar trei ore și urma să fiu în priză toata ziua. Sala aleasă pentru susținerea evenimentului, o sală de cinema din cadrul Movieplex Plaza, a fost genială. Nu am stat la nicio conferință atât de comod, iar spatele meu a fost profund recunoscător, era tot ce aveam nevoie după o noapte de stat în picioare.

Nu am intrat în sală cu așteptări, iar dacă le-aș fi avut, cu siguranță ar fi fost întrecute cu mult. Ce m-a fascinat total la conferință a fost naturalețea cu care Otilia și Gáspár și-au predat ștafeta, curgerea lină a ideilor, a subiectelor, încărcătura emoțională fantastică, dată de exemple extrem de personale din copilărie și nu numai, pe care cei doi au ales să le împărtășească cu publicul. Am avut de multe ori senzația că mă aflu cu Otilia și Gáspár la o cafea, într-o încăpere mică, intimă, nicicum într-o sală de câteva sute de suflete. Prezentarea a fost extrem de bine structurată, cu toate astea a părut că doi prieteni s-au întâlnit să povestească apropiaților experiențe prin care să îi ajute să evolueze.

Conferinta Puterea Relatiilor

Sursa foto: Puterea Relatiilor Facebook

O să împărtășesc ideile pe care le-am notat și mi s-au părut cele mai reprezentative.

A început Otilia, cu povestea rușinii dată de frica de separare și abandon, pe care bebelușii o pot simți încă de la vârsta de șase luni, dacă nu primesc conectare de la părinți. Pentru că despre asta este vorba, noi suntem făcuți să funcționăm prin conectare. De aceea bebelușii plâng când sunt lăsați din brațe, pentru că nevoia lor pimordială este aceea de a se conecta, nu pentru că “se răsfață”.

Rușinea se traduce prin teama de a nu fi iubiți, de a fi respinși. Rușinea paralizează, corodează relația dintre noi și ceilalți, pentru că reacțiile atunci când simțim rușine sunt fie să ne retragem,să ne ascundem, fie să ne scuzăm excesiv, fie să atacăm, pentru ca ceilalți să nu vadă ceea ce simțim. Rușinea atrage și alte emoții negative, precum tristețea, dezamăgirea, declanșează etichetările. Când ne rușinăm, ne întâlnim cu sinele negat, adică acea parte din noi despre care ceilalți – părinți, școală, societate ne-au spus că nu este ok.

În ciuda a ceea ce se crede, că ar fi o formă de evoluție, critica este și ea o formă de rușinare, pentru că atunci când criticăm îi transmitem celuilalt mesajul că nu este suficient de bun.

Primul pas spre a vindeca rușinea este să o transpunem în cuvinte, să o exprimăm. Rușinea se hrănește atunci când este ascunsă.

Otilia a prezentat apoi, la fel de autentic și natural, rușinea la femei. O femeie se rușinează atunci când se îndepărtează de imaginea femeii perfecte, creată de societate și crede despre ea sau alții spun despre ea că:

  • nu arată bine – se pare că frumusețea sau mai degrabă lipsa ei ocupă prima poziție în topul motivelor de rușinare la femei. De ce să ne mai mirăm, când cel mai des le spunem fetițelor “vaaaai, ce frumoasa ești, vai ce drăguță”, etc
  • nu este mamă bună – aici internetul face treabă “bună”. E suficient să intri pe un blog sau forum de parenting și în 5 minute vei crede despre tine că ești cea mai rea mamă din Univers
  • nu este vorbită bine despre cei din jur

Otilia a vorbit puțin și despre sexualitatea la fetițe și cum este bine să abordăm subiectul când vedem că fetița noastră se atinge, se explorează. Greu subiect, nu? Ei bine, în ciuda primului impuls, acela de a te panica, de a fugi, de a-ți pune mâinile în cap și a te întreba unde ai greșit, de a o opri, a-i distrage atenția, etc., e bine să ieși puțin, sa tragi aer in piept, apoi să tratezi subiectul în mod firesc, să îi spui că este ok să se exploreze, dar să facă asta NUMAI EA! Și ajungem și la cazul abuzului sexual, care, la fel ca în cazul rușinii, este bine să fie povestit, destăinuit. S-a dovedit prin studii că drama unui abuz este că a fost ținut secret, acest lucru fiind uneori mai puternic decât abuzul în sine.

La final, Otilia a spus că furia este bună, pentru că ne ajută să ne protejăm pe noi și pe alții de nedreptate. De asemenea, contrar a ceea ce se crede, puterea nu are sex, ea aparține deopotrivă femeilor și bărbaților și trebuie reintegrată în feminitate.

A venit rândul lui Gáspár să vorbească despre rușinea la bărbați. Rușinea apare la bărbați atunci când li se văd vulnerabilitățile. Primul lucru care îi rușinează pe bărbați este eșecul profesional. Dacă sunt considerați slabi la locul de muncă, automat se rușinează și se închid în ei. Mână în mână cu acest motiv este acela că nu câștigă destul de mult și se acutizează dacă partenera câștigă mai mult. Un al treilea motiv care îi rușinează pe bărbați este să fie înșelați.

Rușinea este similară cu vina, diferența dintre ele este că vina face referire la un comportament și te ajută să te ridici după ce ai căzut, în timp ce rușinea nu. Rușinea ascunsă doare la fel de tare ca și cea verbalizată, doar că odată verbalizată, ea își pierde din putere.

Nu este suficient să le faci pe plac celorlalți ca să fii fericit. Nu ne putem trăi viața fără să îi dezamăgim pe cei din jur. Este foarte dificil să îi aceptăm pe cei de lângă noi cu latura lor întunecată, dacă nu am reușit să o acceptăm întâi pe a noastră.

Tandemul Otlilia – Gáspár a continuat și la discuția despre vulnerabilitate.

Vulnerabilitatea este locul nașterii tuturor emoțiilor și sentimentelor. Incertitudine+asumare de riscuri + expunere emoțională = vulnerabilitate (Brenee Brown)

Vulnerabilitatea este sunetul adevărului și sentimentul curajului. Este capacitatea de a simți frica. 4 mituri ale vulnerabilității:

  • vulnerabilitatea este o slăbiciune
  • eu nu sunt vulnerabil, nu simt vulnerabilitate. Aici apar toate excesele pe care le facem pentru a ne lua mintea de la prezent si a nu fi mindfulness – TV, mâncare, chiar și sport în exces
  • pentru a fi vulnerabil trebuie să te expui 100% oricând, oricui. Greșit, este recomandabil să ne alegem câteva persoane de încredere (5-10) în fața cărora să ne deschidem sufletul, convinși fiind că nu vom fi judecați, sfătuiți, ci doar vom primi ascultare, empatie și sprijin necondiționat

Cristina Trepcea a avut o intervenție video interesantă, în care spunea că treaba noastră este să ne vedem copiii imperfecți și să îi iubim ca atare.

Relațiile reprezintă cea mai importantă resursă necesară pentru a supraviețui criticilor și cinismului zilelor noastre. Relațiile reprezintă o oglindă. Este f important să pun emoția în cuvinte în fața cuiva, pentru că astfel o pot procesa și cognitiv, nu numai emoțional. Este foarte important să reinterpretăm ce s-a întîmplat cu noi ca să ne vindecăm.

Avem nevoie să știm care sunt relațiile în care vom investi și în care putem fi autentici.

Există anumite comportamente care blochează deschiderea:

  • persoane care resping rușinea
  • persoane care văd vulnerabilitatea ca slăbiciune
  • oamenii care confundă empatia cu simpatia
  • persoane care se dopează/sedează cu pozitivism – este normal să avem și emoții pozitive și negative

Empatia este cel mai eficient antidot împotriva rușinii și vinovăției. Ceea ce ne poate salva este compasiunea. Un părinte autentic este cel care îi permite copilului să greșească. Ce ar fi să înlocuim critica și veșnicele discursuri cu “Vreau să știi că te poți baza pe mine. Chiar dacă ai greșit, te poți ridica și am încredere că vei reuși!”. Când trăim o emoție de rușine avem senzația că suntem singuri. Când cineva te încurajează, spunându-ți “da, știu ce simți, am trecut și eu prin asta”, sentimentul că ești singur se estompează.

Aproape de final, Otilia a prezentat instrumentul ei preferat de lucru, Listening Partnership. Este practic un dialog între două persoane, care, pe rând, își spun unul altuia ce îi apasă. Cel care ascultă trebuie să fie cât mai empatic, să nu judece, să nu dea sfaturi, să păstreze confidențialitatea și să își încurajeze partenerul, prin întrebări, să simtă emoți. Emoțiile trebuie eliberate și acest lucru se face prin râs, plâns, tremurat, transpirat, oftat.

Rușinea apare după o experiență negativă. Ea merge mână în mînă cu frica, dar frica nu apare după o experiență negativă, ci este o emoție ce există în noi. Rușinea este frica de a nu fi suficient de bun.

Pe scenă, Otilia și Gáspár au luat un voluntar din public și au făcut acolo, pe loc, o demonstrație de LP. A fost extrem de emoționant, majoritatea era cu șervețelele în mână. Recunosc că eu am plâns de-a dreptul,  pentru că am empatizat foarte mult, mai ales cu cea care a participat ca voluntar. La final, fiecare dintre noi a făcut o mini sedință de LP cu cel de lângă noi. Trebuia să spunem o amintire din viața noastră de care ne simțim rușinat.  Nu mi s-a părut greu să mă deschid, am făcut asta de multe ori la cursurile de dezvoltare personală și mă bucură orice ocazie în care mai pot “slăbi” un demon care mă bântuie. Tocmai de aceea, am ales cea mai grea amintire a copilăriei mele și am spus-o din nou, observând chiar eu că, deși am lucrat pe ea mult timp, durerea este încă acolo, chiar daca mai mică și mai puțin lipsită de puteri.

Cam aceasta a fost conferința de patru ore cu Otilia Mantelers și Gáspár György. A fost o întâlnire revelatoare, relaxantă, plină de energie bună. Am apreciat extrem de mult să văd doi oameni autentici, vulnerabili, frumosi, doi oameni care se dechid în fața publicului, care se îmbrățisează pe scenă și plâng, care dau o parte din sufletul lor, pentru ca sufletul nostru să fie mai bun.

Otilia si Gaspar

Sursa foto: Puterea Relatiilor Facebook

Felicitări, dragilor, ați făcut o treabă minunată! Felicitări și echipei din spate, Simona Filip Ghenea și Paul Părăuan, fără de care organizarea nu ar fi fost atât de fără cusur.

Am ieșit din sală zâmbind, cu sufletul plin și extrem de liniștită. Am ales să câștig timp, să mănânc la mall și să le iau și pisoilor mic și mare câte ceva. Cam neinspirat. Timpul de așteptare a fost lung și am reușit să mă încarc și cu agitația din mall (nu prea mai suport spațiile comerciale aglomerate, organismul meu le respinge și încerc să le evit pe cât posibil). Impresia conferinței mai domnea însă asupra mea.

Am mâncat și am continuat maratonul zilei. Filmări cu copilul, concurs la care am stat de la 16 până la 21, oprit la cumpărături la zece seara, că a doua zi aveam musafiri matinali, discuții ușor neplăcute cu o persoană apropiată,  încărcătură emoțională mare, energie diversă a oamenilor. Pe fond de oboseală puternică, le-am strâns frumos și grijuliu pe toate. Și când am ajuns acasă am făcut poc. Pisica umpluse toată baia de mâncare, se suise la punga ei (știu, știu, cine m-a pus să o las acolo) și împrăștiase boabele în toată baia. Am încercat să îmi păstrez calmul, am strâns boabele și i-am pus mâncare și apă proaspătă. Nu terminasem și le-am lăsat o secundă pe mașina de spălat. Pisica s-a suit și într-o altă secundă au fost toate pe jos, lovind și litiera în cădere,  o mâzgă minunată de mâncare, apă și nisip. În acel moment am văzut negru la propriu și am devenit o fiară, descărcând toată oboseala și încărcătura emoțională a zilei în bietul animal. Evident am fost și vocală și m-am victimizat ca la carte, eu nu mai pot, că mă duc să mă internez o săptămână, că nu mai rezist. Mă victimizam și căutam compasiune, atenție (am observat că am această tendință, încă nu am descoperit în totalitate de unde vine). Evident că în timp ce îmi făceam numărul m-a apucat un sentiment de rușine fantastic, amestecat cu frica că am stricat toată ziua, cu furia care încă mă domina. Am plâns mult, i-am cerut iertare mâței cu toată sinceritatea și durerea pe care le simțeam, le-am cerut iertare Pisicului și Pisicuței, le-am spus cât mă simt de rău, de prost că am stricat așa o zi frumoasă.

Ana, desigur, cu înțelepciunea ei (uneori mă întreb de unde îi vine, are niște puteri liniștitoare fantastice), mi-a spus că nu este nimic, că se mai întîmplă, că și ea se simte așa uneori și știe cum e. Și că să știu că am speriat-o cu ce am spus și speră să nu fac ceea ce am spus.  Și zău, nu am dus-o la niciun curs. Mi-am umplut o cadă cu apă și spumă și am stat acolo plângând și scoțând toată durerea și tensiunea și vinovăția că am făcut un final de rușine unei zile fabuloase. A doua zi m-am simțit mai bine. Pe lângă faptul că m-am odihnit, aveam sufletul împăcat, pentru că, deși greșisem grav, reușisem  să verbalizez ceea ce simțeam, să nu mă judec (prea) aspru și să îmi cer iertare de la cei cărora le greșisem. Adică să aplic cumva ceea ce aflasem la conferință. “Rușinea este mama perfecțiunii, iar vindecarea nu este confortabilă. Nu ne putem trăi viața fără a-i dezamăgi uneori pe cei din jur. După fiecare cădere putem învăța să ne ridicăm și să descoperim curajul de a merge mai departe.” 

Așa cum aplic și acum, arătându-mă vulnerabilă și riscând să îmi pierd eticheta de “perfectă”.

Posted in Dezvoltare personală, Evenimente, Lumea Pisicii

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.