Meniu Închide

Otilia Mantelers – Succesul copilului la școală depinde de implicarea părintelui

De când a început Ana clasa I, relația mea cu școala ei este una de frică. Frică de teme, frică de sistem, frică de absurdități, de manuale scrise cu greșeli, de exerciții imposibil de rezolvat, de după-amiezi și week-end-uri ratate sub presiunea școlii. Pentru că asta primim pe toate canalele. Presiune că școala pune presiune pe noi și pe copii, că vom muri toți cu lecțiile de gât, că sistemul e prost, că trebuie să ne revoltăm, să refuzăm lecțiile și notele. Cu teama asta m-am dus și sâmbătă la workshop-ul Cum a fost la școală? susținut de Otilia Mantelers. Mă așteptam ca Otilia să ne spună și ea că e ok să refuzăm temele și să încurajăm copilul să facă exclusiv ceea ce simte la școală, un fel de abordare a la Alfie Kohn, cu care eu nu rezonez decât parțial, nu pentru că nu consider bune ideile lui, ci pentru că nu cred că sunt adaptate realității noastre.

Am avut marea surpriză să constat că opinia Otiliei nu este nici pe departe că școala este rea, că temele trebuie refuzate și tot ceea ce trebuie să facă părinții și copiii este să petreacă timp de calitate împreună, ignorând total dezvoltarea academică.

O să structurez mai jos ce am reținut eu de la Otilia, idei care cred că ne pot ajuta real să le fim alături copiilor noștri în relația cu școala.

  • Limbajul verbal este abia al patrulea limbaj pe care îl înțeleg copiii, așa că întrebarea “Cum a fost la școală?”, precum și alte întrebări alternative – Cu cine te-ai jucat, Ce ai învățat, etc. nu își au rostul într-o primă interacțiune cu copilul! Prima conectare cu el în momentul în care îl luăm de la școală/after ar trebui să se facă prin contact vizual – privit în ochi cu blândețe, apoi prin contact tactil – luat în brațe, mângâiat, limbajul jocului – jucat împreună, chiar și pentru câteva minute și abia apoi limbajul verbal – întrebări, discuții
  • Niciodată prima întrebare sau primul îndemn când ajungem cu copilul acasă NU trebuie să fie să își facă temele! Eu personal recunosc că eram tentată să fac asta, în ideea de a fi odihnită când le face și de a le termina repede, “să scăpăm” și să facem altceva. Greșit! Cel mai bine este să îi acorzi copilului timp împreună, timp de joacă, de deconectare de la școală și conectare la tine și abia apoi să își facă lecțiile
  • O idee foarte bună de conectare este timpul special – un timp (5, 10, 15 minute, stabilite pe ceas, cu cronometru/alarmă) în care părintele face ceea ce vrea copilul, stând alături de el, fără să se uite pe telefon, fără să răspundă la mailuri, fără să facă ordine în casă. Doar să stea alături de copil, la orice vrea acesta să facă – să se joace, să se uite împreună la TV, să se joace pe tabletă împreună, orice.  Mesajul pe care îl transmitem este “Relația mea cu tine e în mâinile tale”
  • Școala nu e o cursă! Copiii se compară, ei își cunosc poziția și o evaluează singuri. Școala nu este pregătire pentru viață pentru copii, doar noi, adulții, o vedem așa. Pentru copil școala înseamnă lecții, strategia lui de a trece prin școală și procesul de autocunoaștere
  • Pentru a rezista la școală, copiii își crează o strategie, unii devin agresivi, alții se închid în ei. Când copilul este agresiv, eu trebuie să îl ascult. Ca să pot face asta, trebuie să fiu eu bine cu mine însămi
  • Copiii au nevoie de ajutor de la noi atunci când se simt prost. Mai ales atunci când sunt agresivi, este clar că ceva nu funcționează bine. Ei nu pot fi raționali pentru că nu le funcționează cortexul pre-frontal. Acesta nu funcționează deoarece copiii nu primesc suficientă atenție și conectare de la părinți. Conectarea hrănește sistemul limbic, sistemul limbic hrănește cortexul pre-frontal. Nu există copii răi, există copii care au dureri!
  • Ca să le fie bine la școală, copiii au nevoie de 3 lucruri
    • Conectare – cu învățătorul/profesorul și cu colegii
    • Recunoaștere – stima de sine vine din oglindire. Copiii au nevoie să fie valorizați de alți copii și profesori
    • Un sentiment de progres personal, că fac mai bine ca înainte, că evoluează. De aceea este bine să discutăm cu ei aspectele privind notele, progresul făcut de ei, etc
  • Copiii au nevoie să fie împinși de la spate, au nevoie să știe că se pot baza pe părinții lor, au nevoie să discute cu ei. Vorbiți cu copiii voștri, întrebați-i de poziția lor la școală, în clasă, dacă sunt mulțumiți de ea, dacă nu, întrebați-i ce puteți face să îi ajutați să o îmbunătățească. IMPLICAREA PĂRINTELUI ÎN VIAȚA ȘCOLARĂ A COPILULUI ADUCE MAI MULT SUCCES ACADEMIC DECÂT IMPLICAREA ȘCOLII. Cheia este la noi, nu la sistem, nu la școală, nici măcar la învățător! Pentru că de noi depinde chiar și relația cu acesta și îmbunătățirea ei.
  • Implicarea părintelui în viața școlară a copilului este foarte importantă, pentru că îi transmite copilului mesajul că nu este singur în provocarea numită școală, ci părintele este alături de el pe acest drum.
  • Dacă nu mă satisface relația dintre copilul meu și învățător, fac tot posibilul să o repar. Discut cu învățătorul, încerc să îl apropii de copil, să îl ajut să îl cunoască mai bine. La fel procedez și în cazul relației cu colegii de clasă. Pot organiza play date-uri, întâlniri unu la unu cu colegii de clasă, urmate apoi de mici petreceri, astfel încât să îl ajut pe copilul meu să primească recunoașterea socială din partea colegilor săi.

Subiectul temelor pentru acasă a fost cel pe marginea căruia s-au pus cele mai multe întrebări din public. Ce am reținut:

  • Nu este ok să îmi încurajez copilul să nu facă temele. Dacă sistemul în care merge este cu teme, dacă învățătoarea dă teme, atunci îl ajut să le facă, nu transmit mesajul că nu ne interesează și nu contează
  • Copilul poate refuza să facă temele fie pentru că se simte singur, izolat într-un loc de restul familiei, fie pentru că se teme că nu va ști să le facă, fie pentru că emoțional nu este ok, cupa lui emoțională este goală și atunci are nevoie de conectare cu părintele
  • Puteți sta alături de el să facă temele, dar dacă simțiți că nu se concentrează doar pentru că vă vrea alături, este indicat să îi dați și șansa să demonstreze că poate și singur. Stați lângă el câteva zile, apoi îi spuneți că îl veți lăsa singur astăzi la teme, pentru că știți că se poate descurca foarte bine și singur și trebuie să își dovedească și el sieși că poate.

Pentru a putea să îmi susțin copilul în relația cu școala, cu colegii, cu învățătorul sau profesorii, trebuie să mă asigur că relația mea cu școala e ok, că este vindecată și nu am răni emoționale pe care să le readuc în prezent. Dacă eu sunt bine din punct de vedere emoțional, atunci voi putea să îi fiu alături și copilului meu.

Puteți citi despre tema educației și în interviul cu Oana Moraru.

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Posted in Educație, Lumea noastră

Related Posts

53 Comments

    • Ioana Marinescu

      Multumesc, draga mea, ma bucur ca ti-au fost de folos

  1. Maria

    Bună seara! Nu am încă copii, în schimb lucrez cu ei, așa că multe din sfaturile citite aici îmi sunt de folos. Nu cred însă că sunt de acord cu ideea de a-l întreba pe copil ce s-ar putea face ca o anumită situație să fie îmbunătățită. El nu știe, de aceea se și comportă bizar. Dacă ar ști ar acționa în consecință. Mi se par așadar că s-ar pune o presiune chiar și mai mare pe copil dacă i s-ar cere tot lui să rezolve problema cu care se confruntă. Sunt copii, se bazează pe adult să iasă din încurcătură, iar dacă adultul îi arată, cerându-i copilului sfatul, că este, de fapt, la fel de derutat ca cel mic, nu cred că e o soluție eficace.

    • Ioana Marinescu

      Maria, ma bucur ca sunt sfaturi pe care le gasesti utile. In privinta consultarii copilului, poate nu am formulat eu foarte clar. Otilia se refera in special la performante, la consultarea lui cu privire la pozitia pe care el o doreste in clasa sau daca doreste sa fie mai bun, sa inteleaga mai bine, etc, tocmai pentru a nu pune presiune pe el pentru performanta si a-i impune niste standarde care il pot depasi. Cred ca este aplicabil la copiii mai marisori. Discutia s-a pornit de la un exemplu din sala de parinte care atunci cand era elev nu a avut parte de niciun ghidaj din partea parintilor, care l-au lasat pe el sa aleaga liceul la care sa mearga, desi el nu stia bine ceea ce doreste, cand o discutie in care sa i se prezinte mai multe variante si sa fie sfatuit/ghidat de parinte ar fi fost f buna. La polul opus se afla cei carora parintii le-au ales activitatile optionale, liceul, facutatea, fara sa ii consulte absolut deloc. se recomanda calea de mijloc, aceea a discutiei cu copilul si a ghidarii lui, nu a impunerii sau a libertatii totale.

    • David

      Sa i dam impresia ca el a găsit soluția îmbunătățirii situației,simtindu se implicat in acest proces,dar noi monitorizam totul din preajma lui părerea mea.

    • Ioana Marinescu

      Desigur ca trebuie sa existe monitorizarea si supervizarea parintelui

  2. Carmen

    Foarte utile sfaturi, cu care eu sunt total de acord. Dar ce te faci când părinții ajung acasa pe la orele 18- 19 de la job? Copilul tau e deja obosit, dacă cumva mai are teme de făcut , nu mai este receptiv la explicațiile tale, tu- ca parinte- nu mai ai răbdare( știind ca trebuie sa mai si gătești, sa faci ordine, etc). Cum reușim sa ne implicam in succesul copilului la școală?

    • Ioana Marinescu

      Carmen, da, este greu. Ce cred eu, pentru ca Otilia nu a abordat asta, nu s-a ridicat problema lipsei de timp – eu cred ca cel putin pentru copiii mai mici lectiile ar trebui efectuate fie la after, fie cu cineva care poate ajuta acasa, daca exista (bunic, bona, etc), atunci cand copilul este mai odihnit. Parintele acasa poate sa se uite peste caiete sau/si sa il intrebe pe copil daca este ceva ce i s-a parut mai dificill, daca are vreo intrebare sau nelamurire. Nu sunt pentru a sta 2-3 ore seara sa faceti lectii, chiar deloc. Mi se pareimportant sa il intrebi, sa discuti cu el, daca nu stie ceva sa ii arati, sa faceti impreuna, dar la fel de important mi se pare sa ii acorzi timp extra-invatat, adica sa va jucati, sa discutati despre cum v-a fost ziua fiecaruia, sa faceti planuri, etc

  3. Anamaria Stănescu

    Cat de usor este de comentat si de gasit solutii, cand nu cunosti cazurile, atat de diferite! Si-apoi, sa nu ne mai plangem, ca sistemul se inrautateste, tot mai mult. 🙁 Asa-i?

    • Ioana Marinescu

      Sigur ca nicio solutie nu este universala si ca fiecare trebuie sa adaptam pe popriul caz/propriul copil. Si nu, nu spune nimeni ca sistemul e perfect, dar pana la a schimba sistemul, fiecare din noi putem face mici schimbari de abordare si atitudine. Daca copilului meu nu ii e bine intr-un sistem gaunos, fie il retrag din el, ceea ce este o decizie extrem de curajoasa din punctul meu de vedere, fie fac tot ce imi sta in putere sa il ajut eu, sa ii fie atat de bine cu ceea ce primeste de acasa incat sa suporte mai usor neregulile sistemului

  4. Alina

    Nu cred ca sunt reale/aplicabile aceste sfaturi. Poate doar intr o lume/societate ideala sau ipocrita.
    1. Nu exista adult fara probleme emotionale, fara bagaj.
    2. Scoala si sistemul sunt total haotice. Copiii vin in general din gradinite particulare (cel putin la nivel de Bucuresti) unde lucrurile sunt evoluate. In scoli gasim aceeasi mentalitate veche si aceleasi organizări, care pun la adapost cadrele didactice, nu confortul elevilor.
    3. Invatatorii/profesorii care nu se corectează cu elevul, care nu i acorda atentia ceruta/necesara elevului, care nu l asculta cand sufera -atunci cand parintele nu este in preajma – reprezinta majoritatea covarsitoare.
    4. Pe de alta parte invatatorii si profesorii se tem de parinti! Iau decizii pentru parinti. Nu pentru elevi! Pt ca le este frica. Pentru ca suntem multi..dar prosti si avem impresia ca le stim pe toate…. si aici revebim la punctul 1 toti adultii cara un bagaj emotional….
    5. Problema orelor petrecute la servici… cand pleci la 7-8-9 seara de la servici, ce teme mai poti face cu copilul care se pregateste de culcare sau este evident obosit pentry ca s a trezit la 7 dimineata sa ajunga la 8 la scoala!!!
    6. Trezitul dimineata iar o problema. Sunt studii stiintifice care arata ca la ore atat de manitale nu putem funcționa la capacitate maxima. Toti copiii dimineata alearga pe strazi sa ajunga la scoala. Care mai este placerea de a merge la scoala cand totul se face sub presiune, stress si lipsa de atentie?
    7. Numarul mare elevi într o clasa. Cum poate avea grija de 37 de elevi un singur învățător?!?! Vorbim în primul rand de clasa pregătitoare. Unul vrea la toaleta. Ce faci cu ceilalți 36???
    Și sunt multe multe probleme.
    Consider o abordare atât de superficiala a subiectului.. probabil ar putea fi aplicabila în cazuri de scoli particulare. În niciun caz de stat.

    • Ioana Marinescu

      Draga Alina, toate problemele ridicate de tine sunt adevarate, iar ceea ce am expus eu din workshopul Otiliei sunt niste sfaturi generale, pe care fiecare le ia si aplica din ele ce i se potriveste, ce poate, etc. Ideea este sa reusim sa facem slalom printre minusuri si sa aducem mici imbunatatiri in fiecare zi. In privinta bagajului emotional, tine de fiecare din noi, adultii, sa il golim din cand in cand si metodele de a face asta le cunoaste fiecare pentru sine si decide daca le aplica sau nu. Cat priveste ora matinala, dezinteresul profesorilor, etc. toate acestea sunt realitati pe care nu prea le putem schimba sau oricum nu rapid, dar din nou putem alege sa facem noi mici schimbari. Eu am in jur oameni care au trecut prin adevarate calvaruri cu invatatoarea copilului, dar fie au luptat, au discutat pana au reusit sa schimbe anumite comportamente si implicit relatia cu copilul, fie au mutat copilul si acum este f ok. Iar eu vad din propriul exemplu cum discutiile lungi si profunde cu copilul, conectarea cu el, sprijinul emotional pe are i-l acorzi pot atenua foarte mult problemele cu care el se confrunta el la scoala. Este vorba mult de unghiul din care privesti si de modul de abordare, pesimist sau optimist al lucrurilor. O zi minunata iti doresc!

    • Gabi Pop

      Da, probabil sunt adevarate, dar mai ales pt. Bucuresti.
      In oraselul in care locuim, pot spune ca, din fericire, nu ne lovim de multe din acestea:
      – clasele ajung la 24-30 elevi,
      – la noi in oras nu avem gradinite particulare ci numai de stat (care se concureaza pt. copii => invatamant prescolar de calitate)
      – profesorii/invatatoarele pastreaza permanent legatura cu parintii, dar pt. asta si parintii trebuie sa se implice permanent in activitati (nu doar sa prticipe la sedinte, ci sa se implice ca voluntar in activitatea scolii (cred ca asta e marea problema a parintilor – toti cer schimbare, performanta etc, dar prea putini fac voluntariat!)
      – corolar la argumentul anterior, profesorii/invatatorii devin echipa cu parintii si nu competitivi (suna utopic, dar daca o mana de 7 parinti se implica ii trag si pe restul din clasa)
      – e adevarat, in provincie munca incepe la 7-8.00 si se termina la 16-18.00, cu unele exceptii, deci si parintii din clasa noastra se pot implica in activitatile copiilor (macar teoretic)
      – argumentul Dvs. nr.6 mi se pare cel putin bizar, daca puteti detalia despre ce studii stiintifice ar fi vorba? Din experienta mea si a strabunilor, dar si din alte opinii (ex.”Cresterea si ingrijirea copilului” Wolfgang Goebel si Michaela Glockler) stiu ca dimineata organismul da randament maxim la stimuli intelectuali. De asemenea copiii pot fi deprinsi de mici cu ore matinale.
      Ori poate dvs. preferati invatamantul de dupa-amiaza si activitatile la ore tarzii?!?

      In concluzie, probabil suntem norocosi noi cei din provincie…dar, cu putina vointa si munca in echipa din partea parintilor cred ca dam sanse copiilor nostri la educatie civilizata. Probabil cei mai putin norocosi sun copiii din mediile defavorizate, pt. ca nu au sprijin din partea parintilor si nici alternativa.

      Cu stima!

    • Ioana Marinescu

      Draga Gabi,

      Iti multumesc ca ai impartasit cu noi experienta voastra. Suna incurajator! Da, in provincie exista avantajul orelor castigate in trafic si poate fiind comunitatile mai mici alfel se leaga lucrurile intre parinti. Avem insa destule povesti de succes si aici, in Bucuresti. Mult din rezolvarea problemei tine de mentalitate si dorinta de implicare a parintilor.

    • suiram77

      Bine zis si pe langa toate aste parinti plecati in stainatate copii ingrijiti de bunici cu patru clase astea sunt idei de profesori invatatori care lucreaza patru-sase ore pe zi si au timp sa se ocupe de copiii lor nu de femeia de serviciu de la scoala care are barbatul pe santier si aduce copilul la scoala la 6:45 si pleaca cu el la patru dupa ce a terminat de curatat cancelaria asa ca fiecare gandeste cum sa-i iasa mai bine sa ajunga in clasa si sa-si poata verifica mesajele elevi fara telefoane profesori fara telefoane EGLITATE

  5. Iohanna

    Foarte util articolul, multumesc, Pisica 🙂 Ma bucur ca ai fost acolo si ai aflat atat de multe lucruri utile pe care ni le-ai impartasit! Victor al meu e inca la gradinita, dar ma pregatesc de pe acum cu informatii pentru ce urmeaza cand va incepe scoala! Bine de stiut! Multumesc si multumim Otiliei Mantelers!

    • Ioana Marinescu

      Multumesc, draga mea! Ma bucur ca ti-au fost de folos informatiile

  6. Claudiu

    Este o abordare interesanta pe care am aplicat-o pana acum partial pornind de la experientele noastre de viata. Am sa folosesc noile informatii pentru a devenii acel parinte care poate sa fie mai eficient in abordarea ” stiintifica ” si mai constient in cea emotionala.
    Recunosc ca “bagajul” experientei mele in ceea ce priveste scoala este o insiruire de dezamagiri si teste ale umilintei pe care copilul meu nu vreau sa le cunoasca. Toate aceste “tehnici” expirate ale sistemului nu au facut din mine omul care mi-am
    dorit sa ajung. Asadar cred ca e momentul acum, in al 13 -lea ceas sa refuzam sa ne “adaptam” cu docilitate mereu la o” programa” pe care toti o consideram depasita (chiar si cadrele didactice) si pornind de la mine, de la dumneavoastra si de la cei care tin conferinte pe aceasta tema sa cerem SCHIMBAREA in fiecare zi.
    “Doctorul nu te vindeca de nimic daca nu ajungi sa-i spui ce te doare “

    • Ioana Marinescu

      Categoric, sunt perfect de acord! Este datoria noastra sa lucram pe ambele “fronturi” + acasa, cu copiii, pentru a-i ajuta sa se adapteze mai usor, dar şi la scoala si cu cei abilitati, pentru a simplifica si schimba lucrurile. Comunicarea cu invatatorul este esentiala.

  7. Anne

    Intr-adevar de folos, dar este util doar pt cei cu un singur copil. Cand ai doi sau mai multi copii nu mai poti face fata cerintelor scolii. Elevul se scoala la 7 dimineata si toata ziua este o scoala, 4 ore in cladirea scolii si restul orelor pana se culca acasa cu teme. Copiii au si alte lucruri de invatat in afara de matematica si romana dar nu au timp suficient pt ele.

    • Ioana Marinescu

      Stiu ca este greu, dar ma gandesc ca se pot gasi solutii si pentru mai multi copii. Nu pot vorbi din experienta :-), Otilia insa are trei copii si reuseste sa aplice cu ei toate principiile pe care le aplica. Nici eu nu stiu cum reuseste, sincer :-). Va doresc mult succes in relatia cu scoala, o scoatem noi la capat pana la urma.

  8. HALALAE DANIELA

    Multumesc de acest articol pt ca noi avem o problema cu doamna învățătoare în sensul ca dânsa considera caci copilul meu are o problema ca nu scrie destul de repede si l-a dus fara stirea noastra la psihologul scolii si avea doar S dar acum are doar FB si scrie frumos ,intr-o saptamana el a ajuns de la S la FB si întreb învățătoarea cum este si imi spune ca la fel se joaca in ore cand el socoteste pe degete si sustine ca scrie foarte urat ceea ce nu este adevarat ,Eu am văzut un progres foarte mare .ce ma sfătuiți in acest caz?Va multumesc

    • Ioana Marinescu

      Draga Daniela,
      Iti multumesc ca ai impartasit cu mine problema ta. Parerea mea este ca doamna invatatoare comite un abuz. Nu avea voie sa duca copilul la psiholog fara acordul parintelui. Pentru acest fapt eu as face o discutie cu ea si chiar cu directoarea, la modul cel mai serios. Acest lucru contravine statutului elevului. Cat despre faptul ca nu il valorizeaza si nu ii vede si valideaza progresul, din nou este un fel de abuz. Eu zic sa o convoci la o discutie – nu de pe picior de razboi, ci incercand sa te situezi pe aceeasi baricada cu dansa, dar explicandu-i nevoile copilului tau, modul in care tu il cresti, faptul ca el face progrese si este normal sa fie valorizat pentru ele. Discuti cu ea mult mult si daca tot nu se schimba nimic, poate poti avea in vedere si mutarea baietelului la o alta doamna/scoala. Conteaza mult felul in care invatatoarea se raporteaza la copii, le poate cladi sau din contra, distruge increderea in ei si asta este foarte grav. Mult succes iti doresc!

  9. Ionela

    Îmi plac ideile prezentate ,sunt de acord cu ele,doar ca mama este la serviciu când copilul vine de la școală. Copilul se întâlnește cu mama doar seara,când toată lumea e obosita,copilul are deja temele făcute.Pe ce ar trebui sa mă axez în putinele ore pe care le petec cu copilul pt a menține o strânsă relație și sa I cunosc cât mai bine trăirile lui despre ceea ce trăiește el de a lungul zilei?

    • Ioana Marinescu

      Ionela, cel mai important este sa te conectezi cu copilul, sa il intrebi cum a fost ziua lui, daca a avut momente in care s-a simtit trist, ce l-a facut sa se simta bucuros, cu cine s-a inteles cel mai bine in ziua respectiva, daca a invatat ceva in acea zi (nu neaparat ca lectie la scoala, cat ca invataminte – poate un coleg a fost darnic cu el si a invatat ca a fi darnic aduce bucurie celor din jur), etc. Poti face un joc sau povesti ceva ce va amuza si va destinde pe amandoi inainte de a incepe sa il intrebi. Ca sa ii fie mai usor, povesteste-i si tu cum a fost ziua ta, spune-i daca te-ai simtit si rau la serviciu, daca ai avut o sarcina de care ti-a fost frica sau chiar nu ai putut sa o indeplinesti – asa iti va spune si el daca a intampinat dificultati la scoala. Povesteste-i de colegii tai draguti, dar si de cei mai putini draguti. Sper ca ti-am fost de ajutor!

  10. Monica Drindea

    F interesant. Credeam ca sunt doar teorii din cine stie ce carti. Da categoric trebuie personalizate situatiile in fct de copii parinti pedagog. Mie cel mai teama imi este ca al meu copil sa nu ajunga sa mearga la scoala ” pentru ca trebuie” . Multumesc frumos….va voi urmari pe viitor. Monica Drindea

  11. Daniela

    Buna ziua! Daca imi permiteti, as dori sa spun si eu ceva. In primul rand, nimeni nu v-a fortat sa faceti copii asa ca nu puteti invinovati pe cineva ca nu aveti timp si pt ei. Trebuia sa va ganditi inainte si sa faceti in asa fel incat sa nu simta si ei greutatile vietii dvs. Ei sunt bucuria vietii si trebuiesc tratati ca atare. In al doi-lea rand, sistemul de invatamant chiar nu este ok.. Foarte multa materie comasata, multe cerinte inca de la clasa 1, invatatori repeziti, etc. Cu toate astea, informatiile si sfaturile de mai sus sunt foarte utile si va multumesc. O sa aleg din ele pe cele valabile in realitatea noastra

    • Ioana Marinescu

      Buna ziua, Daniela! Multumesc pentru aprecieri, ma bucur ca au fost de folos sfaturile Otiliei. Cat despre cei care spun ca este greu cu timpul pentru copii, haideti sa ii intelegem. Multi lucreaza pana seara tarziu si se gandesc ca in primul and copiii sunt obositi pentru ca sa mai poata discuta despre teme sau ce au facut la scoala. E tare greu sa imparti timpul, intr-adevar copilul este cel mai important, dar uneori chiar nu ai cum sa obtii mai mult timp. Sunt convinsa insa ca majoritatea parintilor fac toate eforturile pentru a le fi alaturi copiilor. Pana la urma asta ne dorim toti, binele lor 🙂 O zi minunata!

  12. Daniela ploscariu

    Bla bla bla,fiecare dintre noi a trecut prin asta,scoala e un parcurs obligatoriu iar copilul trebuie sa stie de mic ca ,fara scoala si fara tot ce implica ea nu ajungi decat la dat cu matura sau la cosit fan..asa ca nu au de ales..la varste mici sunt obligati sa invete la toate materiile iar cand se maresc sa se duca inspre ce cred ei ca au aptitudini,ce le place mai mult si ce i ar ajuta sa se califice intr o meserie pe care ,logic vorbind ar trebui s o faca toata viata…invatatul e un exercitiu care daca este facut de la inceput devine aproape un reflex..evident ca in primii ani de scoala ( la mine a durat 6 ani) temele si invatatul le am facut impreuna in fiecare zi,pana cand incet, incet,a devenit autonoma complet..cam asa se intampla de obicei..

    • Daniela ploscariu

      Bla bla bla,fiecare dintre noi a trecut prin asta,scoala e un parcurs obligatoriu iar copilul trebuie sa stie de mic ca ,fara scoala si fara tot ce implica ea nu ajungi decat la dat cu matura sau la cosit fan..asa ca nu au de ales..la varste mici sunt obligati sa invete la toate materiile iar cand se maresc sa se duca inspre ce cred ei ca au aptitudini,ce le place mai mult si ce i ar ajuta sa se califice intr o meserie pe care ,logic vorbind ar trebui s o faca toata viata…invatatul e un exercitiu care daca este facut de la inceput devine aproape un reflex..evident ca in primii ani de scoala ( la mine a durat 6 ani) temele si invatatul le am facut impreuna in fiecare zi,pana cand incet, incet,a devenit autonoma complet..cam asa se intampla de obicei..si asta e adevarat ioana,si al uitat sa precizez ca in zilele obisnuite ajungeam acasa la 18.30-19 si incepeam temele imediat sau dupa ce mancam,iar cateodata le terminal pe la 22.-22.30..si le mai continuam dimineata ,cand puneam ceasul sa sune o ora mai devreme..

    • Ioana Marinescu

      Va apreciez parerea si va multumesc pentru comentariu

  13. Daniells

    Aveți perfectă dreptate . Dar unii copilași la ora 12:00 din familii monoparentale sunt direct luați de la școală de un afterschool și la ora 17:00 vine mămicile lor și îi ia acasă ; doar câteva ore stau împreună ( 5-6 ore ) și în timpul acestor ore mămicile trebuie să gătească ceva rapid pentru ca copilașii lor să fie sigure că copilașii lor să nu se culce nemâncați ( deoarece angajații de la afterschool niciodată nu spun și nu garantează părinților că copii lor au mâncat ; deși se știe că copii nu cer sau nu spun că le este foame , din contră se bucură că nu sunt acasă ca mamele lor le cer sau îi obligă să mănînce ) … Strigător la cer … Apoi îi controlează la caiete , teme , etc…

    • Ioana Marinescu

      Multumesc pentru opinie! Asa este, dar intotdeauna exista o cale spre echilibru, daca este vointa.

  14. Maria

    Copilul sta intre 4 si 6 ore la scoala, apoi ii mai ia 2-4 ore sa si faca temele si sa invete. Vi se pare normal?!?

    • Ioana Marinescu

      Absolut delo. Trec prin acest lucru cu fetita mea, stiu cum este

  15. adriana

    Primii 6 ani constitue prima trambulina in viata, perioada in care fiinta umana inregistreaza 70-80% din total, daca evolutia este corespunzatoare atunci, urmatoarea trambulina (cls 1-4) va fi una fireasca. Copiii gasiti in jungla la 5-6 ani, nu au putut fi recuperati de ordin intelectual, chiar daca s-au nascut cu acel potential. Perioada prescolara este dictorie, nu se vrea sa avansam, cei care lupta trec prin furci caudine ! Azi nu stii cine este educatoarea, invatatorul, medicul, preotul etc. etc. etc.

    • Ioana Marinescu

      Perfect de acord! Dar, din proprie experienta spun ca dupa ce intra copilul la scoala devine mult mai complicat si este nevoie de mult mai mult efort si implicare de la parinti. Paradoxal, atunci acestea se micsoreaza si efectele se vad.

  16. Laura

    Din păcate ne petrecem din ce în ce mai puțin timp cu copii,vrem ca învățătoarea să facă totul.Noi ca părinți ce facem?Dacă nu ajutăm copilul să înțeleagă ce a învățat la școală,sigur nu va înțelege tot și va rămâne cu goluri,implicarea părintelui este de folos copilului pentru dezvoltarea lui în toate planurile.Am fost o mamă destul de implicată în educația copiilor mei,2 băieti care sunt mari si acum am o fetița de 8 ani cu care sper să am aceeleași rezultate.Niciodată nu am contestat câte teme au primit,de ce au atâtea teme,de ce trebuie să-i ajut.Am serviciu unde lucrez în ture de 12 ore dar pentru ei ne sacrificăm.

    • Ioana Marinescu

      Felicitari pentru implicare! Este absolut necesara, chiar daca ne este greu sa le impacam pe toate

  17. Lucia

    uf …toate cele citite sunt bune…dar frica aceasta ca nu va reusi in viata, iar succesul depinde de meseria aleasa, nu-mi da pace. plus la toate fiecare materie este strans legata una de alta, si daca nu-i reuseste una, se pierde lantul si iata am ajuns de unde am pornit, de la chin si necaz cu explicatii, strigate, etc…

    • Ioana Marinescu

      Lucia, draga mea, te inteleg perfect. Toti trecem prin frica asta. Dar, daca privesti putin in jur, vei vedea ca succesul in viata nu este dat de succesul la scoala sau de meserie, de nimic din lucrurile pentru care ii punem pe copii sa “traga” acum.
      E plina lumea de exemple de oameni care au cotit in cariera la varste inaintate, care s-au apucat de domenii complet noi cand erau aproape de pensie, oameni care au facut performanta in copilarie sau adolescenta in ceva si apoi nu au mai folosit disciplina respectiva niciodata, etc.
      Fiecare om are drumul lui in viata si oricat ne-am da noi peste cap acum, al copiilor nostri este trasat si ce trebuie sa se intample se va intamla. Trebuie doar sa avem incredere.

  18. Jeanina

    Buna ziua,
    Pe mine ma intereseaza ideea de playdate. In ce cadru (acasa, unde in alta parte), ar trebui sa vina si parintele celuilalt copil, evident, dar pe care nu il cunosc… Nu va fi aiurea pentru ambele parti? Daca copiii se intalnesc acasa, nu ar fi ciudat sa stam la masa cu un adult cu care nu prea avem subiecte de discutat, in afara de capitolul scoala?
    Stiu ca sunt multe nelamuriri, intrebari, dar chiar ma preocupa acest aspect 🙂
    Multumesc.

    • Ioana Marinescu

      Buna ziua si multumesc pentru intrebare 🙂 Cred ca, de dragul copiilor, ne putem imprieteni si noi, parintii sau macar putem pastra niste relatii amiabile pentru cateva ore. Puteti lansa invitatia catre parintii copilului, este posibil ca ei sa vina sa il aduca, apoi sa vina sa il ia, ceea ce rezolva dilema. Daca nu se intampla asa, le pregatiti cateva gustari usoare si niste subiecte de conversatie comode si convenabile si lucrurile se vor lega 🙂 Pana la urma, cu nimeni nu ne-am cunoscut de la inceput, nici chiar cu prietenii cei mai buni, la un moment dat tot nistre straini am fost, nu? 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.