Meniu Închide

Fiecare copil e o steluță. Povestea steluțelor

E născocită de ea de la un capăt la altul pe când avea puțin peste 4 ani. A fost explicația ei la lucruri pe care încă nu le înțelegea – de unde apar copiii, unde se duc bebeii din burtică atunci când nu apucă să se nască și cum și-a ales ea părinții.

A început într-o seară caldă de vară, pe când avea puțin peste patru anișori. Se întorcea de la plimbare cu mama. Se făcuse târziu, ca întotdeauna. Mereu depășesc orele de masă, de plecat, de culcare. Și programul prestabilit de desene. Și cam orice regulă. Că de, așa e cu bunicii. Și ăsta e unul din rolurile lor, pentru care copiii îi iubesc și noi îi certăm.

La un moment dat, ea ridică ochișorii spre cer

Vezi Bubi, vezi ce de bebeluși pe cer? Oare de ce nu îmi dă și mie Doamne-Doamne unul? Inutil să mai spun ce nod în gât și lacrimi înghițite i-a provocat mamei, care abia a reușit să îi răspundă ceva. Cu timpul, povestea a fost extinsă, adăugită, îmbunătățită.

Aproape de fiecare dată când veneam cu bicicletele din parc, tot seara, ne opream la colț, pe șosea, de unde se vede bine cerul si îl salutam pe bebe. Bebele nostru, plecat din burtică când ea avea trei ani, dar pe care îl amintește și îl regretă destul de des. La început plângea când vedea steaua numai de ea aleasă și știută, apoi a făcut-o mai rar, doar când era foarte obosită, iar în ultimii ani aproape nu a mai adus vorba deloc. Nu știu exact dacă asta înseamnă acceptare, mi-ar plăcea să cred că da.

Cea mai frumoasă versiune a poveștii a fost povestea despre ea, steluță cândva

Știi mami cum v-am ales eu pe voi să îmi fiți părinți? Stăteam eu așa pe cer, steluță la Doamne Doamne și mă uitam spre pământ. Și mă tot gândeam: unde să vin, unde să vin, nu îmi arată și mie Doamne Doamne o mamă, un tată, ceva? Și v-am văzut pe voi și am știut că pe voi vă vreau, că o să fiți cei mai buni părinți. Și uite așa am venit eu la voi.

O vecină, bunica unui băiețel – steluță și el cândva – îi spune numai steluța și o adoră, fără să o cunoască în afara poveștii și a conversațiilor pe care e dispusă să le poarte cu oricine se lasă antrenat în turuiala ei.

A crescut acum, iar povestea Steluței a rămas undeva în lumea grădiniței și a zilelor lipsite de griji. Ne mai aducem aminte de ea și reluăm împreună poveștile. Ușor ușor încep să se țeasă noi amintiri și noi povești, mai înțelepte, mai frumoase.

Îți mulțumesc, Steluță! Îți mulțumesc că m-ai ales să îți fiu mămică și că îmi luminezi fiecare zi, cum numai tu știi să o faci!

Citește și

Să fii om bun, copila mea!

Aș vrea să stăm de mână toată viața

Mi-e dor

Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Freepik.com

Posted in De-ale Anei, Lumea Anei

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.