Meniu Închide

Povești de la cititoare. Nu vreau sa îi fur copilăria băiatului meu

Am primit cu bucurie dorința cititoarelor de a scrie propriile povești în paginile Pisicii. Astăzi, temerile și gândurile care o frământă pe Debora la începutul unui nou drum pentru băiețelul ei, care a intrat în clasa pregătitoare.  Mai ales că anii de grădiniță nu au tocmai așa cum îi visase pentru copilul ei. Se mai regăsește cineva în povestea Deborei?

Povești de la cititoare. Nu vreau să îi fur copilăria băiatului meu

Băiețelul meu intră în clasa zero. În urmă cu trei ani, când a mers prima oară la grădi, treceam prin aceleași stări. Emoție, confuzie, îngrijorare, teamă. Acum parcă sunt mai puternice.  Doamnă nouă, colegi noi, program nou, sistem nou.

Deși am auzit multe despre clasa zero, nimic nu m-a pregătit. Sunt eu acolo, e vorba de copilul meu.

Am întrebat și eu cunoscuții, colegii despre primul an de școală. Am auzit atâtea păreri, că acum chiar nu știu ce să mai cred.

Unii mi-au spus stai liniştită, va fi bine. Nu se dau teme la clasa zero, este lejer și copilul nu e încărcat. Alţii mi-au spus fix invers. Copiii primesc teme, trebuie sa lucrezi mult acasă, au auxiliare, nu e deloc simplu. Va fi un an greu pentru tine şi copil.

Fiecare şcoală are alt fel de a lucra cu copiii, fiecare învăţător e diferit. La unele şcoli copiii lucrează în plus, folosesc manuale auxiliare, interzise desigur :-), la altele nu. E o întreagă harababură.

În plus, a mai apărut o dilemă. Mulţi din jurul meu au dus deja copiii la judo, karate înot, alții au profesor de limbi străine care vine acasă și face ore cu copilul.

Oare eu nu sunt o mamă bună pentru că nu am căutat nimic din toate astea?

Eu mi-am lăsat copilul cât mai liber, să se bucure de copilăria lui, nu mi-am dorit să îl încarc cu și mai multe responsabilități.

La grădiniţă erau părinţi care mă întrebau De ce nu îl duceți, doamnă, la dansuri? De ce nu îl înscrieți la fotbal la Polivalentă? Al meu merge și îi place. Sau poate la karate? E un profesor foarte bun, se ocupa bine de ei și le prinde bine, al meu toată ziua povestește ce fac. Ştiţi, s-a deschis piscina acoperită, nouă în oraş, l-am dus şi eu pe Gigel al meu la cursuri de înot, m-am gândit ca îi prinde bine pentru la anu când mergem în Turcia în concediu. 

E o modă. Îți duci copilul la o mie de activități și apoi te lauzi în stânga și în dreapta câte știe să facă.

Eu nu vreau să fiu la modă. Nu sunt împotriva acestor activități, din contră. Anul acesta, când se va obișnui cu noul sistem, o să stăm să discutăm cu el, să vedem ce i-ar plăcea să facă și o să-l ducem unde își dorește.

Cred însă că în trei ani de grădiniță cu program prelungit a fost destul de încărcat. Încă din primul an au avut manuale. Da ați citit bine, manuale speciale. Primul an limbă şi comunicare, matematică și cunoașterea mediului. În următorii ani au fost câte patru manuale pentru fiecare an.Copiii lucrau aproape zilnic din ele.

La un moment dat, băiețelul meu mi-a spus Mami, nu mai vreau la grădi. Ne pune să lucrăm din caietele speciale și eu vreau să mă joc. 

În condițiile astea, dacă l-aș mai fi dus şi la engleză și la karate şi la dansuri și mai știu eu pe unde, simt că i-aș fi furat copilăria.

În trei ani de grădiniţă l-am văzut cum ducea dorul jocului. Când ajungea acasă se juca ore în şir. Îl întrebam dacă nu s-a jucat cu colegii la grădi și îmi spunea că a făcut activități de pe caiete și nu prea s-a jucat.

Aşa a fost la grădiniţa de stat unde a mers băiatul meu. Nu ştiu în alte orașe sau la grădinițele private cum este.

De multe ori îmi spuneau educatoarele ca nu este atent, ca nu a colorat nu știu ce planșă, ca a mâzgălit o foaie din caietul special. De fiecare dată replica de final era Nu știu ce o să vă faceţi doamnă cu el la şcoală, o să va chinuiască rău. 

Când le auzeam,  îmi venea să întreb Copiii ăștia s-au jucat astăzi vreun pic? Dar nu am spus niciodată nimic.

Eu îmi imaginam altfel anii de grădiniță ai copilului meu. La sfârșitul fiecărui an ni s-au dat caietele şi o mapă cu tot ce a lucrat copilul în timpul anului, să le păstrăm ca amintire. Aș fi preferat să îmi amintesc de zâmbetul lui fericit și de poveștile despre joacă, șotii și prietenii.

Eu am încredere în copilul meu. Știu ca va face faţă la şcoală. Va fi un an dificil, dar o să trecem cu bine peste toate. Cu multă răbdare, iubire, înțelegere și tact.

Nu vreau să-i fur copilăria și cred că toate se fac la timpul lor și că există un moment potrivit pentru fiecare activitate.

Poveste scrisă de Debora în cadrul rubricii #Povești de la cititoare pentru Pisica pe sârmă.

Citește și

Femeie, nu-ți vinde sufletul pentru dragostea lui!

Tu poți, femeie! Poți să pleci și să fii fericită!

Săraca, așa tânără și cu burta la gură. Povestea Aminei Tomescu

Când o mamă pierde un copil, vorbele pot adânci durerea. Povestea Cristinei Buja

Când toți plecau, noi am decis să revenim. Povestea Mirunei Ioani.

De la sclava imaginilor perfecte din reviste, la o viață echilibrată. Povestea Andreei Radu

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate

 

 

 

Posted in Lumea Pisicii, Povești de viață

Related Posts

10 Comments

  1. Fausta

    Pot sa spun ca sunt pe aceeasi lungime de unda.Eu am trait anii de gradinita cu fetita mea mai mare in Ro.Cea mica a inceput in Germania si cand am intrebat care e rutina zilnica mi s-a spus ca tot ce e in program e joaca libera.In Ro ni se vorbea despre ritual si desi fetita mea mergea la o gradinita privata faceau acolo din cate am inteles 15 min de activitati dar copilul vroia sa se joace si observam apasarea chiar si a celor 15 Minute.Sa nu mai vorbim de pregatirile pentru serbare…(mandria parintilor de altfel(eu si la asta as renunta))Si fetita mea isi dorea sa nu mai mearga la gradi!Din aceleasi Motive:prea putina joaca libera !
    De treaba cu activitatile extra sunt si eu deranjata pe Motiv ca cei mici nu mai gasesc parteneri de joaca decat cu programare.Se mai poate numi asta copilarie ?Cat inteleg copii din faptul ca nu se pot intalni unii cu alti ?Si…chiar isi doresc sa mearga in fiecare zi la acele activitati ?Dar cu liberul arbitru cum ramane ?Cand mai fac ei ce au Chef ?E drept ca unii parinti s-au plans si se mai plang inca cum ca in fata blocului invata numai prostii (gen injuraturi,cuvinte urate samdp) dar am impresia ca se cade si in extrema cealalta.Cum o sa invete ei sa cladeasca relatii adevarate de prietenie(adanca si nu superficiala).La toate aceste cursuri cunosc intradevar alti copii dar pe partea de relationare in doi (acceptare,compromis ,iertare ) nu castiga ce ar gastiga la o joaca libera in doi (unde este stimulata creativitatea,abilitatile de comunicare dar nu numai).
    Imi face bine sa stiu ca mai gandesc si altii ca mine dar mi-e teama ca suntem prea putini.Ma consoleaza faptul ca asa am mai mult timp impreuna cu copii mei si sper ca asta sa le fie de folos in drumul lor spre devedire.Totusi joaca intre copii nu o poate inlocui nimeni si nimic !

    Fausta

    • Ioana Marinescu

      Asa este, draga Fausta, ca de obicei, comentariile tale sunt o incantare. Complete si pline de invataminte. Multumesc!

  2. Denisa

    Si băiețelul meu (4 ani) are caiete speciale, a avut și în grupa mică. Din cate știu eu, au doar o singură oră pe zi de “completat”. Și am văzut afișat un fel de orar, adică o activitate/zi (dezvoltarea limbajului, matematică, etc..). În rest aveau anul trecut joacă liberă, masă, somn, gustare și iar joacă..Eu cred că e nevoie să aibă și ore din acestea de activități organizate. Acum e perioada în care li se formează anumite abilități de angajare și finalizare a unei activități. Lucrurile acestea îl vor ajuta în primii ani de școală.
    Oricum activitățile acelea din caiete sunt simpliste pentru majoritatea copiilor din ziua de azi..E adevărat și că activitățile ar putea fi ceva mai creative, mai libere, dar asta depinde mult și de educator. Și el trebuie să respecte o programă depășită probabil…

    • Ioana Marinescu

      Noi n-am avut caiete la gradi si sincer, eu cred ca la varsta asta copiii ar trebui sa invete altfel. Cu manutele in nisip si noroi, experimentand texturi, invatand sa tina in mana obiecte, sa le manuiasca, descoperindu-se pe sine si pe cei din jur. Da, poate ca ai ajuta si statul la masute, dar mai mult de 30 de minute, si acelea rupte in mai multe serii, e prea mult. Parerea mea 🙂

    • debora

      eu nu spun ca nu trebuie sa invete copii anumite lucruri care le vor fi de folos la scoala, dar doamna totusi nu stiu daca la 5 ani de exemplu chiar trebuie sa stim tot alfabetul si nu stiu cate numere sa le scriem sa si citim eventual.
      la scoala ce mai fac oare?
      nu vreau sa fiu inteleasa gresit, insa chiar nu asa imi imaginam perioada de gradinita a copilului meu.
      acum daca il intreb daca ii este dor de grafi imi spune ca nu.
      nu ar fi fost frumos sa imi spuna ca ii este dor de jocurile pe care le facea cu colegii lui????
      in plus nu stiu ce caiete are copilul dvs. la gradinita, insa eu va spun ca cele pe care le-a avut fiul meu, chiar erau foarte complicate pentru varstele respective.

  3. Denisa

    Perfect de acord! Doar că ceea ce ne dorim noi este departe de realitatea din grădiniţe. Cel puţin în cele de stat..Atâta timp cât programa nu îi “obligă” să adopte şi alte metode, noi nu avem un cuvânt de spus. Eu m-am bucurat că nu îi ţin la tv şi că totuşi le permit să îşi mai aleagă ei o parte din activităţi. Clasice, e adevărat. Nu mai zic de serbări, în iarnă am plecat aproape plângând de acolo. Copilul meu nu plângea, era doar mirat de toată harababură, dar erau unii care erau săracii terifiaţi.
    Părinţii din grupa noastră nu sunt de acord să fie scoşi copiii afară. Deşi au curte mare, cu iarbă şi pomi, dar în viziunea unora este “neamenajată”. Cam aşa stă treaba la noi..Încercăm să compensăm noi pe acasă cum putem. Acesta a fost şi motivul pentru care am ales să ne stabilim în afara oraşului..

    • Ioana Marinescu

      Off, da, stiu, din pacate stiu care sunt neajunsurile. Sunt multe si tare greu de compensat….

  4. vavaly

    dupa 10 ani de mamiceala si incercat diverse si batut capul si constientizat fiecare etapa inca sunt in dilema.
    da, si copuilul meu a avut la gradinita caiete speciale. nu ne am batut capul, dar sigur se si jucau. sau percepeau multe din activitatile de acolo ca si joaca.
    la grupa mare copilul meu insa a cam refuzat sa lucreze pe caiete, sa competeze fisele. prefera sa se joace cum vroia el. asta nu inseamna ca nu a prins tot ce trebuia si nu a fost pregatit sa intre la scoala, chiar si avand sub 6 ani.
    l am dus si la diverse activitati extra ptr ca il atrageau vroia el, dar nu exagerat. si cand n a mai vrut sau n ammai putut noi am renuntat.
    acum e clasa a IV-a si privesc in urma si ma intreb daca nu cumva in copilaria aceea mica nu a fost suprastimulat, suprasolicitat. a intrat in scoala cu un bagaj foarte mare de cunostinte. si, surpriza, in scoala le au reluat si aprofundat.
    pe de alta parte diferenta dintre scoli si metodele dascalilor e asa de derutanta. adica la o scoala se lucreaza dupa trei culegeri si in altele maxim dupa manual. cum e mai bine? cum conving copilul ca repeptitia il ajuta daca de la scoala nu li se da? cum conving copilul, care gandeste si si pune intrebari, sa lucreze zeci de exercitii identice din culegeri asa cum faceam noi? care e calea de mijloc.
    nu cred ca e neaparat vorba de moda in ceea ce priveste activitatile extra cat e vorba de dorinta noastra, a parintilor, de a i pregati sa faca față provocarilor societatii de azi.
    nu cred ca ajuta nici sa privim in urma si sa zicem ca pe vremea noastra nu se facea si nu se dregea. sunt alte vremuri.
    copilul meu de nici 3 ani si a uimit educatoarea dupa doua zile de gradinita cu cate stie. si jur ca eu nu l am invatat nimic cu nici o fișă și nici o metoda. a invatat pur si simplu. clar au acces la alte informatii si nu ii mai putem tine departe de ele.
    stiu ca m am intins si de fapt nu am zis nimic dar si eu ma simt cumva confuză :))).

    • Ioana Marinescu

      Asa e, Valy! Sunt alte vremuri, e normal sa ne adaptam. Echilibrul e cheia in tot, dar totusi la gradi copiii ar trebui sa se joace, nu sa aiba caiete 🙂 In rest, cu activitatile sunt perfect de acord, este totusi nevoie de ele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.