Meniu Închide

Pregătirea pentru adolescență începe la 4 ani

Cum facem să împăcăm nevoia noastră de a-i ști în siguranță cu nevoia lor de a face lucruri noi și aventuroase singuri, cum ar fi să traverseze strada, să meargă la magazin și chiar la școală singuri?

Cum îi ajutăm să își aleagă prietenii și ce facem atunci când prietenii aleși sunt nepotriviți?

Cum putem ca în perioada de pre-adolescență și adolescență, copilul să vină la noi, să aibă încredere în noi și, mai ales, să aibă deja setate acele valori, care să îl ajute să se păstreze pe linia dreaptă?

Așa sună întrebările unor mame de copii mari. Au fost adresate de mine și colegele mele bloggerițe expertei în parenting dr. Laura Markham, fondatoarea AHA Parenting, la masa rotundă la care am avut prilejul să particip la invitația Danonino.

La întâlnirea cu Laura Markham

E clar că pe noi ne preocupă alte lucruri decât pe mamele de copii mici.

Paradoxal, cheia stă în copilăria mică

Acolo se formează deprinderile de autonomie, acolo se conturează și se confirmă nevoia de independență a copilului, acolo se picură valori. Acolo se formează omul. Ne dorim copii autonomi, dar ei nu devin așa prin magie și, de multe ori, nouă ne scapă multe aspecte pe care am fi putut insista mai mult, la momentul potrivit.

Pregătirea pentru adolescență începe la patru ani

Asta am sintetizat eu din tot ceea ce ne-a exemplificat Laura. Sună simplu, dar nu e deloc. Necesită mult timp și prezență conștientă aproape în permanență. Practic, aproape nimic din ceea ce faci/se întâmplă împreună cu copilul nu este lăsat la întâmplare.

Bazându-mă pe exemplele oferite de Laura, am făcut o listă de lucruri pe care este necesar să le aplicăm din copilăria mică.

Pentru a-și dezvolta autonomia, este nevoie de exercițiu treptat

Nu poți ține un copil de mână până la 14 ani și să te aștepți ca la acea vârstă să meargă dintr-o dată singur la școală

Împreună veți învăța noțiuni elementare de siguranță la traversarea străzii, urcarea în autobuz, gestionarea mersului la cumpărături. De exemplu, mergi cu el de mână și treceți strada. În loc să fii cu gândurile aiurea sau, mai grav, cu ochii în telefon, îi povestești fiecare pas.

Acum o să traversăm. Ne asigurăm că la semafor este culoarea verde. Ia vezi, este? Bun, acum ne uităm și în partea stângă, pentru că de acolo știm că vin mașinile care au virat după colț și au cedează trecerea. Dacă vedem șine, ne asigurăm că și tramvaiul are roșu și stă la semafor. Bun, acum trecem.

Făcând această practică de la patru ani, la șase – șapte copilul va fi pregătit să treacă singur strada. Sigur, treptat și cu supraveghere. Același lucru se aplică și referitor la statul singur în casă, mersul la școală și alte activități de acest tip.

Cel mai important job al unui părinte este să îi asigure copilului siguranță

Dacă nu suntem confortabili cu anumite lucruri, cum ar fi traseul de acasă până la școală, nu cedăm la prima dorință a copilului de a-l parcurge singur. Facem respectivul traseu împreună de mai multe ori și ne asigurăm că este capabil să îl realizeze în deplină siguranță.

Cu alte cuvinte, nu exagerăm cu hiper protecția, dar nici nu ne aruncăm cu capul înainte de dragul de a încuraja autonomia.

La fiecare pas ne învățăm copilul care sunt pericolele

Este extrem de important să le expunem pericolele la care sunt supuși. Nu ca să îi speriem, ci pentru a-i face atenți și conștienți. Acest lucru nu se poate realiza decât prin practică. Pe măsură ce le explicăm și îi avertizăm, le și introducem ideea de încredere.

Știu că tu poți să o faci. Am mers împreună de atâtea ori, acum este rândul tău să o faci. m încredere în tine, o vei face singur.

Desigur, vom face astfel doar dacă copilul se simte confortabil și își exprimă dorința de a face acel lucru singur.

Mini-interviul cu Laura Markham

Punem limite!

Limitele sunt absolut necesare în drumul către autonomie. Copilul are nevoie de limite bine trasate de la început, pentru ca treptat că știe singur care sunt așteptările tale ca părinte. Dacă de la vârste mici îi explici ce este acceptabil, permis și ce nu, când va crește va ajunge să anticipeze reacțiile tale și interacțiunea dintre voi va decurge mai lin.

De exemplu, la 11 ani, copilul va ști deja că pentru tine nu este ok ca el să meargă acasă la un prieten când părinții lui nu sunt acasă. Va încerca să negocieze, știindu-ți deja poziția și faptul că ești îngrijorat(ă) pentru siguranța lui. În acel moment, copilul va căuta singur soluții pentru a împăca nevoia ta de a-l ști în siguranță cu nevoia lui.

Astfel, va ajunge să aibă singur grijă de el, va ști ce este bine și rău și va putea negocia cu părinții lui într-un mod constructiv.

Fiți atenți la nevoile copilului. Copiii au nevoie să își asume riscuri

Anumiți copii au o nevoie de autonomie mai accentuată decât alții. În cazul lor, este posibil să le permitem să realizeze acțiuni potrivite unei vârste mai mari, păstrând desigur limitele de siguranță. De exemplu, un copil de șapte ani nu poate merge singur la școală, dar nevoia lui de a-și asuma riscuri poate fi satisfăcută la un panou de cățărări. Acolo își poate testa propriile limite și își poate dovedi lui însuși că poate face lucruri considerate periculoase.

De multe ori, din frica noastră, le refuzăm copiilor experiențe benefice; indispensabile unei dezvoltări sănătoase.

Da, uneori poate că vor cădea și se vor lovi. Dar riscul mai mare este să se simtă hiper controlați, incapabili să ia propriile decizii și să se dezvolte. Copiii au nevoie să își întindă limitele, la propriu. Dacă nu îi lăsăm, se vor supăra și oricum vor încerca acele experiențe singuri. În acest mod se nasc rebelii.

Simplul fapt că îi lăsăm să își asume riscuri, poate rezolva problemele.

Ascultați, ascultați, ascultați. Vorbiți, vorbiți, vorbiți.

Profitați de orice prilej pentru a afla discuta cu copilul vostru. Sunteți martori la un conflict pe stradă? Vedeți o scenă într-un film? Vă povestește o întâmplare de a școală? Încercați să îi aflați părerea și totodată spuneți-vă și voi părerea.  Vorbiți-i despre valori, întrebați ce crede el, cum ar fi procedat într-o anumită situație, cum s-ar fi simțit. Discutați în permanență despre situații de viață, oameni, moduri de reacție.

Astfel, veți fi mereu prezenți și parte din procesul de dezvoltare a autonomiei copilului vostru și a lui ca om.

Dr. Laura Markham

Laura Markham face parte din echipa de experți reuniți din întreaga lume care colaborează cu Danonino pe proiectul Spune Da. Pornind de la nevoia copiilor de a-și dezvolta autonomia, campania Danonino îi susține pe părinti și pe copii în această călătorie.

Autonomia este o călătorie de învățare, care îi ajută pe copii să îți dezvolte deprinderi pentru viață și le dă forța de a explora lumea plin de încredere. Laura Markham

Sursa foto – Danonino.

Foto coperta – Eu și Ana la 4 ani, privind spre viitor. Nu credeam că e atât de aproape 🙂

Citește si

Lasă-l să cadă! Se va ridica încrezător!

Vreau singur! Cum încurajăm nevoia de autonomie

Cum îi ajutați pe copii să iubească sportul. Șapte pași urmați de noi

Posted in Educație, Evenimente, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

2 Comments

  1. vavaly

    mi se spune de multe ori ca am un copil descurcaret. de fiecare data spun ca nu a devenit asa prin miracol 🙂
    ce bine ar fi sa ajunga informatiile astea la cat mai multi parinti care sa si vrea sa le auda si aplice…

    • Ioana Marinescu

      Da, asa este, nu ne dam seama cat de mult conteaza tot ce facem de cand sunt mici de tot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.