Recent, un nou Eurobarometru a relevat că 95% dintre europeni consideră agricultura și zonele rurale ca fiind esențiale pentru viitorul Europei. Acest consens rar subliniază importanța semnificativă a agriculturii în societate. Odată recunoscută această importanță, întrebarea care se pune este ce modificări sunt necesare pentru a face sectorul agricol mai robust și mai puțin expus la șocuri. Este crucial să ne concentrăm nu doar pe resurse, ci și pe dezechilibrele de putere existente în jurul agriculturii, care se manifestă între impactul real al sectorului și modul în care este tratat din punct de vedere economic, între fermieri și marii jucători cu care aceștia negociază, precum și între specificul fermei și logica instituțiilor care oferă finanțare.
Lentila incompletă – Dincolo de contribuția la PIB
În general, agricultura este evaluată similar altor industrii, prin prisma producției, prețurilor, riscurilor, finanțării și contribuției la PIB. Totuși, este esențial să o considerăm și ca un sector social. Contribuția sa de aproximativ 5% la PIB oferă doar o parte din imagine. Când observăm că aproape 20% din populație depinde direct sau indirect de agricultură pentru venituri, proprietăți, familii și perspective, înțelegerea noastră se schimbă. Agricultura are un impact mult mai mare în societate decât sugerează simpla sa pondere în PIB, ceea ce creează un prim dezechilibru în politicile dedicate acestui sector.
Dezechilibrul de putere – Egali pe hârtie
Inegalitatea devine evidentă atunci când analizăm raportul de putere dintre fermieri și marii actori economici. Din punct de vedere legal, un fermier organizat ca PFA sau SRL și o corporație mare sunt considerate entități economice similare, dar în practică, un fermier cu 5, 10 sau 500 de hectare se află în fața unei organizații care dispune de departamente specializate și de expertiză în negocieri. Profesionalismul în agricultură nu garantează întotdeauna o pregătire juridică, financiară sau comercială adecvată, iar similitudinea formei legale nu implică o putere de negociere comparabilă.
Un fermier poate semna un contract de vânzare a cerealelor cu o multinațională, dar, în caz de litigiu, se află într-un sistem complex de arbitraj internațional, unde compania mare este familiarizată cu aceste procese, în timp ce fermierul poate să nu aibă aceeași experiență. Această situație evidențiază că, deși ambele părți au semnat un contract, realitatea puterii lor de negociere este diferită.
Acest lucru nu sugerează că fermierii nu au responsabilități. Dimpotrivă, este esențial ca aceștia să fie mai bine pregătiți din punct de vedere financiar, juridic și comercial. Este necesar să înțeleagă contractele pe care le semnează, condițiile acestora și riscurile implicate. Totuși, chiar și un fermier foarte capabil nu va avea întotdeauna resursele necesare pentru a se compara cu o mare corporație. Profesionalizarea poate diminuează aceste diferențe, dar nu le elimină complet.
În fața acestor disproporții de putere și cunoștințe, companiile și finanțatorii au o parte din responsabilitatea restabilirii echilibrului. Atunci când dispun de expertiză și putere juridică superioară, modul de utilizare a acestui avantaj este crucial. Așa cum afirmă un expert, „responsabilitatea unei companii mari nu se termină la contract – ea include educația, îndrumarea și sprijinul real pentru fermier.” Totuși, această problemă structurală nu poate fi corectată doar de companii.
Profesionalizarea fermierilor reprezintă o parte a soluției, iar companiile trebuie să-și asume și ele responsabilitatea. Totuși, aceste măsuri sunt suficiente pentru a transforma orice relație dintre un fermier și o companie mare într-o relație echilibrată între profesioniști?
Profesionist sau consumator?
Consider că este necesară redefinirea relației dintre fermieri și corporații, pornind de la rolurile asumate în această interacțiune. Este fermierul un profesionist sau un consumator final? Răspunsul este că ambele. Fermierul acționează ca un profesionist în gestionarea fermei, dar devine consumator atunci când se confruntă cu un contract pe care nu poate negocia și ale cărui riscuri nu le poate evalua pe deplin. În acest context, ar trebui să beneficieze de un cadru de sprijin similar cu cel destinat protecției consumatorilor.
Care este, de fapt, diferența între un consumator casnic care semnează un contract cu furnizorul de energie și cei aproape 20% din populație care depind de contracte de vânzare a cerealelor cu comercianți internaționali? Ambele categorii se confruntă cu același dezechilibru de informație și putere și nu dispun de cunoștințele necesare pentru a se proteja eficient.
Contextul actual din piață evidențiază o necesitate clară de reglementare a relației dintre fermieri și companii, care să completeze directivele existente referitoare la practicile din lanțul agroalimentar. Este nevoie de standardizare a contractelor pentru vânzarea recoltelor, achiziția de inputuri și creditare, cu reguli clare și transparență crescută. Este oportună chiar și discutarea unui mecanism de protecție, inspirat de logica protecției consumatorilor, precum și a unor proceduri de soluționare a disputelor adaptate capacității fiecărei părți, recunoscând că resursele și expertiza nu sunt egale.
Aceasta reprezintă, în esență, dezbaterea necesară între fermieri, companii, finanțatori, Guvern, Parlament și autoritățile relevante. Acolo unde diferența de putere nu poate fi corectată prin cunoaștere și bune practici, este nevoie de un cadru care să recunoască aceste discrepanțe și să diminueze efectele lor.
Deși nu vom elimina toate dezechilibrele, trebuie să încetăm să le considerăm normale doar pentru că „a fost semnat un contract”. Într-un sector cu o asemenea importanță economică și socială, reechilibrarea acestor relații trebuie să devină o prioritate în politica publică, nu doar o observație.
Sursa articol: https://hotnews.ro/profesionist-sau-consumator-cum-redefinim-relatia-dintre-fermieri-si-marile-corporatii-2363489
Sursa foto: Inquam Photos