Meniu Închide

Recomandări de week-end – Motanul încălţat

Nu sunt un mare fan al mall-urilor şi de regulă nu recomand părinţilor şă îşi ducă copiii în astfel de locuri la final de săptămână. Noi preferăm distracţiile în aer liber, dar când afară sunt 50 de grade :-), poate că jucăriile fierbinţi din parcuri sau statul cu capul în soare pe bicicletă nu sunt tocmai o idee bună. Simţind fuga către locuri răcoroase a părinţilor, unele mall-uri s-au adaptat şi au creat programe speciale, care îi aşteaptă pe copiii dornici de distracţie.

Sâmbătă, 25 iunie, în prima zi din vacanţa mare, copiii și părinții lor sunt așteptați la Sun Plaza, începând cu ora 11.00, pentru două ore de distracție în lumea poveștilor. Programul artistic se va desfășura la etajul 1, în zona restaurantelor și îl are ca personaj principal pe Motanul Încălțat, din povestea cu același nume.

Programul este deschis tuturor copiilor și părinților care își doresc să înceapă vacanța de vară cu o călătorie prin lumea uneia dintre cele mai îndrăgite povești pentru copii. alături de celebrull Motan, în poveste îşi fac loc şi personaje noi, personaje precum Dragonul Sunny și Zâna Bibi.

Evenimentul începe cu o oră de distracție (11:00 – 12:00) alături de Dragonul Sunny, Zâna Bibi și micuții spadasini ai Clubului Sportiv Stesial – care vor face o demonstrație de scrimă și dans pentru copiii participanți. Acest moment este urmat de piesa de teatru ”Motanul Încălțat”, cu actorii trupei Atelierul Magdei, în intervalul 12:00 – 13:00. Echipat cu glume multe și vorbe de duh, dar și cu o pereche de cizme nou nouțe, personajul nostru pleacă într-o călătorie amuzantă spre castelul Căpcăunului, încurajat de zână și dragon.

Participanții la acest eveniment se vor bucura și de alte surprize de poveste oferite de simpaticele personaje care îi vor însoți în călătoria lor prin poveste.

Mai multe detalii despre eveniment puteţi obţine aici.

Posted in Evenimente

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.