Meniu Închide

Să nu te îndoiești niciodată de copilul tău!

Nu este? Da, bine, în regulă, înțeleg. Vrea să pară indiferentă, dar glasul o trădează. Prind un crâmpei de conversație între o persoană de decizie și o mamă al cărei copil nu a fost selectat într-un proiect. Un copil bun, talentat, care doar atunci, în acel moment, nu s-a potrivit în context. Simt în vocea ei toate temerile, toate întrebările, toate îndoielile. Oare nu e destul de bun? Oare puteam face ceva? Oare greșesc eu? Sunt și gândurile mele atunci când un rezultat la un concurs nu e cel așteptat. Temerile mele în fața unui calificativ slab la o evaluare. Sunt zbaterile prin care trece un părinte care, măcar o dată, se îndoiește. Nu de copil în sine, ci de capacitatea lui de a-l ajuta, de a-l îndruma, de a-i fi alături. De a ști că a făcut tot ce a putut.

În teorie, știm că nu ar trebui să ne îndoim de copiii noștri

Știm că nu au cum să fie toți la fel. Că nu sunt toți foarte buni și la matematică și la arte și la sporturi. Iar dacă sunt, cu mici excepții, înseamnă că sunt forțați și la un moment dat vor claca. Știm că nu calificativele sau notele de acum dau măsura reușitei de mâine. Știm că fiecare are drumul lui, care se arată la unii mai devreme, la alții mai târziu. Știm că nu neapărat școala urmată va face diferența. Nici chiar facultatea. Cu siguranță nu calificativele din ciclul primar.

Citim discursuri motivaționale, suntem familiari cu poveștile de succes ale oamenilor care și-au descoperit adevărata vocație spre bătrânețe. Unii avem chiar propriul exemplu. Am învățat pe rupte pentru diplome de care nu ne-a întrebat nimeni niciodată. Am investit ani buni în cariere care s-au oprit sau au cotit-o brusc, în domenii fără nicio legătură cu anii de pregătire.

Suntem absolut convinși că oricât am face pentru ei, tot nu vom putea face destul

Că ține și de picătura de șansă și de moment. Că trebuie pur și simplu să avem răbdare și încredere. Deși știm lucrurile astea, uneori ne ia valul. Ne lăsăm furați de “performanțele” celor din jur, care par să le poată pe toate, mai ceva ca Superman. De fuga după rezultate, după acumulare – de cunoștințe, de premii, de abilități, cât mai vaste și diverse. Ne lăsăm prinși de mirajul comparației cu ceilalți, chiar dacă nu îl rostim sau poate nici nu îl conștientizăm. Ne întrebăm dacă facem bine că nu ținem copilul mai “din scurt”, că nu insistăm mai mult pe ce “trebuie” să știe, că nu cerem mai mult de la el.

Dacă nu ai avut niciodată îndoielile astea, felicitări! Să ne dai și nouă rețeta 🙂

Dacă însă le-ai avut, dacă te-ai întrebat măcar o dată dacă greșești undeva atunci când copilul tău pare că nu “ține” pasul cu ceilalți sau nu primește ce crezi tu că merită, că nu e așa cum spun normele că ar trebui să fie, să știi că nu e nimic în neregulă cu tine. Suntem mai mulți. Tributari ai propriilor răni, ai propriilor amintiri legate de succes sau eșec din copilărie, ai lipsei de direcție pe care am resimțit-o la un moment dat sau constrângerilor la care am fost supuși. Toți greșim, toți ne întrebăm dacă facem destul sau dacă facem bine, tuturor ne vine să îi “încărcăm” cu exerciții suplimentare ca în secunda următoare să ne dorim să le dăm mai mult timp pentru joacă liberă.

Suntem, mai mult decât predecesorii noștri, o generație de părinți debusolați

Prinși între ce fac alții și ce simțim noi să facem. Captivi într-o goană pe care nu o revendicăm, dar care uneori ne atrage ca un magnet. Când se întâmplă asta, nu avem de făcut decât să ne oprim. Să tragem aer în piept și să ne uităm la copiii noștri. Să facem liniște în minte și să îi ascultăm. Să le înțelegem nevoile, să le acceptăm limitele. Să admitem că ce se întâmplă în jur e de cele mai multe ori o nebunie și să nu ne pierdem echilibrul atât de prețios.

Să nu ne îndoim niciodată de copiii noștri și să avem încredere în drumul lor. În șansa lor, în ei. Să facem tot ce putem, dar cu liniștea că va fi destul, nu cu teama că e degeaba.

Citește și

Când un copil plânge, o mamă crede că nu face destul

Alege să-ți ții copilul de mână când toți spun să-i dai drumul

Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin

Fiecare copil vine pe lume cu o lecție pentru părinții săi

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Sursa foto – Freepik.com

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

2 Comments

  1. Tudor

    Aș mai adăuga la cele spuse de tine și răscrucea prin care au trecut unele familii atrase de avantajele unui oraș mai mare, avantaje care vin la pachet cu o listă la fel de lungă de dezavantaje. Am luat decizia corectă? Am făcut bine când am decis să rămânem sau când am decis să plecăm? Fiecare familie are povestea ei.

    • Ioana Marinescu

      Offf, da, cred ca orice actiune pe care o facem/nu o facem/o schimbam aduce cu sine intrebarea asta. Avem nevoie doar de mai multa incredere ca va fi bine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.