Meniu Închide

Un soi de Bun venit! Pisica pe sârmă blog

Pisica? Îmi plac pisicile, între timp ne-am și pricopsit cu o tigrată delicioasă, partenera perfectă de joacă a Anei. Totuși, nu sunt leșinată după ele, nu aș ține mai mult de una în casă și nici nu m-aș dedica salvării pisicilor de pe stradă. Le iubesc cu limite .

Cu toate astea, de vreo treisprezece ani, răspund la numele felinei cu nouă vieţi, graţie Pisicului consort.

El m-a botezat Pisica şi Pisica a rămas. Sau, mai modern, Pisik. Aşa mă strigă cei apropiaţi, aşa mă alintă uneori şi Ana, aşa mă ştiu prietene dragi, pe care le-am cunoscut în urmă cu ceva ani pe un forum de mămici, unde Pisik mi-era “numele de scenă”. Aş putea spune că mă cheamă Ioana Pisik Marinescu, cam atât de adânc mi-a intrat alintul în piele.

Pe sârmă? Da! Pentru că pot şi mă antrenez de ceva vreme.

Cam de când am început să îmi pun întrebări despre mine şi ce caut în viaţa mea şi a altora. De trei ani am pornit în această caătare şi de atunci mă simt mai ceva ca un acrobat la circ. Caut echilibrul, îl ating, îl simt, îl trăiesc şi brusc, ceva se întâmplă şi mă trezesc că mă clatin. Uneori mă redresez, alteori cad cu avânt. Pe moale sau pe tare. Se mai găseşte câte unul să mă ridice şi să mă pună pe sârmă înapoi. Dacă nu se găseşte, e grav, înseamnă că trebuie să mă aşez singură. Că deh, îmi place pe sârmă, ce dacă e greu, e aerul mai rarefiat decât jos. Şi mă scutur de praf şi dă-i şi urcă. Mai pe scară, mai pe lângă.

Doar Pisica are nouă vieţi, nu renunţ eu aşa uşor!

pisica-final-02
Ce-i lipsea pisicii blog de coadă?

Un business propriu în domeniul designului floral, unde eu centrez, eu dau cu capul, noroc că mai stă un motan la prindere, colaborări în calitate de consultant în comunicare, un copil proaspăt școlar. Nu cred că mai trebuie să zic cum e cu un copil proaspăt școlar. Da, exact, blog îmi trebuia! Pai îmi trebuia! Pentru că m-am saturat să mă trezesc vorbind singură, dar nu ca un om normal, ci în relatări despre te miri ce, de la febra copilului până la cărţi, întâmplări din viaţa mea sau oameni dragi. Pentru că uneori am postări prea lungi pe Facebook şi unealta de însemnări oferită de ei nu mă încântă. Pentru că e posibil să inspir şi alţi oameni cu postările mele. Lista de pentru că-uri rămâne deschisă.

Despre ce? Despre orice fac, orice îmi place şi orice mă inspiră

Copii, oameni frumoşi, întâmplări, călătorii, experienţe. Îmi propun să împărtăşesc frumosul, lucruri pozitive, care fac bine şi pot inspira. Dar sunt om, trăiesc în Bucureşti, uneori am un program în care haosul e un cuvant blând, aşa că nu este exclus să nu reuşesc să exorcizez frustrările la timp şi să îmi mai scape şi pe aici. Sper să fie cât mai scurte şi rare.
Acestea fiind scrise, vă aştept cu drag în casa Pisicii acrobate!

Vă cer doar respect, pentru mine și cei care vin aici, la Pisica pe sârmă

Nu am de gand să contracarez pe nimeni, dar îmi voi lua libertatea să nu accept postările care nu respectă regulile bunului simt și ale gramaticii.
Dacă vreţi să vorbim, mă puteţi contacta oricând pe ioana@pisicapesarma.ro.

Promit să raspund cât de prompt pot!

Cu drag,

Pisik

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Lumea Pisicii

Related Posts

10 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.