Meniu Închide

Secretele unui manager din Top 30 sub 30. Emil Pantelimon, omul OCC al lunii Mai

Este Director de Comunicare al Operei Comice pentru Copii, manager al Corului Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, iar recent a fost inclus de Revista Forbes in topul « 30 sub 30 », pentru performanțele sale în management. Este unul din oamenii de bază ai Operei Comice pentru Copii, iar cele mai multe din ideile inovative de care se bucură micii spectatori îi aparțin. Pentru toate acestea, dar și pentru că în lunile mai și iunie se întâmplă câteva evenimente pe care le corrdonează în mod direct, Emil Pantelimon este OMUL OCC al lunii Mai pe blogul Pisica pe sârmă.

La o vârstă la care mulți tineri abia se dezmeticesc și se gândesc ce să facă în viață, tu ai o carieră în plină ascensiune, în cadrul a două instituții prestigioase. Cum ai ales acest drum și cum ai reușit să ai atâtea realizări atât de tânăr?

Drumul acesta nu cred că mi l-am ales eu, dar este unul plin de provocări și cred că aceasta este cheia care mi-a adus realizările pe care le am până la această vârstă. “Cerul este limita” a fost dintotdeauna un principiu după care m-am ghidat și mi-a plăcut de fiecare dată să depășesc limitele. Am învățat și învăț în fiecare zi de la cei din jurul meu că orice experiență este irepetabilă, motiv pentru care mă străduiesc să aduc diversitate și noutate în activitatea noastră zilnică.

Cum a început colaborarea cu Opera Comică pentru Copii și care este cea mai mare satisfacție pe care o ai în calitate de Director de Comunicare?

În urmă cu patru ani, doamna Felicia Filip m-a sunat și mi-a povestit despre Opera Comică pentru Copii și despre faptul că este singura instituție de acest gen din întreaga lume. M-am informat cu privire la activitățile instituției de la acea vreme și mi s-a părut o mare provocare ca dintr-un segment de nișă, cum este opera, cu atât mai mult pentru copii, să faci un serviciu de utilitate și de educație culturală, la care copiii nu doar să aibă acces, ci să-l frecventeze. Astfel, era o adevărată responsabilitate să construiești imaginea instituției, să înmulțești ideile bune și să promovezi toate activitățile care îi apropie pe copii de operă… și am spus da, am acceptat să intru în echipa domniei sale. Și iată, de patru ani lucrăm împreună la visul acesta care există de peste două decenii, dar care a început să crească exponențial din 2014, prin dezvoltarea unei strategii culturale atât de necesară în comunitate.

Eu cred că toți copiii care vin la Opera Comică pentru Copii sunt norocoși că această instituție există și mai cred că noi suntem norocoși că-i avem, pentru că ne dau atât de multă energie să lucrăm zi de zi fără să fim cu ochii pe ceas, astfel încât eforturile noastre să aibă ca rezultat minuni pentru ei.

Programul Cantus Mundi este un proiect important care îți poartă semnătura. Care este motivația din spatele lui și care sunt realizările cele mai importante pe care le-ați avut, ca echipă, cu acest proiect?

Programul Național Cantus Mundi, inventat în România de reputatul dirijor Ion Marin, a însemnat un nou capitol din viața mea și a adus cu el o satisfacție aparte. Atunci când începi cu 10 coruri și în numai patru ani de zile reușești să ajungi la 1250 de coruri active în România, atunci când îi vezi pe acești copii cum încep să fie motivați de cântatul la cor – o activitate ușor prăfuită până nu demult, atunci când vezi cât de mult se șlefuiesc ei prin toate mecanismele de dezvoltare personală pe care le presupune cântatul la cor, atunci înțelegi cât este de relevant fiecare efort și chiar sacrificiu făcut astfel încât copiii României să aibă acces la cor, la acest mijloc de socializare excepțional. Cele mai importante realizări pe care le avem sunt zilnice: fiecare cor care se înființează este cea mai mare realizare Cantus Mundi, fiecare copil care cântă, învață și se bucură să meargă la cor este cea mai mare realizare Cantus Mundi. Mai mult decât atât, o echipă entuziasmată, unită și energică, ce-și pune ideile și energia în slujba acestei misiuni înseamnă, pentru mine, o satisfacție greu de egalat. Uitați-vă în jur, cât de puține instituții își mai găsesc echipe care să lucreze cu entuziasm, în ciuda problemelor de toate felurile care apar inevitabil. Entuziasmul Cantus Mundi este incredibil în jurul meu, iar acest fapt mă motivează extrem de mult.

Primul eveniment important despre care vreau să vorbim este Festivalul Opera Copiilor (FOC) care a început pe 25 mai la Opera Comică pentru Copii, sub coordonarea ta. Este un eveniment extrem de amplu, povestește-ne puțin istoria lui. Cum s-a născut și cum a crescut așa frumos?

În 2014, Opera Comică pentru Copii nu avea niciun festival care să-i poarte numele sau care să existe sub egida acestei instituții și, evident, cea mai mare sărbătoare a copiilor este 1 iunie. În acest context, am construit Festivalul Opera Copiilor, aflat astăzi la cea de-a cincea ediție; am ieșit în Parcul Herăstrău, pentru că nu era încă atât de cunoscută instituția și am început să atragem atenția publicului asupra Operei Comice pentru Copii, printr-un festival al imaginației și al fanteziei, unde copiii își pot petrece ziua ca pe o adevărată sărbătoare. Am început cu puține spectacole și activități și am crescut în fiecare an pe măsura puterii de visare și de muncă a echipei festivalului.

Care sunt cele mai mari surprize care îi așteaptă pe copii și părinți la FOC 2019?

Anul acesta, venim cu un nou concept, ținând cont de faptul că spațiile adiacente clădirii Operei Comice pentru Copii – Podul Grant și Stadionul Giulești – sunt în renovare, și anume: creștem pe verticală! Avem “ateliere între nori”, unde copiii se află, la propriu, la înălțime și-și pun la treabă abilitățile creative confecționând zmeie, desenând, pictând; am reușit să construim un mic fluviu, denumit “Insula Lilliput”, unde cei mici pot naviga cu bărcuțe adevărate.

Am adus filmele de la Anim’est la cinematograful nostru construit pe acoperiș, ne întrecem în curse de mașinuțe, ne răcorim cu bătaie cu apă și observăm astrele noaptea târziu. În plus, avem o nouă sală de spectacole, construită special pentru festival – OCC Grand Arena – care găzduiește în fiecare sfârșit de săptămână evenimente cu mare lipici la public. De asemenea, redeschidem două dintre atracțiile de anul trecut – grădina cu fluturi și piscina cu bile.

Festivalul Opera Copiilor are capacitatea de a primi, pe parcursul celor 4 weekend-uri cât are loc, peste 40 000 de spectatori la 60 de reprezentații și zeci de activități pentru cei mici. Toate acestea sunt posibile datorită unei echipe care a înțeles că avem șansa, prin acest festival, să punem în aplicare toate fanteziile din copilărie și să ne bucurăm de bucuria tuturor celor care ne trec pragul și rămân fermecați de atmosfera și activitățile de la Opera Comică pentru Copii.

În cadrul FOC are loc un alt eveniment, premiera extraordinară a musicalului Madagascar. Scenografia îți poartă semnătura. Cum se împacă toate aceste roluri, cum reușești să le gestionezi atât de bine și unde își are locul scenografia în viața atât de ocupată a unui manager?

Așa este, în cadrul festivalului vom avea premiera unui foarte frumos spectacol de la DreamWorks, musicalul “Madagascar”, a cărui regie mă bucur să o semnez împreună cu Jaqueline Bratu (scenografia: Vladimir Turturica și Elena Munteanu, coregrafia: Jaqueline Bratu). Este o provocare aparte să lucrezi cu o distribuție care cuprinde peste 100 de copii și în care emoția de pe scenă să se transmită în sală în integralitate. Am satisfacția de a observa o evoluție spectaculoasă a acestor copii. Avem această șansă de a visa cu ochii deschiși de fiecare dată când se deschide cortina și încep repetițiile

“Madagascar” la Opera Comică pentru Copii aduce un nou concept regizoral și inovații în ceea ce privește implicarea copiilor în artele spectacolului în România. Mesajul pe care îl poartă spectacolul se adresează atât copiilor, pe limbajul lor, cât și adulților, prin niște subtilități foarte fine, pe care distribuțiile pe care le avem sunt foarte deschise să le dezvăluie publicului. Este foarte important să înțelegem că acești copii care joacă în “Madagascar”, cântă, dansează, exprimă stări în același timp și sunt prezenți complet în povestea din care fac parte. Reușesc în fiecare secundă de spectacol să pună în scenă caracterele pe care le reprezintă. Atunci când vrei să-ți găsești timp pentru un astfel de proiect, eu cred că indiferent de toate responsabilitățile pe care le ai, există un moment în care poți să evadezi în imaginație și să-ți testezi limitele la un alt nivel decât ai făcut-o până în punctul acela.

Care este povestea din spatele realizării spectacolului Madagascar și care ar fi trei motive pentru care i-ai îndruma pe părinți să își aducă copiii să îl vadă?

“Madagascar” propune o poveste foarte actuală, care prezintă patru prieteni cu personalități foarte diferite ce se întâlnesc și pornesc într-o aventură incredibilă: pleacă de la oraș în sălbăticie, pentru a reveni, de fapt, acasă și a se integra, pe parcursul călătoriei, în diverse medii. Sunt relații sociale pe care le întâlnim în fiecare zi, reprezentate pentru copii într-un mod absolut senzațional. Te trec, pe durata spectacolului, absolut toate stările și rămâi cu multe lucruri de învățat. Este important pentru copii să înțeleagă ce este prietenia, cum să depășească momentele tensionate care apar în viață și ce rol au jocul, muzica și dansul în construirea relațiilor dintre oameni. Acestea sunt cele trei lucruri pe care cei mici le învață atunci când urmăresc musicalul “Madagascar”, iar pentru părinți este o evadare în ceea ce înseamnă copilăria, un periplu prin foarte multe situații comice pe care le-au întâlnit în viață, cu replici cu dichis. La “Madagascar”, la Opera Comică pentru Copii, scena și publicul fac de fapt spectacolul împreună.

Opera Comică pentru Copii este deja un reper major în peisajul evenimentelor dedicate copiilor. Care este sursa de inspirație pentru inovarea aceasta continuă, pentru surprizele care par că nu se mai opresc la OCC?

Cred că sursa pentru toate ideile care fac Opera Comică pentru Copii atractivă este libertatea de imaginație a fiecărui om din echipa noastră. Rezultatele acestei instituții sunt de fapt rezultatele unei mari echipe, care are posibilitatea de a evada în copilărie, puterea de a pune în practică toate fanteziile pe care le are și, mai ales, deține capacitatea de a înțelege cât de importantă este educația culturală în viața copilului. Acestea sunt trei atribute care fac din Opera Comică pentru Copii o instituție competitivă la nivel mondial, care duc toate visele pe care le avem la îndeplinire și care aduc în peisajul bucureștean o alternativă ideală de petrecere a timpului liber pentru întreaga familie.

La final, mi-aș dori să știu care sunt trei valori după care te ghidezi în viața profesională?

Prima valoare după care îmi ghidez activitatea zi de zi este puterea echipei și capacitatea acesteia de a mișca munții din loc. Cred cu tărie că lucrul de care are nevoie un lider este înțelepciunea de a-și forma echipa din oameni mult mai competenți decât el pe aria lor de activitate, cu know-how care să poată fi valorificat, cu dorințe și vise care să poată fi aplicate în realitate.

A doua valoare este capacitatea de a visa și încerc să-i inspir pe toți cei din jurul meu să viseze și să înțeleagă că cerul este limita, iar imaginația omului există pentru a putea fi pusă în practică. Îi sfătuiesc și mă străduiesc să-i conving în fiecare zi că acesta este atributul care ne ține în priză, este sursa care ne dă energia de a crea… Opera Comică pentru Copii.

A treia valoare după care mă ghidez este inovația. Cred că nu avem voie să repetăm ideile pe care le-am avut ieri, eventual să le îmbunătățim, dacă încă mai sunt de actualitate, dar este absolut necesar ca în fiecare zi să aducem pe piață idei noi pentru a deveni competitivi și pentru a putea face față tuturor provocărilor pe care un mediu atât de diversificat și colorat precum este cel din București le pune în fața copiilor.

Citește și

Valentin Racoveanu, cel mai longeviv artist al Operei Comice pentru Copii

Bogdana Pascal, despre scenografie pe înțelesul copiilor

Felicia Filip – Părintele este, nu o dată, cel educat de copil

Răzvan Mazilu. Trebuie să îmi acord provocări noi, care de care mai radicale. Interviu

Corina Dumitrescu: nu mai căutați morala în spectacolele pentru copii!

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Lumea Pisicii, Opera Comica pentru Copii

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.