Meniu Închide

Şi tu iubeşti să citeşti – am ales să mă implic

Viaţa de blogger oferă foarte multe satisfacţii, una dintre ele fiind posibilitatea de implicare în proiecte sociale şi ale comunităţii. Iarna trecută, la foarte puţin timp de la lansarea blogului, am demarat singură singurică o acţiune de identificare şi ajutorare a unor familii aflate în dificultate. Mi s-au alăturat mulţi oameni cu suflet şi campania a fost un succes, din punctul meu de vedere, având în vedere resursele avute la dispoziţie.

De atunci nu m-am mai încumetat să pornesc singură astfel de acţiuni, dar răspund cu drag proiectelor în care sunt invitată. Mai ales dacă sunt proiecte cu impact social în rândul copiilor sau tinerilor. Aşadar, când am primit invitaţia de la Florina de a mă alătura iniţiativei ”Și tu iubești să citești”, am răspuns DA fără să mă gândesc foarte mult.  Proiectul se lansează sâmbătă, 9 iulie, la Sun Plaza şi se va desfășura pe tot parcursul lunii iulie, într-un spațiu de lectură accesibil, gratuit tuturor, aflat la parter, lângă intrarea principală.

Oricine poate veni aici să citească din cărțile puse la dispoziție de Sun Plaza, poate aduce cărți și poate lua altele la schimb. La finalul lunii, toate cărțile rămase vor fi donate unor centre din sectorul 4 care oferă adăpost temporar familiilor fără case.

În prezent, cu ajutorul partenerilor din proiect, Adevărul, Gazeta Sporturilor, Cora și Librarium, spațiul de lectură beneficiază deja de 1500 de cărți, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

În weekend-uri, persoane publice, jurnaliști, bloggeri și vizitatori ai Sun Plaza vor veni să citească pentru copii și chiar pentru adulți sau să discute despre cărți cu cei prezenți. Astfel, în zilele de sâmbătă din luna iulie, de la ora 11.00 vor fi alături de copii și părinți: Răzvan Popescu și Flick de la Radio ZU – pe 9 iulie, Dana Nălbaru – pe 16 iulie, Daniela Nane – pe 23 iulie, Marian Râlea – pe 30 iulie. Tot pe 30 iulie, dar de la 12.00, va citi copiilor Mihai Găinușă de la Radio SEVEN.

Bloggerii care au acceptat şi ei să se alăture proiectului – să citească sau să vorbească despre cărți – sunt: Gabriela Maalouf Raluca LoteanuRobert Diaconeasa , Ana Maria MitrușLucia Radu-Simota, Luminița Malanca, Lavinia Peter, Dana Dobrescu, Claudia Știrbei,  Ana Maria TătucuCristina OlogeanuEmilia Ilie,  Florina Badea.

Eu voi citi copiilor sâmbătă, 16 iulie, între 18:30 şi 19:00. Nu mi-am făcut încă un plan de bătaie, aşa că aştept inspiraţia, care va veni cu siguranţă, având în vedere că este un proiect extrem de frumos.

Programul complet de lectură poate fi accesat aici.

Oricine vrea sa petreacă o oră în compania copiilor sau adulților iubitori de cărți, citind sau povestind, se poate înscrie pentru lecturi publice cu un e-mail la: marketing@sun-plaza.ro.

Campania de responsabilitate socială ”Și tu iubești să citești” încurajează lectura în familie. Și pentru că dar din dar se face poveste, vă invit şi pe voi să donaţi o carte bibliotecii gratuite din Sun Plaza, iar organizatorii vă vor dărui o alta în loc. La finalul campaniei, cărțile vor fi donate unor micuți mai puțin norocoși.

Mai multe detalii aici şi pe Facebook.

 

Posted in Evenimente

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.