Meniu Închide

Siga, siga sau ce lecții de viață am învățat de la greci

Sunt deja aproape două săptămâni de când am revenit din Grecia, din vacanța noastră alături de Christian Tour și parcă a trecut o viață. Am intrat într-un ritm nebun, despre care o să povestesc în curând. În toată agitația care m-a cuprins, atunci când simt că am nevoie de o pauză, respir adânc și îmi spun în gând “siga siga”, adică “încet încet”. Este cea mai importantă lecție pe care am învățat-o de la oamenii din Creta: acționează eficient și dă-ți timp să te bucuri. Cât am mers pe insulă – și am mers ceva, nu am auzit un claxon – cum am ieșit de la Otopeni mi-am astupat urechile :-), nu am văzut un om agitându-se în trafic sau enervându-se. Și dacă se întâlneau două autocare pe o străduță care cuprindea cu greu un Mini Cooper, tot reușeau să se înțeleagă și să iasă de acolo zâmbind și urându-și o zi bună și spor la treabă.

În sezon, oamenii din turism muncesc enorm, uneori și 20 de ore. Cu toate astea, nu sunt niciodată obosiți sau nervoși, au mereu un zâmbet și o vorbă bună. E așa o energie caldă și relaxată peste tot, că e greu să nu te molipsești. Aceasta este, dealtfel, a doua lecție învățată în săptămâna cretană.

Bucură-te de viață, indiferent de ceea ce faci

Savurează cafeaua de dimineață, fie ea și pe fugă, pauza de prânz, chiar și într-o săptămână grea, un râs bun cu prietenii, o plimbare, fie și grăbită către unde ai treabă. Privește totul cu o curiozitate de copil și transformă micile momente în mari pauze, chiar și interioare. E al naibii de greu, iar noi, în filozofia stresului și a încrâncenării care ne-a intrat în sânge, reușim asta tot mai rar. Preferăm să mergem cu capetele plecate, cu umerii căzuți, mereu în așteptarea deciziilor guvernului pe care să-l mai înjurăm puțin, a scumpirilor, a codurilor de caniculă sau furtună, a știrilor macabre, a drobului de sare. Ne e greu să primim viața ca atare și ne luăm la trântă cu ea, în loc să o lăsăm să curgă pe lângă noi, chiar atunci când vine cu multă durere, cu mult noroi. Mai ales atunci.

E simplu să fii fericit când ți se aliniază planetele, dar cum reușești să zâmbești când totul în jur pare să se destrame?

Cu greu și nu din prima, dar atunci când îți iese, micile victorii sunt atât de dulci, încât le prinzi gustul și mai vrei.

Au oare grecii sau alte popoare o viață mai ușoară ca noi? Poate, dar cu siguranță și-o și fac prin felul în care o privesc. Prin lejeritatea cu care zâmbesc, prin dansul care le e a doua natură, prin vinul care le ține companie la fiecare masă 🙂 De când m-am întors din Grecia, de fiecare dată când îmi e mai greu, când mă simt singură și lipsită de putere, îmi pun muzică și dansez singură în casă. Efectul? Miraculos.

Haideți să devenim un pic greci în fiecare zi. Să ne relaxăm frunțile încruntate, să ridicăm ochii din pământ, să ne grăbim mai încet, să respirăm mai des, să luăm din fiecare experiență, fie ea dură lecția cu care vine, să privim înainte cu încredere și să ne spunem mereu în gând Siga Siga. Pentru că viața e frumoasă până la urmă, depinde doar ce alegi să privești!

Citește și

Vacanță în Lefkada cu copiii

Învăț în fiecare zi să mă bucur de viață și îmi dau seama cât de puțin trăim cu adevărat

Învățați-vă copiii că viața nu e un tablou perfect!

Suntem plăcuți doar când suntem fericiți?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Posted in Dezvoltare personală, În vacanță, Lumea Pisicii

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.