Meniu Închide

Tabere urbane de vară la OCC + un CADOU pentru voi

Cine nu își amintește cu drag de taberele copilăriei, de atmosfera veselă, de serile state în jurul focului, de prieteniile legate? Din tot felul de motive, puține se mai păstrează la generațiile de astăzi. Se vehiculează de ceva vreme conceptul de “tabără urbană”, adică un loc în care copilul să se distreze, să facă activități, dar să nu plece prea departe de casă și totuși să se simtă ca și cum ar fi făcut-o. Complicat, nu? Nu și când e vorba de ce minuni mai inventează prietenii de la Opera Comică pentru Copii. Taberele urbane de vară de la OCC le oferă copiilor o experiență distractivă, palpitantă, iar părinților le asigură confortul că cei mici sunt într-un spațiu sigur, supravegheați de personal specializat, primesc mâncare verificată și se distrează pe cinste.

Tabără urbană de vară la OCC

Taberele se vor organiza în curtea Operei Comice pentru Copii, în corturi, sau la ateliere, în funcție de vremea de afară. Tabăra durează 3 zile, marți-joi sau vineri-duminică. Vor fi serii de câte 30 de copii.

Copiii vor primi toate mesele, conform programului ce va fi comunicat la înscriere. De asemenea, ei vor primi un kit de tabără personalizat care include rucsac, tricou, jurnal, insignă, termos . Printre activitățile din tabără se numără: antrenamente la aventura parc, joacă în piscina cu bile, dimineți cu fluturi și pești, jocuri și concursuri, bătaie cu apă, ateliere diverse, povestea de seară, povești cu stele și turul camerelor secrete de la Opera Comică.

Mai multe informații despre tabere și datele de desfășurare aflați din evenimentul de Facebook.

CONCURS Pisica pe sârmă și Opera Comică pentru Copii!

Poți câștiga un loc pentru copilul tău într-una din taberele urbane de vară de la OCC, la alegere. Ce trebuie să faci pentru a intra în concurs este să ne spui într-un comentariu care este tabăra din copilărie care îți trezește cele mai frumoase amintiri. Dacă nu ai fost în nicio tabără, spune-ne dacă și unde ți-ar fi plăcut să mergi.

Încheiem concursul pe 30 aprilie și pe 1 mai aflăm câștigătorul, extras prin programul automat de pe blog.

EDIT – Câștigătoarea taberei este Nicoleta Hangiu. Felicitări!

Mult succes!

Citește și

Valentin Racoveanu, cel mai longeviv artist al Operei Comice pentru Copii

Ziua de naștere a copilului la OCC

Felicia Filip – Părintele este, nu o dată, cel educat de copil

Răzvan Mazilu. Trebuie să îmi acord provocări noi, care de care mai radicale. Interviu

Talentul copilului tău. Un proiect original Pisica pe sârmă

Când inimile cresc pe ritm de aplauze infiniteCopiii din distribuția Sunetul Muzicii

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile

Posted in Lumea Pisicii, Opera Comica pentru Copii

Related Posts

24 Comments

  1. Dumitrascu Elena

    Ehhh ce de amintiri, ce de tabere… Toate au fost frumoase. Totusi pe cea de la Scropoasa o am in suflet. Nu a fost foarte diferita de alte tabere dar e tabara la care ma gandesc cu nostalgie.

  2. Bogdana

    Imi amintesc cu drag si nostalgie de tabara de la Timisul de sus in care am fost impreuna cu sora mea mai mare. A fost una din cele mai frumoase experiențe la vremea aceea si nu am uitat cat de mult mi-a placut.

  3. Nicoleta

    Eu am fost intr-o singura tabara, in clasa a XI-a, si mi s-a parut cea mai frumoasa experienta!! Mi-ar placea ca si copila mea sa aiba parte de aceasta tabara urbana.

  4. Paraschiv Monica Oana

    Singura tabără in care am fost mi-a rămas în suflet, in clasa a șaptea la Băile Herculane

  5. Aurora

    Nu am mers in prea multe tabere, dar mi-o amintesc pe cea din clasa a 2-a in Bucovina. Am fost cu fratele meu cu 2 ani mai mare si a fost interesant. Cred ca a fost prima plecare fara parinti, dar am avut protectia fratelui. Imi amintesc emotia cu care asteptam telefoanele de la parinti 🙂

  6. Groza Georgiana Monica

    Cea mai frumoasa tabara a fost la Arieseni,in clasa a 6a. Am invatat ce inseamna character ele oamenilor, prieteniile la distanta si mai press, frumusetea muntilor apuseni.

  7. Manescu Manuela

    Nu am fost niciodată în tabăra și îmi părea rău când vedeam colegii mei cum se duc. Cred ca mamei îi era frică să nu patim ceva.

  8. Marilena Voinea

    Cea mai frumoasa tabăra…
    Prima?
    Clasa a 1-a, vacanta de primăvara, tabăra la Suzana, lângă Cheia.
    După ce am alergat-o pe mama prin tot orașul am găsit mult dorita geaca de primăvara alba. Numai ca nu am avut ocazia sa o îmbrac prea mult pentru ca în plina vacanta de primăvara la Suzana a venit iarna!
    Ne-am trezit într-o dimineață în ditamai camera de 10 paturi inghetate bocnă. Pana și apa pe conducte era înghețată!
    Ca urmare s-au pus ditamai oalele cu zăpadă la topit și apa rezultata a fost folosita pentru spălat în dimineața respectiva.
    Dar imaginea care mi-a rămas în minte și în suflet când aud Suzana, este cea a pășunilor dintre Suzana și Cheia pline de ghiocei care-și scoteau capetele gingașe din zăpadă. Era feeric!

  9. Iancu Ioana

    Am avut o copilarie minunata si taberele desi par rudimentare acum erau fabuloase pentru noi. Una dintrecele mai frumoase tabere a fost in Bucovina. Eram clasa 12-a iar atmosfera a fost fantastica. Am avut parte de o lectie de cultura importanta dar diatractia a fost incredibila. Sper ca generatiile acestea de copii sa profite la maxim de astfel de iesiri.

  10. Dobrin Raluca Mihaela

    Pe mine nu m-au lasat din păcate in nici o tabara in cei 12 ani de scoala dar la sfarsitul clasei a 12 a mi-au dat voie in sfarsit sa plec o luna de acasa in Olt la bunici la țară cu colega de banca care imi era prietena buna si a fost cat pentru toate taberele ratate :)) a fost o luna de vis. Acolo mi-am cunoscut si jumatatea care ulterior mi-a devenit sot si cu care am acum 2 minuni de baieti de 2 si 7 ani

  11. Popescu Denisa

    Cea mai frumoasa tabara a fost cea de la Bicaz.Anul acesta am trecut cu fiicele sa le arat si lor locul.

  12. Vochin Paula Ruxandra

    Din păcate nu am fost în copilăria mea în nicio tabără. Poate din cauza vremurilor, poate din cauza temerii mamei de a ne trimite singuri, nu ştiu. Cred că m-ar fi fascinat Maramureşul sau Bucovina. Dacă au reuşit să ma fascineze adult, cred că prin ochi de copil ar fi fost mai mult decât minunat!

  13. Valentina Bratosin

    Nu am fost niciodata in tabara , insa mi-am dorit mult sa merg in tabara de engleza de la Costinesti.
    As vrea ca fetita mea sa aiba aceasta ocazie !

  14. Florina cristiana

    Din pacate ai mei parinti nu au avut posibilitatea sa ma trimita in tabara
    Mi-as fi dorit sa merg in zona moldovei

  15. Alina

    Cele mai frumoase amintiri le am din tabăra de la mare din clasa 1. Era prima mea ieșire în lume cu clasă și tare fain a mai fost!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.