Meniu Închide

Un an de la provocarea vieții mele vine cu alte provocări. Pot spune doar “Mulțumesc. Ce mai urmează?”

Pe 13 martie s-a împlinit un an de la șocul vieții mele, momentul în care familia, așa cum o știam, s-a destrămat. A fost întâi separarea, apoi mutarea în casă nouă, apoi divorțul, apoi moartea bunicii mele. Un an cât o viață. Acum, la un an distanță, contractul care îmi asigura veniturile necesare pentru plata chiriei, școala copilului și necesitățile vieții de zi cu zi se încheie prematur la 1 mai. Colac peste pupăză, vine noul virus Corona, cu izolare și stare de necesitate. Prima măsură pe care o am de luat este să ne mutăm, ca să eliminăm una din cele două mari cheltuieli, chiria. Din fericire, avem o căsuță care ne așteaptă de când Buni a mea a plecat la îngeri. Ar fi a doua mutare în mai puțin de 10 luni. Iar cutii, iar împachetează, iar despachetează. Înainte de toate, apartamentul trebuie golit de lucruri și mobilă strânse într-o viață. Eu cu mama, singura persoană pe care știu că mă pot baza oricând. Totul pe fond de izolare și copil în vacanță forțată.

Perioada asta m-a învățat că pot multe, că puterea e în mine

M-am ridicat de multe ori de jos , singură și cu ajutor. Mi-am pus viața în 30 de cutii și m-am mutat cu copil, mobila ei și cutiile. Am mers sute de kilometri cu mașina, în țară și afară, pe orice vreme. M-am descurcat cu toate singură, cum nu eram obișnuită nicicând. Și am putut. Așa că o să pot și de acum înainte. Orice o să pot, doar să fim sănătoși și să se termine nebunia asta. Să mă mut, să găsesc job, să susțin toate ca și până acum. Dacă îmi e ușor? E al dracului de greu și uneori îmi vine să mă așez în fund pe jos și să urlu. Dar mă ridic, că nu îmi permit.

Totuși, e ceva de care începe să îmi fie dor

De cineva cu care să îmi beau cafeaua dimineața, care să gătească micul dejun sau să îl gătesc eu, să mergem la piață și la magazin, să mă țină în brațe seara la culcare. Să mergem de mână în parc. Să plănuim vacanțe. Să îmi aducă flori, să povestim câte în lună și în stele. Să ne uităm la filme și să nu plece dimineața decât ca să meargă la birou. Începe să îmi fie dor și e al naibii de greu. Nu sunt o persoană făcută să fie singură, simt că am atâta iubire de dat și altcuiva decât copilului meu și mie. Dar cumva m-am resemnat cu ideea că acel cineva e pe hold. Nu știu dacă sunt pregătită, probabil că nu. Nu știu dacă va apărea și parcă nici nu îl mai aștept. Deocamdată mă concentrez pe mine, pe viitorul apropiat și pe copil. Să trecem și de perioada asta și, sper eu, să urmeze un an mai calm.

Experiența arată totuși că mie nu mi-e dat cu calm, ci cu provocări

Am învățat să le iau una câte una, așa cum vin. Să mă uit la ele și la mine și să văd unde e lecția, ce pot face mai bine? Am învățat să mă radiografiez. Să știu când greșesc și de ce, să îmi accept tâmpeniile și refugiile, să mă tratez cu blândețe și cu acceptare. Să mă apreciez pentru tot ce mi-a ieșit bine, pentru tot ce am făcut, pentru cum am rezistat și să merg mai departe.

Nu sunt încă vindecată. E încă multă tristețe și durere acolo. Nu mai e furie, ceea ce e bine. E acceptare, înțelegere și compasiune. Sunt sentimente amestecate și e întrebarea Ce urmează, că eu sunt gata să primesc 🙂 Măcar să fim sănătoși, ceea ce vă doresc și vouă!

Credit foto – Olishka Photoraphy

Citește și

Certitudinile mele sau de ce mă dau jos din pat dimineața

Oamenii divorțați nu vor mai fi niciodată normali

Greul copilului cu părinți divorțați,cel mai greu de dus greu

Vindecată? Probabil nu. Fericită? Sigur da

Lecția lui 2019, puterea e în tine

Primul Crăciun altfel. I-am supraviețuit, ba chiar l-am și simțit

Când îți dai seama că tu ești întregul, nu mai cauți o jumătate

Cel mai greu de scris articol. Despre separare și divorț

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Posted in Dezvoltare personală, Lumea Pisicii

Related Posts

5 Comments

  1. Roxana

    Draga scriitoare, Îți scriu cu drag pentru ca ma regăsesc în povestea deși nu as zice ca sunt atât de norocoasa. Divorțul meu e pe rol, în vreme de coronavirus, amânări peste amânați, bani mulți la avocat, recurs peste recurs, toate economiile mele duse pe apa sâmbetei. Paisprezece ani irosiți, perioada în care am crezut într-un om ca și cum ar fi fost D-zeu, ultimele 5 luni de când am rămas cu copilul meu de 7 ani un coșmar viu pe care un om il poate înțelege numai dacă îl trăiește. Eu am rămas pana la definitivarea partajului în casa proprietate comuna, mașina nu mai am, și deși am carnet nu am apucat sa o conduc vreodată, alta femeie se plimba ocupând locul din fata în vreme ce eu munceam și pana la 11 noaptea, au fost și nopți în care am fost nevoita sa recuperez, nopți de care numai eu am știut. Împlinesc curând 40 de ani și în domeniul în care lucrez am întrat demult în rutina, lipsa încrederii în mine și a celor care sa ma susțină începând cu tatăl meu real și terminând cu El care a fost capabil sa îmi reproșeze ca singurul lucru de care sunt în stare este sa tip, sa reproșez, sa “scuip” lucruri urate, sunt poate elemente care ma vor împiedica sa am ceva real, palpabil în viata asta. Tot ce am mai scump pe lume este fetita mea de 7 ani, o minunăție vie. Nu îmi pot permite o mașină, și nici luxul unor vacante, ce e mai trist e ca în cei 14 ani am crezut în ceva iluzoriu, în realitate nu am avut parte de nimic frumos vreodată alături de El și ca să fie totul fermecător, totul s-a isprăvit cu un teatru ieftin ce încerca să mascheze o relație cu alta femeie de peste 3 ani perioada în care eu eram tot timpul apostrofata pentru orice și ajunsesem sa cred ca nu sunt bună de nimic. În fine povestea e lunga…. Vreau sa inchei prin a te descuraja poate, spunându-ti ca nu exista persoana pe care o cauți, dacă nu ai găsit-o pana la 40 de ani, și chiar daca ai senzația ca vei rezona cu cineva timpul nu se mai întoarce înapoi și nu ai cum sa trăiești ca în intervalul 20-40 ani. În rest ești norocoasa ca poți sa faci atâtea lucruri singura inclusiv sa dezvolți un blog unde te poți exprima liber. Numai bine!

    • Ioana Marinescu

      Draga Roxana,
      Ma bucur ca te regasesti in povestea mea. Chiar daca circumstantele noastre sunt diferite, te asigur ca si tu ai in tine toate resursele pentru a depasi grreutatile si a merge mai departe. Toate avem ecasta putere!
      Eu totusi cred ca mai exista persoana aceea si va aparea la un moment dat. Speranta moare ultima 🙂
      Te imbratisez!

  2. Ana

    Esti minunata Ioana! Iti doresc din suflet sa ramaneti toate sanatoase! O sa fie bine! Rasare soarele pentru toti!

  3. Mihai Surdeanu

    Multă putere și încredere. Dacă ceva nu ne face bine, trebuie să analizăm și dacă este nevoie să oprim acest lucru.
    Chiar dacă în timpul furtunii pare că vine sfârșitul lumii, după câteva momente, totul revine la normalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.