Meniu Închide

Am în inimă portretul unui dascăl adevărat și știu că se poate

Mi-e greu să aud motivațiile profesorilor: că nu au resurse, că nu au libertate, că sunt constrânși de birocrație, că elevii sunt mulți la clasă. Le înțeleg cu mintea, dar inima îmi zboară mereu la ea. Pentru mine, ea este figura copilăriei și personificarea casei în care mă simțeam ca ținută pe niște palme uriașe și blânde. Ea mi-a fost refugiul în câteva momente grele din copilărie. Așa cicălitoare și extrem de încăpățânată, este un om bun. Ea a fost și va rămâne mereu un dascăl în adevăratul sens al cuvântului. Un dascăl pentru care meseria asta a însemnat ceva, care și-a luat în serios misiunea de a îndruma pașii copiilor în viață. Și a făcut mult mai mult decât atât.

Ea e bunica mea, Buni, un om care a petrecut la catedră aproape 55 de ani

La orele ei, copiii se înghesuiau să vină. Fără amenințări sau recompense. A avut parte de o materie plăcută, ce-i drept, muzica. Știm cu toții că în sistemul românesc de învățământ tot ce nu este română sau matematică nu există. E destul de greu să treci peste clișeul ăsta, d-apăi să menții interesul copiilor pentru materii pe care le-ar folosi mai degrabă ca să chiulească. Și totuși, ea a dovedit că o materie ignorată poate deveni o oază de bucurie.

A trecut de fișa postului și a făcut serbări pentru fiecare moment important

A adus actori, cântăreți, compozitori, militari, aviatori, istorici, oameni care aveau ceva de spus în meseria lor și ale căror povești puteau să facă o diferență pentru sufletele în formare. A lăsat manualul deoparte, a pus mâna pe pian și a cântat cu copiii. Sute de cântece. A coborât de la catedră și le-a descoperit talentele, i-a pus să recite, să danseze, să joace. A uitat de salariul mic și a făcut ore suplimentare neplătite, fără număr.

A scos bani din buzunar ca să cumpere ce avea nevoie pentru activitățile pe care le făcea. A făcut cartea de onoare a școlii, în care a notat cele mai frumoase și importante momente. A trecut de atribuțiile ei și i-a învățat pe copii bune maniere și reguli elementare.

Replica ei preferată, folosită și cu noi este “eu nu te cert, te învăț”. Sub ea ascunde diplomat tot ce vrea să îți comunice.

Nu s-a ferit să învețe și ea de la copii, spunându-le  ce lecții valoroase îi oferă

Copiii au fost viața ei. Dacă ar mai putea, s-ar duce și acum la școală, așa cum s-a dus mereu în ultimii ani atunci când a fost chemată. A fost primită cu brațele deschise și aplaudată.

Este sunată și acum de foști elevi, acum adulți, care au  o vorbă și un gând bun pentru ea.

Pentru că a făcut o diferență, a coborât de pe piedestalul dascălului printre copii, a vorbit pe limba lor, i-a adus aproape, i-a ascultat, i-a înțeles, i-a învățat

A făcut totul cu blândețe, pentru că așa cum  spune adesea “tonul face muzica”. Nu știu dacă mai există astfel de dascăli, îmi place să cred că da și îmi doresc ca Ana să aibă parte măcar de o doamnă profesoară așa cum a fost străbunica ei.

Citește și

Unde se aude musca, se văd chipuri resemnate

Lipsa de finalitate practică, una din bubele învățământului românesc

Succesul la școală al copilului depinde de implicarea părintelui

Școala nu este garanția succesului în viață

De ce nu se concentrează copilul la învățat? Cauze și soluții

Învățământul în lume

Sursa foto – Freepik.com

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Posted in Dezvoltare personală, Educație, Lumea Pisicii, Povești de viață

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.