Meniu Închide

Cum supravieţuim vacanţei? Sfaturi de la Otilia Mantelers

Să ridice două degete cine poate să spună că în vacanţe/concedii în familie totul este idilic, copiii se joacă frumos, construiesc castele de nisip sau baraje în râu, se joacă împreună cu părinţii dar şi singuri. În timpul ăsta, părinţii citesc sau sorb dintr-un frappe, în aer pluteşte liniştea şi toţi se întorc acasă mai odihniți şi mai surâzători. A, nu, nimeni? Bun, mă gândeam eu. Credeam că ați descoperit secretul pentru vacanța în familie perfectă, aia din filme si reviste.

Realitatea e că, de multe ori, vacanța în familie ne obosește mai tare decât serviciul

Vacanţele copiilor, care de cele mai multe ori coincid şi cu perioada de concediu a părinţilor, sunt frumoase, dar şi extrem de solicitante. Mai mereu se întâmplă ca, dincolo de bucuria și plăcerea statului împreună, a activităților distractive făcute în familie, în timpul vacanțelor să apară tensiuni sau chiar certuri zdravene.

Copiii devin niște “răsfățați” notorii, care nu mai respectă nicio regulă, ar mânca numai porcării, ar sta non-stop pe tabletă. Părinții vor un pic de relaxare și pentru ei, dar în același timp își doresc și timp împreună cu copiii. De multe ori toate acestea nu mai pot fi controlate și degenerează.

Pentru că am auzit eu în câteva rânduri de la Otilia Mantelers ce se întâmplă cu emoțiile copiilor și adulților când primesc multă conectare și timp de calitate, am rugat-o să ne ajute să înțelegem de ce apar unele conflicte în momentele care ar trebui să fie destinate relaxării și cum putem să le gestionăm.

Am auzit de la mulți părinți și am experimentat și eu că în vacanțe sunt momente în care nu “ne mai înțelegem cu copiii”. De ce se întâmplă lucrul ăsta mai ales în vacanțe, când se presupune că ar trebui să fim toți mai relaxați?

În vacanță, copiii simt că timpul și atenția părinților sunt mai generoase.

Sistemul lor limbic (denumit și creierul emoțional) detectează această atenție și își permite să lase la suprafață tumultul emoțiilor adunate în ultima perioadă la școală. De aceea, copiii inventează inconștient pretexte pentru a se debarasa de balastul emoțional. Pretexte care par tare ciudate pentru noi, părinții, dar mai ales pentru cei din jur. Spre exemplu, se supără când vine ora mesei sau când trebuie să plecăm dintr-o vizită. Sau protestează că nu le cumpărăm încă o înghețată. Sau se ceartă pentru atenția unei prietene. Sau nu vor să doarmă. Sau fac ceva ce Aletha Solter denumește Broken Cookie  – biscuitul rupt – și spun că nu îl vor pe acela, din cauză că e rupt! Și apoi cer altul. Nici al doilea nu e bun, că are colțul prea strâmb. Și tot așa.

E important de știut că aceste reacții nu sunt acte de manipulare ale copilului.

Ele sunt realmente un mecanism al minții de a găsi un motiv pentru a se supăra și pentru a-și da drumul la plâns.

Deci, da, aceste crize ale copiilor au loc în special în vacanța în familie, în weekenduri, când există mai mult timp și mai multă disponibilitate emoțională a părinților.

Cum ne sfătuiești să reacționăm noi, părinții, la emoțiile copiilor, la refuzurile lor, pe care le manifestă în special atunci când petrecem mult timp împreună?

Într-o lume ideală, aș spune părinților să asculte emoțiile copiilor atunci când ele apar, fie că sunt sub forma unei tristeți line și dulci, fie că sunt sub forma unui vulcan devastator. Însă, pentru a asculta emoții care sunt grele, părintele are nevoie să fie el însuși eliberat, centrat și atent.

Părintele are și el nevoie de ascultare și de îngrijire emoțională.

Lucru pe care eu îl recomand din suflet să o facem cu toții, să ne găsim oameni dispuși să ne asculte și pe care, la rândul nostru, să îi ascultăm și noi. Un instrument care ne ajută este Listening Partenership, de la Hand in Hand Parenting, eu îl recomand să fie practicat zilnic, dacă se poate! 10 minute dacă suntem ascultați de-adevăratelea în fiecare zi, suntem alți oameni! Alți părinți! Mai disponibili, mai atenți la nevoile copiilor, mai buni cu noi înșine!

Deci, ideal ar fi să ascultăm furia pe care copilul o simte atunci când îi spunem că nu îi mai luăm o înghețată! Să menținem limita de a nu-i lua încă o înghețată, dacă asta credem că e bine să facem în acel moment și să ascultăm supărarea.

Ori de câte ori punem o limită, e important de știut că apar și sentimente de revoltă și furie, amestecate cu teamă, de la copil.

De aceea, dacă avem disponibilitate emoțională de a asculta, să o facem cu atenție, fiind alături de copil atunci când el descarcă acel sac greu cu emoții pe care îl duce cu el și care îi împovărează capacitatea de a gândi și a se bucura de viața lui. Ce se întâmplă după ce el plânge este că el va fi mai senin, nu va mai avea nevoie de a doua înghețată și își va găsi o bucurie oriunde ar fi el în acel moment, cu oricine ar fi și orice va face! Atât de flexibil va fi și atât de sclipitoare îi va fi mintea după un plâns bun!

Este ok ca în vacanță să relaxăm regulile privind orele de culcare, programul de masă, accesul la tabletă și tv sau acest lucru îi bulversează mai tare pe copii, în momentul în care trebuie să revină la programul inițial?

Eu cred că e OK sa relaxăm regulile. Fiindcă noi avem reguli ca să funcționăm bine. Iar dacă în timpul grădiniței sau școlii trebuie să ne trezim devreme, atunci ne culcăm seara devreme. Dacă în vacanță nu e nevoie să ne trezim devreme, atunci ne putem culca un pic mai târziu. Da, e adevărat că atunci când începem iar școala sau grădi reluăm regulile cu mai puțin TV și e adevărat că le va fi un pic mai greu să reintre în program. Însă ei o vor putea face, cu sprijinul nostru emoțional!

Atunci când regulile se relaxează, copiii au sentimentul că viața e frumoasă și învață flexibilitatea

Nu mi se pare că le dăm un mesaj bun atunci când păstrăm reguli multe, de teamă că nu se vor readapta după aceea. E ca și cum le-am spune că ei nu se vor descurca cu revenirea la reguli.

Cum facem să împăcăm nevoia lor de a fi cu noi cu nevoia noastră de a avea puțin timp liber şi pentru noi în concediu, fără să iasă cu scântei?

Eu cred că toți copiii au nevoie de atenție unu la unu în fiecare zi.

Nu e neapărat să o primească mereu de la părinți, uneori părinții pot pleca un weekend fără copil, sau, dacă el e mai mare, pot pleca și câteva zile. Timp în care copilul poate rămâne acasă cu cineva apropiat și poate primi atenție de la acel adult. Acesta este un exemplu de mod de a petrece timp cu partenerul de cuplu.

Sunt și acele momente din zi când suntem împreună și avem nevoie de clipe pentru noi. Sigur că sunt clasicele situații când avem timp pentru noi când copilul nostru e la TV. Cu toții le știm pe astea și nu trebuie să ne simțim vinovați pentru ele.

Să spunem că după masa de prânz, vreau să stau de vorbă cu prietena mea care a venit la mine, iar copilul meu vrea să stea cu mine. Dacă nu i-am dat atenție în acea zi, atunci voi încerca să mă adun să petrecem împreună un sfert sau jumătate de oră. Să facem timp special. Șansele sunt mari ca după aceea copilul meu să mă lase să stau cu prietena.

Dacă eu deja am petrecut timp special, atunci îi pot spune că vreau să stau jumătate de oră cu prietena mea. E posibil sa protesteze și să plângă. Ideal e să ascult acest plâns. Fiindcă el descarcă teama de separare a fetiței sau băiețelului meu. Acel “nu mă descurc fără tine! Eu nu știu să mă joc fără tine!” Dacă pot asculta, e ideal. Dacă nu pot asculta, și am nevoie de timp pentru mine, rog pe cineva să se joace cu el, iar eu fac ce îmi doresc. Dacă sunt singură acasă și nu mă simt capabil să ofer atenție în acel moment, atunci aprind TV.

Fac ce este cel mai bine în acel moment

Dacă sunt cu coarda întinsă, riscul e să țip și lucrurile să o ia razna.

Poveștile tale despre experiențele cu copiii tăi sunt absolute savuroase și pline de învățăminte. Povestește-ne, te rog, un episod (sau mai multe) de conflicte avute cu copiii tăi în vacanțe și cum ai reușit să le soluționezi.

Uite, unul s-a întâmplat chiar recent. Am fost în Herăstrău și au vrut să se dea la roata cea mare. Apoi au vrut și în leagăne. Și în mașinuțe. În toate. Și le-am zis că nu se mai poate. Că e prea mult și că mergem să ne simțim bine în toboganele unde nu plătim. Și Anna și Kimmy au plâns de mama focului. În același timp. Și pendulam între ele. Una se postase la poarta de la parcul de distracții, cealaltă la o distanță de 2 metri, pe iarbă. Mi-au zis că nu se mișcă de acolo până nu le dau. Le-am zis ca stau cu ele cât e nevoie, iar când vreau acasă și nu mai pot, le car în brațe împreună cu soțul meu. După 10 minute mi-au zis cu năduf că bine, să mergem la tobogane, o fac pentru mine :-)!

vacanța în familie

Citește și

Cum să crești un copil inteligent emoțional

Cum să devii părintele blând de care are nevoie copilul tău

Cum mi-a îmbunătățit o provocare de parenting relația cu copilul meu

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Lumea Pisicii, Parenting

Related Posts

4 Comments

  1. o femeie

    Acu’ cine e depasit de viata de zi cu zi cu copil, va fi depasit si de vacantele cu copii. Cine nu are rabdare de felul lui, nu o sa ii creasca aripi cu rabdare in vacante. ..
    Mie mi se par vacantele mult mai minunate. Trezire fara limita! Joaca seara fara limita! Mancatul il simplific (o singura data am fost la all inclusive) dar e mult mai usor cand nu gatesc contra timp pt 3 farfurii si 3 casolete pt a 2a zi si tre sa ma gandesc si sa gatesc suficient sa ajunga si pe urmatoarele zile etc. De mancat mananca ce vede, zau, copilul copie parintii si asta o vazui cand o cerut si
    copila bere pt ca…asta vedea la maica sa :D.
    Da, cer mai multa atentie. E momentul cand nu mai pot sa ii zic: am ceva de terminat pt munca, nu am pregatit hainele pt scoala maine, treci la teme. Si suntem mai spontani. Daca asta e fericirea ….

    • Ioana Marinescu

      Ce frumos ai spus, minunat! Multumesc mult pentru acest comentariu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.