Meniu Închide

Vina de a fi și a face altfel

Este clar că purtăm în noi vini și rușini adunate în timp și plantate în contexte diferite de-a lungul vietii, în special în copilărie, cu ajutorul celor din jur si mai târziu, prin propriile gânduri. Rușinea de a plânge că te vede tot parcul, rușinea de a fi murdar sau ud, rușinea de a te scoate doamna la tablă și a nu ști lecția, rușinea de a fi prea gras sau prea slab, sentimentul de vinovăție față de sine sau de cei apropiați.

Mai ales la noi, în cultura balcanică, rușinea de gura satului are rădăcini vechi și face încă ravagii printre copii, care sunt admonestați la fiecare ieșire din conduita dezirabilă cu „te râde lumea”, dar și printre adulți, care ajung chiar să rateze iubiri sau evenimente pe care și le doresc, de frica lui „ce-o sa zică lumea”. Și uite așa, frica de „gura satului”, vina și rușinea ne însoțesc din momentul în care conștientizăm ceea ce ni se întâmplă, până când alegem să spunem stop. Până când ne dorim să ne recăpătăm identitatea, curajul și încrederea, pierdute undeva între admonestările bunicii sau ale doamnei învățătoare și clevetirile „binevoitorilor”. Putem oare însă să spunem stop? Există vreo modalitate de eliberare? Există vindecare? Din fericire, specialiștii ne spun că mereu există o cale și creierul are o structură plastică, ce permite schimbări la orice vârstă.

Când suntem mici, în funcție de perspectivele care vin din partea adulților responsabili din jurul nostru, învățăm ce este acceptabil și ce este de ascuns. Ajungem astfel să avem un <sine fals>, să fim ceea ce vor ceilalti să fim, fără să îndrăznim să se asumăm ceea ce suntem sau simțim cu adevărat. Iar pentru a depăși aceste limitări psihologice avem nevoie să le înțelegem de unde vin și cum ne-au afectat. Acesta este demersul prin care începem să ne cultivăm prețuirea autentică de sine, să vedem de unde am pornit și unde am ajuns”, spune Otilia Mantelers, Pareting by Connection Instructor, trainer de Playful Parenting, psiholog în formare și specialist în joaca terapeutică cu copiii de la 0 la 10 ani.

Otilia si Gaspar Gyorgy, psiholog clinician, vor susține prima conferință despre relatii din România, intitulată “Puterea relațiilor. Călătoria de la vină la vulnerabilitate și vindecare” .

Din momentul în care am aflat tematica, am încercat să o iau cu un pas înaintea conferinței și să identific ce anume nu mă lasă pe mine uneori să fiu eu însămi, ce vină mă apasă și îmi ciuntește încrederea în mine. Am aflat destul de repede că, cel puțin în ultimii ani, port cu dificultate, dar și cu mândrie uneori, povara de a fi diferită de ceilalți. Vina de a putea să nu tânjesc în disperare un an întreg după două săptămâni de concediu, rușinea de a ieși la film cu Ana la ora când cei mai mulți din cunoscuții mei sunt la birou, stânjeneala pe care o simt când nu mă grăbesc nicăieri și trec pe lângă oameni care aleargă bezmetici cu ochii pe ceas (asta se aplică mai mult în vacanțe, în rest bezmetică și eu).

O să ziceți că sunt nebună de legat, că orice om sănătos la cap s-ar bucura din plin de astfel de privilegii. Si nu zic nu, așa este. Dar eu nu pot întotdeuna să mă bucur pe deplin de privilegiul de a fi diferită.

Când am ieșit din corporație, în urmă cu trei ani, Pisicul consort mi-a spus ca  măcar o lună de zile să stau și să mă bucur de momentele acelea, să ies în parc, să citesc, să dorm, să stau. Să stau? Eeeeuuu să staaaau? Păi cum să stau, când am atâtea de făcut? Și m-am apucat să fac. De multe ori haotic și fără finalitate. Am început o grămadă de lucruri, m-am avântat cu capul înainte, plină de entuziasm, dar fără să trag aer, să mă adun, să mă gândesc puțin. Nu, eu trebuia cu orice preț să fiu ocupată, să fiu ca ceilalți.

Am jonglat și încă jonglez între propriul business, activități cu copiii, job part time de comunicator, blogul personal, mai nou 🙂 și desigur, jobul de mamă, că doar și pentru asta nu m-am aruncat cu capul în altă corporație, ca să îi pot dedica ei mai mult timp. Desi toate acestea mă fac uneori mult mai ocupată și cu siguranță mult mai alergată decât mulți corporatiști, încă sunt dese momentele în care mă simt ciudat. O ciudată. O răzvrătită împotriva sistemului, o boemă incurabilă, o vai viața mea ce s-o alege de mine la bătrânețe. Da, nu râdeți, dar toate astea îmi sună în minte în momentele în care mă năpădesc credințele și convingerile acumulate în zeci de ani și bine sădite în capul meu. Credințele conform cărora trebuie să mergi la serviciu, să ai un rost, să ai un program, îți place, nu îți place, stai opt ore acolo, timpul trece, leafa merge și multe altele asemenea.

O surioară mai mică, dar nu mai puțin puternică a rușinii de a fi diferit, este în cazul meu vina de a nu aduce un venit constant în casă. La fel ca și în cazul programului, care oricât ar fi de încărcat, dacă nu e 9-17+ e ca și cum nu ar fi câteodată, și în cazul banilor, indiferent că uneori vin destui și că în acești trei ani am reușit să ne descurcăm, dacă ei, banii, nu vin sub formă de salariu fix la dată fixă, parcă nu sunt. Chit că am încasare pe 25, dacă pe 30 sau 31 eu nu aduc nimic, deja mă simt prost. Ca să nu mai vorbim de lunile în care banii produși de mine sunt puțini, din varii motive. Atunci mă cuprinde neagra disperare, năpădesc în capul meu toate rușinile, vinile și fricile și încep să caut compulsiv soluții: deschid site-uri de job-uri, intru pe Linkedin, întreb cunoștințele. Se întâmplă mult mai rar decât înainte și ține mult mai puțin, dar încă se întâmplă. Încă intru în panică cînd sunt cu Ana la ștrand lunea la 11. Ce dacă înainte de asta am avut un week-end plin sau chiar atunci am făcut o livrare? Încă mă cuprinde rușinea cînd vorbesc la telefon cu prietena mea și îmi spune că e la birou, iar eu sunt la piață sau la coafor. Încă îmi e foarte greu să las pentru o oră calculatorul și treburile mele foarte importante și să îmi iau copilul de mână, să ne bucurăm de o zi cu soare, de copilăria ei, de viață.

Dar fac progrese, simt și știu asta. Fiecare cărămidă pe care o pun la temelia acceptării doboară câte puțin din rușinea de a nu fi ca ceilalți si îmi dă încrederea că într-o zi voi reuși să ma bucur pe deplin de statutul meu.

Pentru că, așa cum spune Gaspar Gyorgy, este timpul să îndrăznim să fim vulnerabili, să ne acceptăm limitările, durerea, traumele, momentele de imaturitate și să alegem să ne cultivăm lumea interioară prin tehnicile vindecării sufletești”.

Prima conferință din România despre “Puterea relațiilor. Călătoria de la vină către vulnerabilitate și vindecare!” are loc sâmbătă, 10 octombrie, în București, la cinematograful Movieplex, din incinta Plaza Romania.

Posted in Dezvoltare personală, Evenimente, Lumea Pisicii

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.