Meniu Închide

Nu mai comenta! Cum vrei să fie copilul tău ca adult?

Gata, nu mai comenta! Așa e pentru că așa zic eu! Când oi fi la casa ta să comentezi, până atunci faci cum zic eu! De câte ori nu am auzit cuvintele astea în jurul nostru? De câte ori nu le-am rostit chiar noi, sub o formă sau alta? Îmi amintesc frecvent de o conferință la care am participat mai demult, susținută de un expert internațional în parenting. Prima întrebare adresată sălii era: Cum vreți să fie copilul vostru când va fi mare? Toți au răspuns că și-ar dori să crească un viitor adult cu inițiativă, încrezător, curajos, temerar,  care să își susțină punctul de vedere și să nu se lase bătut. Un om echilibrat, care să își cunoască valoarea. Expertul a continuat: Ce i se cere cel mai des unui copil, la școală și de multe ori acasă?  Sala a tăcut și multe priviri s-au lăsat în jos.

Le cerem copiilor să fie cuminți și ascultători, dar îi vrem adulți îndrăzneți

La școală trebuie să execute aproape fără să gândească, acasă sunt puși la “respect” și uneori la colț. Sunt trimiși în camera lor atunci când greșesc, să se gândească la ce au făcut. Nu le este acceptată împotrivirea. Cuvântul “nu” este o ofensă, atunci când vine de la copil, dar întotdeauna o formă de educație când vine de la adulți. Copiii trebuie să asculte, să fie cuminți, să stea locului, să nu țipe, să nu alerge, să nu deranjeze.  Li se cer foarte multe și li se explică foarte puține. Sunt întrebați rar ce vor, dar cuvântul adultului e lege.

Ne întrebăm apoi unde  dispare curajul, unde se ascunde încrederea în sine

Nu ne vedem copilul pe post de angajat umil, l-am dori mai degrabă lider, deschizător de drumuri, pionier în domeniul lui. Am vrea ca toate astea să se întâmple peste noapte. Acasă să fie cuminte, în societate să aibă inițiativă. În fața părinților să nu sufle,  pe colegi să îi pună la punct când îl necăjesc. Când este copil să fie tăcut, dar ca adult să aibă o voce puternică.

Vești proaste! Un adult cu inițiativă este un copil incomod

Un copil care pune întrebări, care răspunde, care nu înțelege și întreabă, care taxează nedreptatea și cere să fie ascultat. Un copil care are nevoie să i se explice unde greșește, unde poate face mai bine, în loc să i se ceară ascultare orbească a unui părinte atotștiutor. Un copil care trebuie lăsat să și greșească, să învețe singur, să cadă și să se ridice.

Un adult cu inițiativă nu se naște peste noapte. El se formează lângă niște părinți dispuși să renunțe la propriile prejudecăți, să vindece propriile răni, să dea la o parte o parte  din ce știau despre educație și să evolueze împreună cu copilul lor.

Citește și

Oameni mari, nu mai amenințați copiii!

Tu ce planuri ai pentru copilul tău?

Care sunt cele mai frumoase amintiri din copilărie?

Tu cât respect îi arăți copilului tău?

Nu pune problemele tale pe umerii copilului tău

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Posted in Lumea noastră, Parenting

Related Posts

2 Comments

  1. Simona

    Stii ce e interesant? Doar in Romania am avut probleme cu copiii proprii, mi s-a spus ca “sunt incomozi”, ca “intreaba prea multe” si ca “de ce raspund inapoi?” Mie una mi se pare ca sunt politicosi si civilizati amandoi, dar in acelasi timp nu e niciunul in stare sa taca daca are o nelamurire sau i se pare ca ceva nu e bine. Si mie personal mi se pare cel mai bine asa, dar mi-a fost greu tare sa renunt la sechelele comuniste de a tacea in fata autoritatii, de “gatul plecat sabia nu-l taie”, a fost un exercitiu de multi ani, in paralel cu cresterea lor.

    • Ioana Marinescu

      Ooooo, da, e un exeritiu zilnic si forte greu. Noi mai avem derapaje, dar nu ne lasam 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.