Sursă articol: https://www.libertatea.ro/
Coaliția formată din PSD-PNL-USR-UDMR a discutat în ședința de luni seară, 17 noiembrie, de la Palatul Victoria, să se taie și la armată 10 la sută din salarii. Fapt declarat de surse politice pentru Libertatea.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, nu a fost de acord și a reușit să oprească deocamdată această variantă
„Eu nu sunt de acord să tăiem salariile militarilor cu războiul lângă noi”, le-a spus Moșteanu liderilor coaliției. De mai multe ori, chiar, potrivit informațiilor Libertatea. Noi discuții vor avea loc marți, 18 noiembrie.
Surse politice au precizat pentru Libertatea că PSD si UDMR insistă cu tăierea salariilor militarilor. De ce? Ca să arate primarilor nemulțumiți de măsurile pregătite de Guvern că se taie de peste tot. Amintim că Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022. Și de atunci ocupă aproximativ 20 la sută din teritoriul țării conduse de Volodimir Zelenski.
În privința pensiilor speciale ale magistraților, coaliția a decis că cel mai probabil va merge pe varianta inițială asumată în Parlament, 70% din ultimul salariu net și o tranziție de 10 ani pentru magistrați, nu 15 ani, așa cum propuseseră ulterior liderii coaliției. Motivul? Cele 4 partide sunt nemulțumite că CSM nu dă semne că va emite avizul consultativ într-un termen rezonabil pentru ca România să nu piardă 231 de milioane de euro din PNRR, au declarat surse politice pentru Libertatea.
Partidele din coaliție nu au ajuns la un acord final, iar ultimul cuvânt îi va aparține lui Nicușor Dan
Șeful statului va avea o a doua rundă de discuții cu reprezentanții magistraților, înainte să se ia decizia finală în coaliție și apoi Guvernul să vină cu varianta transpusă în lege.
Cele 4 partide sunt nemulțumite că magistrații (CSM) condiționează emiterea avizului, care și așa este doar consultativ, de cerința lor ca pensiile să fie aproape egale cu ultimul salariu, potrivit informațiilor Libertatea. „Parcă ar fi un șantaj”, au precizat sursele citate.

