6.7 C
București
luni, noiembrie 23, 2026

Ai 18 ani. Ar trebui să știi deja să fii bun în viață.

Articole asemanatoare

Supa de vită transformă o cameră în casă

Prima mea iarnă într-o garsonieră închiriată a fost mai...

CEO-ul Regina Maria dezvăluie lecția care i-a schimbat viziunea asupra succesului

Fady Chreih, directorul rețelei de sănătate Regina Maria, subliniază...

Frigiderele din 6 magazine din România, vizate în noul atac de 50 de grade

Un număr de șase magazine din România, parte a...

SRI, memorandum cu SUA. Instituția aviației pentru schimb de informații

Serviciul Român de Informații și Administrația pentru Securitate a...

O femeie a primit 7 pedepse consecutive cu închisoarea pe viață în SUA

O femeie din Oklahoma a fost sancționată cu șapte...

Ar trebui reconstruit „Cuibul Vulturului” lui Hitler, distrus de incendiu?

Cabana construită de Adolf Hitler, cunoscută sub numele de...
spot_img
Share

La 18 ani, ai dreptul să votezi, să semnezi contracte pe numele tău și să rămâi în aceeași bancă din care trebuie să ceri permisiunea pentru a ieși. De asemenea, adulții încep să te întrebe ce planuri ai pentru viitor, deși până recent îți indicau cu detalii ce ar trebui să faci.

Discuțiile despre tineri, libertatea și responsabilitatea lor sunt frecvente, în special toamna, când unii încep clasa a XII-a, alții pleacă la facultate sau își caută primul loc de muncă. Însă, trecerea de la „ești prea mic” la „ar trebui să știi ce să faci” se face uneori prea repede, uitându-se să ne întrebăm ce s-a schimbat în persoana respectivă.

O aniversare schimbă statutul cuiva. Totuși, experiența, autocontrolul și abilitatea de a naviga în realitate nu se dezvoltă întotdeauna în același ritm. Atunci când confundăm aceste aspecte, riscăm să le cerem celor care sunt la început de drum să se comporte ca și cum ar avea deja o experiență vastă.

Legea stabilește o limită. Viața continuă să te formeze

În România, la 18 ani se atinge majoratul. Aceasta înseamnă că dobândim capacitatea deplină de a acționa, ceea ce ne permite să încheiem acte juridice de unul singur și să ne asumăm drepturile și obligațiile ce derivă din acestea. De asemenea, de la această vârstă, cetățenii au drept de vot, pot obține permis de conducere și răspund legal pentru acțiunile lor. Legea marchează astfel un moment în care individul devine responsabil pentru deciziile sale.

Societatea are nevoie de repere clare. Nu poate evalua înainte de fiecare decizie câte experiențe a acumulat fiecare persoană. Totuși, pragul legal nu reflectă întotdeauna maturitatea psihologică și nu garantează că suntem pregătiți să utilizăm oportunitățile ce ni se oferă.

Este posibil să semnezi un contract fără a fi învățat să citești cu atenție termenii, să ceri clarificări și să conștientizezi presiunea celui care îți spune: „Semnează, e doar o formalitate.” Poți obține un permis de conducere și să cunoști regulile, dar experiența în trafic abia începe să se formeze. Sau poți intra în câmpul muncii, uneori chiar înainte de a împlini 18 ani, fără a cunoaște regulile nescrise ale unui colectiv.

Drepturile rămân drepturi, chiar și atunci când le exercităm cu puțină experiență. Problema apare atunci când presupunem că, deoarece cineva poate lua decizii singur, ar trebui să le facă corect în orice situație. De asemenea, noi, adulții cu experiență, continuăm să învățăm din costurile unei semnături grăbite sau a unei promisiuni făcute sub presiune (fericire, frică, durere, oboseală).

Înțelegi riscul și totuși îl poți urma

Maturizarea nu se desfășoară uniform. Abilitatea de a raționa, reglarea emoțională, autocontrolul și rezistența la influența grupului se dezvoltă în ritmuri diferite. La aceeași persoană, unele abilități pot apărea mai devreme, în timp ce altele necesită mai mult timp și experiențe variate.

Studii din domeniul psihologiei dezvoltării fac distincția între capacitățile cognitive și maturitatea psihosocială. O cercetare internațională realizată de Grace Icenogle și echipa sa a arătat că, în activitățile evaluate, capacitatea cognitivă atinge niveluri similare cu cele ale adulților în jurul vârstei de 16 ani, în timp ce maturitatea psihosocială continuă să se dezvolte chiar și după 18 ani. Aceasta include modul în care ne controlăm comportamentul în situații emoționante, riscante sau provocatoare.

Diferențele devin evidente în viața de zi cu zi. Un tânăr poate explica clar de ce o situație este periculoasă, dar poate decide să participe din dorința de a nu fi perceput ca timid. De asemenea, poate înțelege importanța economisirii, dar să cheltuie impulsiv atunci când o achiziție promite acceptare socială sau prestigiu. Cunoașterea consecințelor nu îl protejează automat de intensitatea momentului.

De asemenea, dezvoltarea creierului nu se oprește la 18 ani; anumite procese continuă și în tinerețea adultă. Totuși, afirmația populară conform căreia „creierul se dezvoltă complet la 25 de ani” este o simplificare excesivă și sugerează o maturitate bruscă la următoarea aniversare.

Este crucial să recunoaștem ambele realități: tânărul are abilități reale, pe care trebuie să le apreciem, și este încă în proces de dezvoltare. Dacă ne raportăm la el ca la cineva incapabil, îl diminuăm, iar dacă îi cerem să se comporte ca un adult experimentat, ignorăm diferențele care ne-ar ajuta să-l înțelegem mai bine.

Când ar fi trebuit să învețe?

Întrebarea aceasta se referă și la cei care l-au crescut. În familie, autonomia poate fi exersată mult înainte de a împlini 18 ani, dar poate fi și amânată din grijă, grabă sau din dorința adultului de a evita un rezultat imperfect. Le organizăm timpul, le reamintim obligațiile, vorbim în numele lor și rezolvăm problemele înainte ca ei să aibă ocazia să le abordeze. Le spunem să se concentreze pe școală, deoarece noi ne ocupăm de restul, iar apoi ne mirăm că se pregătesc pentru un examen, dar așteaptă indicații pentru a-și organiza viața.

Un reproș pe care cred că ar trebui să ni-l facem este cât de justificat este să cerem inițiativă după ce am preluat constant această responsabilitate. Dacă un copil nu a gestionat banii, nu a dus la capăt o responsabilitate și nu a avut ocazia să corecteze o greșeală, din ce experiențe presupunem că a dobândit aceste abilități?

O sarcină în gospodărie, un buget de gestionat sau o problemă discutată direct cu un profesor îl conectează cu realitatea. Învață că a subestimat timpul necesar, că a uitat ceva sau că interlocutorul nu înțelege din prima. Se oprește, caută o soluție, încearcă din nou. Așa începe să coreleze intenția cu acțiunea și acțiunea cu consecințele, consecințe naturale de care, de cele mai multe ori, adulții din jur l-au protejat, fiind conștienți de ceea ce fac.

Desigur, tinerii ajung la 18 ani cu experiențe diferite. Unii au fost feriți de aproape orice dificultate, în timp ce alții au purtat griji prea mari prea devreme. Faptul că cineva a reușit în circumstanțe dificile nu înseamnă că a dobândit toate formele de autonomie sau că nu mai are nevoie de sprijin.

Înțelegerea acestor diferențe ne ajută să cerem ceva concret, în loc să repetăm: „La vârsta ta ar trebui să știi.” Această propoziție poate exprima frustrarea adultului, dar tânărului îi oferă prea puține informații despre ceea ce trebuie să facă.

Cum îl primește lumea adulților?

Familia contribuie la această tranziție. Școala, grupul social și lumea muncii continuă acest proces, fiecare cu propriile așteptări. Într-un mediu, i se cere să asculte, în altul să fie inițiativă; printre prieteni poate simți că trebuie să pară experimentat, iar printre adulți că trebuie să fie deja cumpătat și prevăzător.

La primul loc de muncă, de exemplu, poate ezita să pună întrebări din teama de a nu părea nepregătit. Un coleg mai experimentat poate interpreta tăcerea ca pe o înțelegere, până când apare o greșeală și urmează întrebarea: „De ce nu ai spus că nu știi?” Pentru un începător, dreptul de a întreba trebuie uneori să fie evidențiat, nu doar presupus.

În acest context, perspectiva adleriană este utilă:

omul își dezvoltă curajul și abilitățile participând la sarcinile vieții, găsindu-și un loc între ceilalți și descoperind că poate contribui

George Chiriacescu, psihoterapeut adlerian

În această lumină, încurajarea devine o acțiune practică. Îi încredințezi o responsabilitate, îi explici ce este necesar și îi oferi spațiu pentru a acționa. Când întâlnește o dificultate, îl ajuți să o analizeze, fără a prelua automat totul. Treptat, experiența de a reuși, de a corecta și de a încerca din nou susține sentimentul că poate face față.

Și noi trebuie să învățăm să recunoaștem adultul începător. Experiența noastră poate servi ca sprijin sau poate deveni un instrument de superioritate, în funcție de modul în care o utilizăm. Un tânăr are dreptul să fie tratat cu seriozitate chiar dacă nu știe tot ce știm noi.

La 18 ani, putem să-i cerem să participe, să respecte acorduri, să întrebe și să contribuie la corectarea unei greșeli. Responsabilitatea începe inclusiv cu recunoașterea faptului că are nevoie de ajutor. Nu trebuie să aștepte să se simtă complet pregătit, iar noi nu trebuie să așteptăm această pregătire pentru a-i oferi un loc real în lumea adulților.

Înainte de a-i spune că ar trebui să fie deja bun în viață, ne-am putea întreba: cât de mult timp a avut până acum să exerseze și cum îl primim când începe să facă propriile alegeri?

Sursa articol: https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/ai-18-ani-ar-trebui-sa-stii-deja-cum-sa-fii-bun-la-jocul-de-a-viata

Sursa foto: PourquoiPas / Pixabay