E genul de întrebare care pare simplă, dar se umple imediat de detalii, ca o intersecție la oră de vârf. O auzi des de la oameni care conduc rar, din când în când, când au treabă la părinți, când pleacă la munte sau când se strică metroul exact în ziua în care nu aveai chef să fii erou.
Și e normal să întrebi, fiindcă RCA-ul, cu acronimul lui sec și cam birocratic, sună ca o ștampilă. Ai sau n-ai. Dar în viața reală nu e doar ștampilă, e o plasă de siguranță care stă întinsă sub tot spectacolul ăsta al drumurilor.
Aș zice din start, ca să nu ne purtăm după cireș, că da, RCA-ul este valabil și când la volan se află un șofer ocazional. În majoritatea situațiilor, polița RCA urmează mașina, nu persoana care ține volanul. Asta e ideea mare.
Doar că, pe măsură ce intri în detalii, apar niște nuanțe care merită înțelese, mai ales dacă împrumuți mașina altcuiva sau conduci mașina altcuiva. Și mai e și partea aceea, un pic iritantă, în care statul nu te întreabă dacă ești șofer de weekend sau de navetă: mașina e înmatriculată, trebuie să aibă RCA.
Ce înseamnă, de fapt, RCA și de ce nu e doar „o hârtie”
RCA-ul, în forma lui corectă, este asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Obligatoria, da. Nu pentru că ar fi cineva îndrăgostit de asigurări, ci pentru că accidentele, oricât de rar conduci, au prostul obicei să apară fără program. Mai ales când ești relaxat, mai ales când „ies doar până la colț”.
Iar dacă se întâmplă ceva, pagubele nu se opresc la bara ta zgâriată. Poți lovi o altă mașină, poți avaria un gard, poți răni pe cineva. Și atunci apare întrebarea simplă și dură: cine plătește?
RCA-ul plătește despăgubirile către terți, adică către cei păgubiți în urma unui accident produs din vina ta. Aici e punctul sensibil pentru mulți șoferi ocazionali: „Dar eu conduc rar, eu sunt atent, eu nu fac accidente.” Poate. Dar pe drum nu ești doar tu. Ești tu, plus cel care se bagă fără semnal, plus cel care frânează brusc, plus pietonul care traversează pe roșu și te obligă să alegi între a opri ca în filme și a te trezi cu cineva în portbagaj. Nu spun asta ca să sperii pe cineva. Spun doar că lumea reală are mici capcane, iar RCA-ul e una dintre puținele plase de siguranță pe care le ai.
Și, ca să fie limpede, RCA-ul nu repară mașina ta, dacă tu ești vinovat. Asta e treaba CASCO-ului, dacă ai așa ceva. RCA-ul e pentru ceilalți, pentru victime, pentru păgubiți. Din felul acesta de a funcționa rezultă și răspunsul la întrebarea ta: dacă un alt om conduce mașina ta și produce un accident, păgubiții sunt tot păgubiți. Sistemul trebuie să-i despăgubească. Nu te întreabă pe tine dacă ai fost la volan.
RCA-ul urmează mașina, nu omul. De aici pleacă tot
Aici intrăm în miez. În practica de zi cu zi, RCA-ul se leagă de vehicul. Dacă mașina are RCA valabil și este condusă legal, despăgubirea către terț funcționează chiar dacă șoferul este ocazional, chiar dacă e fratele tău, vecinul, prietenul care a venit în vizită și a zis „hai că merg eu, că tu ai băut o bere”. Nu e o magie. E un mecanism construit tocmai pentru situații în care nu e mereu același șofer.
Șoferul ocazional, în sensul simplu, este cineva care conduce rar, sau conduce o anumită mașină doar din când în când. În România, sunt mulți astfel de oameni. Unii țin mașina mai mult pentru weekend, alții o țin „pentru orice eventualitate”, o expresie care sună mereu ca o promisiune de amânare. În plus, sunt familii în care mașina e pe numele unuia, dar o conduc mai mulți: soț, soție, copilul student, unchiu care vine la oraș. Acolo, întrebarea despre valabilitate e chiar practică.
Din punct de vedere al terțului păgubit, contează să existe o poliță RCA valabilă pentru mașina implicată. Dacă există, păgubitul își cere despăgubirea de la asigurătorul RCA al vehiculului vinovat. Pe scurt, nu ești lăsat să te cerți la infinit cu omul care te-a lovit. Există o instituție financiară în spate care plătește.
Împrumuți mașina. Ce se întâmplă dacă prietenul face accident?
Scena e simplă. Îi dai cuiva mașina, fie pentru o oră, fie pentru o zi. Omul conduce, face un accident din vina lui, lovește o altă mașină. Proprietarul mașinii lovite vrea despăgubire. Ce poliță intră în joc? RCA-ul mașinii vinovate. Adică RCA-ul tău, emis pe vehiculul tău.
E o situație care, psihologic, te poate enerva. Nu tu ai fost la volan, dar „RCA-ul tău” apare în poveste. În realitate, nu e o pedeapsă. E felul în care sistemul își ține promisiunea față de păgubit. În schimb, tu, ca proprietar, ai interes să împrumuți mașina cu cap, fiindcă un accident poate influența istoricul acelei polițe și, mai ales, clasa de bonus-malus asociată vehiculului sau asiguratului. Asta se simte la următoarea reînnoire.
Și, ca să fie și mai clar, RCA-ul nu cere ca șoferul să fie „trecut pe poliță” în fiecare situație. În România, există discuții despre șoferi declarați, despre tarife influențate de vârstă și experiență, dar valabilitatea de bază a RCA-ului funcționează pentru conducerea legală a vehiculului. În limba omului, dacă mașina e asigurată și șoferul are drept legal să conducă și conduce cu acordul proprietarului sau al contractantului, despăgubirea către terți nu se evaporă.
Când RCA-ul acoperă, dar tot poți rămâne cu o problemă pe cap
Aici vine partea mai puțin plăcută și e bine să o știi, ca să nu te trezești într-o discuție lungă cu asigurătorul. Există situații în care asigurătorul plătește păgubitului, pentru că așa trebuie să funcționeze sistemul, dar apoi își poate cere banii înapoi de la persoana vinovată. Asta se numește regres, pe scurt.
Regresul apare în situații grave: accident produs cu intenție, accident produs în timp ce se comite o infracțiune săvârșită cu intenție, accident produs când șoferul încearcă să se sustragă de la urmărire, sau când cineva a condus fără consimțământul contractantului. Cu alte cuvinte, dacă „șoferul ocazional” nu e doar ocazional, ci e și iresponsabil sau ilegal, lucrurile se schimbă. Și se schimbă în sensul că despăgubirea către terț poate fi plătită, dar apoi se poate întoarce ca un bumerang financiar.
În viața de familie, e bine să fii atent la partea cu „fără consimțământ”. Dacă cineva ia mașina fără să ai acordul, nu mai e un împrumut, e altceva. Și dacă se întâmplă accident, asigurătorul are instrumente să își recupereze sumele de la cel vinovat. Asta nu e o încurajare să-ți lași cheile pe masă „că na, suntem între noi”. Între noi, da, dar între noi apar și surprize.
Șoferul ocazional și obligația de a avea RCA. Da, chiar dacă nu folosești mașina
Mulți oameni conduc rar, iar mașina stă mai mult parcată. Aici se naște frustrarea: de ce să plătești RCA dacă mașina stă? Întrebarea e omenească. Numai că obligația legală nu este legată de câți kilometri faci. Este legată de faptul că vehiculul este înmatriculat sau înregistrat.
Asta înseamnă că, dacă mașina ta are numere și există în evidențele statului ca vehicul apt de circulație, trebuie să aibă RCA valabil, chiar dacă tu, în realitate, o folosești doar o dată la două săptămâni sau o dată la două luni. Legea nu intră în garaj să numere de câte ori ai pornit motorul.
Și totuși, pentru șoferii ocazionali există o soluție care nu e foarte populară, fiindcă presupune niște pași administrativi. Dacă suspendi înmatricularea vehiculului, poți solicita și suspendarea efectelor contractului RCA pe perioada respectivă, cu condiția să ții vehiculul imobilizat într-un spațiu privat, în afara domeniului public. Aici apare un paradox frumos și enervant: ca să nu plătești RCA, trebuie să renunți temporar la ideea că mașina ta poate sta legal pe domeniul public și poate fi folosită oricând.
Există RCA pe termen scurt, doar pentru o ieșire din weekend?
În România, contractul RCA se încheie, de regulă, pe perioade cuprinse între o lună și 12 luni, multiplu de o lună. În practică, majoritatea oamenilor aleg 6 sau 12 luni, din obișnuință și pentru că e mai simplu. Există și situații speciale în care se poate încheia pe perioade mai mici de o lună, dar acelea sunt excepții legate de import, export, autorizări provizorii și chestiuni de acest tip. Dacă tu ești șofer ocazional și vrei RCA doar pentru trei zile, ca să pleci la mare și apoi iar o bagi la hibernare, nu prea ai o opțiune clasică.
Asta e partea neplăcută pentru șoferii de weekend. Sistemul nu e construit ca un abonament de streaming pe care îl activezi când ai chef și îl pui pe pauză când plouă. Este construit ca o obligație continuă, tocmai pentru că riscul, în sens juridic, există atât timp cât vehiculul e înmatriculat și poate ajunge, printr-o întâmplare sau alta, să fie implicat într-un eveniment.
Un gând despre suspendare. Merită sau nu?
Dacă ai o mașină pe care o folosești foarte rar, dar o ții pe domeniul public, suspendarea înmatriculării și a RCA-ului e, practic, greu de aplicat. Nu doar pentru că trebuie să faci demersuri, ci și pentru că trebuie să ai un loc privat unde să o ții. Pentru unii, asta e simplu. Pentru alții, e imposibil.
Mai e și partea psihologică: mașina, chiar rar folosită, rămâne un fel de libertate de rezervă. Nu vrei să-ți tai singur accesul la ea, chiar dacă o folosești o dată pe lună. Aici fiecare își face socoteala, dar e bine să știi că există cadrul legal de suspendare. Nu e un truc, nu e o „șmecherie”. E o procedură.
Bonus-malus și memoria care te urmărește
Dacă RCA-ul urmează mașina, atunci pare logic să te întrebi: bun, și dacă altcineva conduce și face accident, pe cine afectează? În practică, istoricul de daunalitate, adică acea „memorie” a sistemului, se reflectă în clasa bonus-malus. Iar aici pot apărea surprize.
În familii, de exemplu, mașina e pe numele unuia, dar o conduc mai mulți. Dacă se produce un accident din vina unuia dintre șoferi, impactul asupra bonus-malus poate să se simtă la reînnoire, chiar dacă proprietarul spune sincer „nu eu am fost”. Sistemul nu are întotdeauna finețea unei discuții de salon. Are o logică statistică, uneori rece.
Pentru șoferul ocazional, asta înseamnă ceva simplu: dacă împrumuți mașina, împrumuți și o parte din consecințele posibile. Poate nu e o consecință imediată, dar poate fi una financiară la următoarea poliță.
De aici vine un sfat pe care îl spun fără să fac morală: nu împrumuta mașina oricui, doar pentru că „se descurcă el”. Uneori oamenii se descurcă până la prima ploaie, până la primul sens giratoriu aglomerat, până la primul moment în care telefoanele devin mai interesante decât drumul.
RCA și șoferul ocazional care conduce mașina altcuiva
Să întoarcem situația. Tu nu ești proprietar. Tu conduci ocazional o mașină care nu e a ta. Poate e mașina părinților, poate e mașina unui prieten, poate e mașina de firmă. În acest scenariu, întrebarea ta devine și mai practică: dacă fac accident, RCA-ul acelei mașini mă acoperă?
Da, în sensul despăgubirii către terți, mecanismul funcționează. Dar tu trebuie să fii atent la două lucruri simple, care, culmea, sunt atât de simple încât lumea le uită.
Primul lucru este să ai consimțământul celui care are dreptul să îl dea. Adică proprietarul sau contractantul, după caz. Dacă ai mașina „cu vorba” și totul e clar, e bine. Dacă ai luat cheile fără să spui nimic, e altă discuție.
Al doilea lucru este să conduci legal. Aici intră permisul valabil pentru categoria respectivă, absența situațiilor care te pun în zona penală și, în general, bunul-simț de a nu transforma o plimbare ocazională într-o aventură cu poliția. Nu pentru că nu te acoperă RCA-ul, ci pentru că, în anumite cazuri, se poate ajunge la regres, iar asta e o poveste pe care n-o dorești nici măcar dușmanilor, ca să fiu sincer.
RCA, CASCO și șoferul de weekend. Ce merită, ce nu
Șoferii ocazionali fac adesea aceeași confuzie: dacă RCA-ul există, înseamnă că sunt „acoperit” cu totul. Nu. Ești acoperit față de terți. Dacă tu îți lovești mașina, iar vina e a ta, RCA-ul nu îți plătește reparația. Asta poate fi o surpriză neplăcută, mai ales când ești genul care conduce rar și, tocmai de aceea, nu are reflexele formate ca un șofer care face zilnic naveta.
Pentru unii șoferi ocazionali, CASCO pare exagerat, fiindcă mașina e folosită rar. Pentru alții, tocmai raritatea folosirii e argumentul pentru CASCO, fiindcă rar înseamnă uneori nesiguranță, iar nesiguranța înseamnă risc. Nu există un răspuns universal. Depinde de valoarea mașinii, de cât te-ar durea financiar o daună, de cât de des o conduci, de unde o parchezi.
Aici, sincer, e zona în care fiecare își face socotelile cu propriul nerv. Unii sunt împăcați cu ideea că pot repara singuri. Alții nu suportă stresul. Și stresul, să recunoaștem, costă.
Trei scene din viața reală, ca să nu rămânem în teorie
Teoria e frumoasă, dar dacă ai condus măcar o dată printr-un oraș mare, știi că teoria se topește în primul semafor. Așa că merită să punem câteva scene, nu ca lecție, ci ca recunoaștere.
Mașina de weekend, ținută mai mult parcată
Ai o mașină pe care o scoți sâmbăta sau duminica. În rest, stă. Îți vine să spui că e ca o bicicletă mai scumpă, doar că are motor și taxe. RCA-ul, în acest caz, rămâne obligatoriu cât timp mașina e înmatriculată. Dacă nu vrei să îl plătești, singura variantă corectă este să intri pe procedura de suspendare a înmatriculării și, odată cu ea, de suspendare a efectelor RCA, cu condiția să o ții într-un loc privat.
În rest, nu ai un buton de pauză. Și da, știu, e frustrant. Dar, pe de altă parte, dacă mașina e lovită în parcare și cel vinovat pleacă, vrei să existe un sistem care să poată identifica și să poată plăti. Iar sistemul acesta se bazează pe obligația generală de asigurare.
Mașina părinților, condusă doar când mergi acasă
E o situație clasică. Te duci la ai tăi, iei mașina să faci cumpărături, să duci pe cineva la medic, să rezolvi o treabă. În mod normal, dacă mașina are RCA valabil, ești în regulă în ceea ce privește despăgubirea către terți, atât timp cât ai acordul lor și conduci legal.
În astfel de situații, totuși, e bine să verifici pur și simplu dacă polița e valabilă. Nu pentru că părinții ar fi neglijenți, ci pentru că oamenii mai uită. Nu e ceva rușinos. E ca la medicamente, mai uiți doza. Diferența e că aici doza uitată poate costa mult.
Mașina de serviciu sau leasing
Aici intră o categorie întreagă de șoferi ocazionali: oameni care nu sunt proprietari, dar sunt utilizatori. Mașina e a firmei sau a unei companii de leasing, iar tu o conduci pentru treabă, uneori zilnic, alteori doar când e nevoie.
În astfel de cazuri, RCA-ul există, de regulă, ca parte din administrarea flotei. Și totuși, nu strică să știi că, juridic, „asiguratul” poate fi proprietarul sau utilizatorul vehiculului, în funcție de situație. Pentru tine, ca șofer, mesajul practic e acesta: asigurarea este pentru prejudiciile produse terților prin intermediul vehiculului asigurat. Tu trebuie să respecți regulile interne ale firmei și regulile de circulație. Iar dacă faci accident, procedura de daună va fi gestionată prin firmă, de obicei.
Verificarea RCA. Câteva secunde care te pot scuti de zile întregi de nervi
Aici nu e nimic poetic, dar e util. Dacă conduci ocazional mașina altcuiva, verifică dacă RCA-ul e valabil. Se poate verifica în baze de date oficiale, online. Nu intru în detalii tehnice, că se schimbă de la un an la altul și nu vreau să te trimit pe o pistă greșită, dar există instrumente publice pentru verificare. Și îți spun din experiența conversațiilor cu oameni supărați: mai bine verifici înainte decât să afli la un control de rutină că polița a expirat ieri.
Dacă ești proprietar și conduci rar, pune-ți o reamintire. Pare banal, dar banalele sunt cele care salvează situații. Data de expirare nu te întreabă dacă ești ocupat.
Despre preț, tentația „să iasă cât mai ieftin” și ce mai contează în afară de sumă
Șoferul ocazional, tocmai pentru că folosește mașina rar, e tentat să minimizeze cheltuielile. Ceea ce e logic. Numai că, la RCA, economisirea reală nu vine din a face magie cu sistemul, ci din a alege informat și din a înțelege ce cumperi.
Uneori diferențele de preț între oferte sunt reale, alteori sunt doar variații în jurul aceleiași idei. Aș fi ipocrit să spun că prețul nu contează. Contează. Și totuși, când cauți un rca ieftin, e bine să te uiți și la ce primești ca servicii în zona de daună, la cum comunică asigurătorul, la cât de ușor îți rezolvi problema dacă pățești ceva. Pentru că, dacă se întâmplă accidentul, nu te încălzește că ai economisit o sumă mică, iar apoi stai cu lunile după o hârtie.
Și mai e ceva: șoferul ocazional nu are întotdeauna reflexul de a se documenta periodic. „Am făcut anul trecut, fac și anul ăsta la fel.” E o frază care sună liniștitor, dar care, uneori, te ține blocat într-o alegere proastă. Piața se mișcă, regulile se mai ajustează, iar calitatea serviciilor diferă.
Dacă se întâmplă accidentul. Ce contează pentru șoferul ocazional
Aici, șoferul ocazional are un dezavantaj mic: lipsa obișnuinței. Șoferul care conduce zilnic știe, aproape mecanic, ce are de făcut. Șoferul de weekend se poate bloca, mai ales dacă e speriat, mai ales dacă sunt și oameni în jur care comentează, care filmează, care îți dau sfaturi contradictorii.
Într-un accident ușor, fără victime, există posibilitatea de constatare amiabilă, dacă ambele părți sunt de acord. Într-un accident cu victime sau cu situații complicate, intervine poliția și lucrurile urmează alt traseu. Important e să nu dispari de la locul accidentului, să nu te apuci să negociezi „pe cash” pe marginea drumului, sub presiune, și să strângi datele necesare.
În relația cu RCA-ul, păgubitul are dreptul să se adreseze asigurătorului vehiculului vinovat. Dacă tu ești vinovat și conduci ocazional o mașină împrumutată, vei coopera cu proprietarul sau cu firma, după caz, pentru deschiderea dosarului de daună. Aici apar multe nervi, de obicei, nu din rea-voință, ci din neînțelegere.
De aceea e bine să știi dinainte: RCA-ul e pentru terț, nu pentru tine. Tu trebuie să ajuți ca lucrurile să se miște, să dai declarații corecte, să completezi documente, să răspunzi la întrebări.
Și, încă o dată, dacă ai condus fără acord sau în condiții care țin de zona penală, poți ajunge să plătești ulterior prin regres. Asta nu e o amenințare, e o realitate juridică.
O observație personală, fără solemnitate
Șoferul ocazional trăiește într-un fel de paradox. Conduce rar, deci se simte „în afara pericolului”, dar tocmai raritatea îl face uneori mai vulnerabil la surprize. Nu are reflexe, nu are rutina, nu are acea mică încredere practică pe care o capătă un om care vede zilnic aceleași intersecții.
În același timp, el are tendința să privească RCA-ul ca pe o taxă fără sens, pentru că nu îl folosește. Și da, e o taxă în sensul că e obligatorie. Dar este și o protecție, în sensul în care, dacă se întâmplă ceva, nu te prăbușește financiar dintr-o singură greșeală.
Aș zice așa: RCA-ul este valabil pentru șoferii ocazionali în două feluri. Este valabil când conduci rar mașina ta, pentru că polița se leagă de vehicul și acoperă prejudiciile produse terților. Și este valabil când conduci rar mașina altcuiva, atâta timp cât conduci cu acord și legal. Restul nu sunt portițe, sunt detalii care fac diferența între o zi proastă și o problemă care se lungește luni.
Cine e „asiguratul”, cine e „contractantul” și de ce nu e o discuție de juriști plictisiți
În limbajul de zi cu zi, lumea spune „RCA-ul meu” și se referă fie la polița de pe mașina lui, fie la banii dați pe ea, fie la nervii pe care i-a avut când a completat datele. În limbajul legal, apare o diferență utilă.
Contractantul este persoana care încheie contractul și plătește prima. Asiguratul este proprietarul sau utilizatorul vehiculului a cărui răspundere civilă este preluată de asigurător, prin contract, pentru prejudiciile produse terților. Pare o nuanță, dar uneori contează mult. În leasing, de exemplu, proprietarul poate fi compania de leasing, iar utilizatorul poate fi firma sau persoana care folosește mașina.
Într-o familie, contractantul poate fi unul, iar utilizatorul de fapt poate fi altul. Nu e o tragedie, doar că te ajută să înțelegi de ce un șofer ocazional poate conduce legal o mașină care nu e pe numele lui și totuși să existe acoperire pentru terți.
Și mai contează pentru un alt motiv, mai pământesc. Când se întâmplă accidentul și apar actele, declarațiile și întrebările, ai nevoie să știi cine este persoana care poate vorbi oficial cu asigurătorul, cine poate cere documente, cine poate semna, cine poate cere suspendarea efectelor RCA dacă se suspendă înmatricularea.
Aici se consumă mult timp din viața oamenilor, nu din cauza unui sistem rău intenționat, ci din cauza unei confuzii simple.
Teritoriul. Dacă ești șofer ocazional, dar pleci cu mașina în afara țării
Șoferul ocazional e, paradoxal, uneori și șofer de drum lung. Nu conduce două săptămâni, apoi face dintr-o bucată o excursie până în Grecia sau o fugă în Ungaria, ori la rude în Bulgaria. În astfel de plecări, apare întrebarea: RCA-ul „ține” și afară?
În mod obișnuit, RCA-ul are o valabilitate teritorială care include România și, în anumite condiții, statele din Spațiul Economic European și alte teritorii prevăzute de reglementări. Practic, asta se reflectă și în sistemul Carte Verde, acel document asociat asigurării auto internaționale.
Nu intru în ungherele birocratice, dar îți spun ce contează practic: înainte să pleci, verifică polița, verifică perioada și verifică dacă ai documentele necesare pentru trecerea frontierei și pentru eventuale controale. Pentru un șofer ocazional, care nu e obișnuit cu hârtiile, e bine să fie simplu: ai actele la tine, știi unde sunt, nu le cauți prin portbagaj printre plase.
Și, mai ales, nu pleca pe ideea „lasă că e sigur, am RCA, ce să se întâmple”. Se poate întâmpla nimic, ceea ce e perfect. Dar dacă se întâmplă ceva, vrei să fii într-o situație clară, fără improvizații.
Mituri de parcare, adică lucruri pe care le auzi des și care te pot păcăli
Există un mit persistent: „RCA-ul e pe numele șoferului, nu pe mașină”. E fals în forma lui simplistă. Despăgubirea către terți se leagă de vehiculul asigurat și de răspunderea civilă asociată utilizării lui. De aici vin toate situațiile în care altcineva conduce și totuși se plătește prin RCA-ul acelui vehicul.
Mai există mitul că, dacă mașina stă, nu are ce să producă pagube, deci RCA-ul e inutil. În viața reală, pagubele pot apărea și când mașina nu e condusă. Un vehicul poate fi implicat într-un eveniment în parcare, poate fi lovit, poate lovi dacă se deplasează necontrolat, poate provoca o situație printr-o neglijență banală. Nu spun că se întâmplă des. Spun doar că ideea de risc „zero” e mai mult un fel de autoîncurajare.
Și încă un mit, care e aproape simpatic: „Dacă nu eu am fost la volan, nu mă privește.” Te privește, măcar în sensul administrativ. Dacă mașina e a ta, dacă polița e pe vehiculul tău, dacă acel vehicul e implicat, vei intra în poveste. Poate doar cu o copie de buletin, poate cu o declarație, poate cu un telefon. Nu e sfârșitul lumii, dar e bine să știi.
Decontarea directă. Un detaliu care poate salva timp, mai ales când nu conduci des
Șoferul ocazional are o problemă mică, dar serioasă: nu are răbdare pentru birocrație, fiindcă nu e antrenat în ea. Conduci rar, deci și interacțiunile cu asigurătorii sunt rare. Când se întâmplă un accident în care tu ești păgubit, nu vinovat, vrei să rezolvi rapid. Aici intră decontarea directă, un serviciu auxiliar care, dacă îl ai, îți permite să îți repari mașina prin propriul asigurător, urmând ca acesta să își recupereze apoi banii de la asigurătorul celui vinovat, în condițiile legii.
Nu e obligatoriu să îl cumperi, dar e bine să știi că există. Pentru un șofer ocazional, care nu are chef să alerge după oameni și hârtii, poate fi confortabil. Pe de altă parte, e un cost în plus și nu e mereu justificat pentru fiecare. Aici e o alegere de stil de viață, aproape. Unii preferă să plătească mai puțin și să accepte că, dacă pățesc ceva, vor pierde timp. Alții preferă să plătească puțin mai mult și să cumpere un dram de liniște.
Când expiră polița și nu observi. Nu e o „mică scăpare”
Șoferii ocazionali sunt campioni la uitat date. Nu pentru că sunt iresponsabili, ci pentru că nu trăiesc zilnic cu mașina. Dacă nu intri în ea, nu te uiți la bord, nu simți mirosul de benzină, nu simți nici presiunea administrativă.
Doar că lipsa unei polițe RCA valabile nu e tratată ca o neatenție simpatică. Este contravenție. În practică, sancțiunile pot include amendă și reținerea certificatului de înmatriculare, iar asta înseamnă drumuri, timp, nervi și, uneori, o rușine de-aia mică, neplăcută, când stai la coadă și ți se pare că toată lumea știe de ce ești acolo.
Dacă mai apare și un accident în această perioadă, lucrurile pot deveni foarte serioase, pentru că despăgubirea către păgubit se poate întoarce spre tine prin mecanismele fondului de protecție și prin recuperări ulterioare.
Nu te baza pe noroc. Pentru un șofer ocazional, cel mai simplu e să faci din data expirării o dată de calendar, ca o zi de naștere. Fără dramă, fără filozofie.
Împrumutul mașinii. Un pic de prudență, fără să devii paranoic
Nu e cazul să îți păzești cheile ca pe bijuterii. Dar e cazul să înțelegi că împrumutul mașinii nu e același lucru cu împrumutul unui încărcător de telefon. Dacă omul care îți ia mașina e genul care îți dă senzația că se grăbește în general, că se enervează ușor, că se ceartă cu toată lumea în trafic, atunci împrumutul devine și un împrumut de risc.
De multe ori, problemele mari pornesc din mici concesii. „Hai că e doar până acolo.” „Hai că nu se întâmplă nimic.” „Hai că mă duc eu, tu stai.” Nu e nevoie de o tragedie. Ajunge un gard zgâriat, o oglindă ruptă, o discuție neplăcută cu un om păgubit care, pe bună dreptate, își vrea banii.
Și dacă tot suntem la capitolul acesta, e bine să spui clar, înainte, un lucru simplu: dacă se întâmplă ceva, mă anunți imediat. Nu mâine, nu când ai timp. Imediat. În multe situații, timpul și corectitudinea documentelor fac diferența.
RCA-ul este valabil și pentru șoferii ocazionali, în sensul în care polița acoperă prejudiciile produse terților prin intermediul vehiculului asigurat, chiar dacă la volan se află altcineva decât proprietarul, atât timp cât conducerea este legală și cu acord.
În același timp, șoferul ocazional nu scapă de obligația de a avea RCA cât timp vehiculul este înmatriculat, chiar dacă el îl folosește rar. Dacă vrei pauză de cost, există soluția suspendării înmatriculării și, în legătură cu ea, suspendarea efectelor poliței, dar asta înseamnă că mașina trebuie scoasă din joc, la propriu.
Cam asta e, în limbajul simplu. Nu e o poveste romantică, dar e una utilă. Iar utilul, de multe ori, e ceea ce ne ține pe linia de plutire.